2022 pentru ASAP România: de două ori mai multe școli colectează deșeuri separat

ASAP în cifre_2022 Infografic_Rezultate Program ASAP_2022

Copiii și adolescenții din România au devenit mai responsabili față de mediu, cu sprijinul ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului). Programul a încheiat anul 2022 cu cifre spectaculoase: peste 400 de școli au contribuit activ la misiunea ASAP, raportând date despre deșeurile colectate, și luptă pentru un viitor mai verde, un număr dublu de școli față de 2021. În creștere e și cantitatea de deșeuri colectate - cu peste 50% față de anul 2021 - 2,620 tone de deșeuri, din care 296 tone de deșeuri reciclabile, comparativ cu cele 1,736 tone raportate de școli în anul anterior.

 

Mai mult decât atât, prin acțiunile de colectare separată, conform datelor furnizate de partenerii de la Asociația ECOTECA, toți elevii, profesorii și personalul administrativ al școlilor care s-au implicat în acest an în program contribuie la reducerea amprentei de carbon, un efect pozitiv în folosul întregii societăți. Calculul estimativ arată recuperarea unei cantități mari de resurse din deșeuri (296 tone), cât și de reducerea amprentei de carbon aferente acestei activități cu 84.3 tone CO2 echivalent.

 

„Anul 2022 a fost pentru ASAP un an al extinderii, al comunității, reușind să creăm comunitatea ASAP prin întâlnirile lunare cu profesorii sau cu alți reprezentanți ai școlilor înscrise în program, și al implicării - am continuat să implicăm administrațiile locale în crearea unei infrastructuri unitare de colectare separată în școli, prin semnarea acordurilor de parteneriat și prin identificarea problemelor și nevoilor legate de colectarea separată în unitățile de învățământ înscrise în program. Suntem mai mult decât bucuroși de rezultatele pe care le-am obținut în acest an, de feedback-ul constant pe care-l primim de la parteneri, colaboratori și public în general și privim cu încredere spre acest nou an, în care avem atât de multe de îndeplinit!”, a declarat Andrei Borțun, CEO al The Institute și inițiator al programului ASAP.

 

Proiectele ASAP din 2022

 

În 2022, ASAP a inițiat o serie de proiecte, în cadrul unor evenimente, precum „ASAP Recycling Park”, în premieră la Electric Castle, cu sprijinul Lidl România, „Tineri de bine”, în cadrul Galei Societății Civile, sau „Co2lectăm Separat Împreună”, la Forumul Orașelor Verzi, cu sprijinul Primăriei Brașov. Mai mult, ASAP a participat și la evenimente colaborative, precum „River Cleanup Collective @Dunăre”, împreună cu Lidl România și cu alte 2 ONG-uri, dar și proiecte concurs, dedicate școlilor, în scopul promovării colectării separate, precum „Start Joc!” sau „Ambasadorii Mediului”, proiecte cu finanțare publică, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2, respectiv al Primăriei Municipiului București.

 

Pe lângă acestea, anul 2022 a adus o serie de cursuri dezvoltate alături de partenerii de la Asociația ECOTECA, dedicate profesorilor și personalului auxiliar din școli. Peste 160 de profesori și administratori au fost instruiți privind obligaţiile legale ale unităților de învățământ privind gestionarea deșeurilor, noțiunile generale privind managementul deșeurilor și economia circulară și soluțiile „la îndemână” pentru eficientizarea procesului de administrare a deșeurilor în cadrul școlilor.

 

Ce obiective își setează ASAP pentru acest nou an?

 

Cu astfel de rezultate, programul ASAP, un demers de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute și susținut de Lidl România, își setează obiectivele pentru noul an și privește cu optimism spre a-și continua misiunea începută din 2020:

 

„Am avut o creștere importantă de la an de an, de când am lansat ASAP România. Ne dorim și pentru 2023 să păstrăm acest ritm. Feedback-ul primit până acum de la elevi, dar și de la autorități ne face să credem că se poate. Avem nevoie de generații mai responsabile, o lume în care plasticul este folosit cu prudență, colectat corespunzător și reciclat. Pentru asta, vrem să întărim rețeaua de școli partenere la nivel național și să organizăm cât mai multe acțiuni educative, interactive, pentru copii și adolescenți”, a declarat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

Până în prezent, 30 de orașe și reședințe de județ din țară și 4 sectoare ale capitalei susțin și se implică în misiunea ASAP, programul de responsabilitate socială ajungând la aproape 600.000 de elevi, în peste 1.600 de instituții de învățământ. Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Bistrița, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Galați, Giurgiu, Iași, Întorsura Buzăului, Măgurele, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Roman, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Zalău – și sectoarele 1, 2, 3 și 6 din București au aderat la misiunea ASAP și, prin intermediul autorităților locale și al inspectoratelor școlare, susțin activ unitățile de învățământ de pe raza teritoriului pe care îl au în administrare să implementeze o infrastructură funcțională de colectare separată și de reciclare a plasticului.

 

Lupta pentru un viitor mai verde continuă! Cei care doresc să susțină demersurile ASAP, de colectare separată în școli, pot semna petiția, https://asap-romania.ro/petitie, în timp ce toate instituțiile de învățământ sunt invitate să se alăture programului național ASAP.

 

***

Parteneri media: Rock FM, Hotnews, Ambasada Sustenabilității în România

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.