Problemele dentare sunt printre cele mai deranjante, atat din cauza durerilor pe care le pot provoca, precum si a disconfortului pe care il aduc atunci cand sunt si vizibile. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont in cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune ca, la modul ideal, aparitia lor ar trebui prevenita printr-o buna igiena orala. Daca totusi problemele dentare se dezvolta, recunoasterea simptomelor in stadiu incipient va face ca tratamentul sa fie mai simplu, mai putin invaziv si costisitor.
Umflaturi, rani sau alte leziuni
Indiferent ca sunt localizate pe gingii, obraji, gat sau limba, umflaturile sau leziunile din cavitatea bucala indica in cazurile mai putin serioase o simpla rana produsa de o lucrare veche, de aparatul dentar fix sau de marginile neregulate ale unui dinte cariat. In alte situatii, acestea pot fi semne orale ale unor boli generale sau infectii locale bacteriene, virale sau fungice sau, extrem de rar, simptom al cancerului oral.
“In aceasta situatie, chiar daca automedicatia este o tendinta generala astazi, iar teama sau programul incarcat ar putea determina amanarea vizitei la medic, un control stomatologic este recomandat de urgenta. Desi de cele mai multe ori leziunile sunt banale si inofensive, ele pot ascunde afectiuni mai grave, iar tratamentul nu ar trebui sa astepte”, recomanda specialistul ortodont.
Gura uscata
Saliva, prin compozitia ei, protejeaza dintii, iar prin volumul mai mare ii spala de resturi alimentare si bacterii si, prin urmare, este foarte importanta pentru sanatatea bucala. In plus, aceasta inmoaie alimentele, pentru a nu zgaria gingia, limba, gatul etc. si ajuta la stabilizarea protezelor mobile.
“Gura uscata poate fi un semn ca respiram cu gura deschisa, ca nu ne hidratam suficient, ca anumite medicamente pe care le luam scad productia de saliva, iar in cazuri extreme, poate fi un simptom al diabetului zaharat. Este recomandat sa indepartam eventualele obstacole care impiedica respiratia pe nas (deviatie de sept nazal, polipi etc.), sa ne hidratam corespunzator si sa schimbam medicatia, insa numai cu sfatul medicului curant”, spune doamna doctor Mihaela Dan.
Sangerari gingivale
Sangerarile gingivale, aparute izolat sau constant, la periaj, spontan sau atunci cand muscam din alimente pot fi un semn ca gingia a fost zgariata cu un aliment dur, dar cel mai frecvent indica aparitia gingivitei – primul stadiu, reversibil, al parodontozei.
“Pentru a trata aceasta problema este necesara, in primul rand, imbunatatirea tehnicii de periaj, pentru a indeparta placa bacteriana ce produce gingivita. Poate ajuta in acest sens si folosirea periodica, dar nu mai mult de trei saptamani, a apei de gura cu clorhexidina, precum si detartrajul si periajul profesional efectuate regulat. La recomandarea medicului stomatolog poate fi necesar si sa consultam un specialist parodontolog”, explica specialistul ortodont.
Dureri dentare
Mai slabe sau mai intense, aparute la diferiti stimuli sau spontane, izolate sau cuprinzand zone mai mari, durerile dentare reprezinta un motiv de ingrijorare si disconfort deopotriva de fiecare data cand apar.
“Durerile dentare pot indica probleme diverse, de la o simpla sensibilitate dentinara sau carie, pana la fractura dentara, infectia nervului (pulpita), abcese dentare, eruptia molarului de minte etc. Este recomandat ca vizita la dentist sa nu se lase asteptata, pentru a identifica de urgenta cauza si a o indeparta, inainte ca durerea sa se intensifice si sa afecteze viata personala si profesionala”, atentioneaza doamna doctor Mihaela Dan, ortodont.
Uzura dentara
Fie unul, fie mai multi sau chiar toti dintii tociti, uneori atat de mult incat devin mai scurti decat erau inainte, pot duce la sensibilitate dentara, fisuri dentare.
“Tocirea dintilor poate fi un prim semn ca avem bruxism si ne scrasnim dintii, mai ales noaptea sau ca avem o ocluzie (muscatura) anormala din cauza dintilor inghesuiti, astfel ca unii dintre ei suporta forte mai mari decat ceilalti, iar smaltul se uzeaza. In aceasta situatie aparatul dentar aduce dintii in pozitia ideala, iar gutiera de bruxism protejeaza dintii de uzura si articulatia temporo-mandibulara de forte anormale”, spune specialistul ortodont.
Mobilitate dentara si modificarea pozitiei dintilor
Atunci cand dintii nostri nu mai sunt la fel de stabili cum ii credeam sau pozitia lor s-a modificat incet-incet, devenind diferita fata de imaginea cu care eram obisnuiti in oglinda, in cele mai multe cazuri ne confruntam cu o parodontoza.
“In aceasta afectiune gingia si osul s-au retras, implantarea dintilor in os a scazut, iar in stadii avansate dintii vor cadea. Pentru a preveni agravarea problemei trebuie facut un tratament parodontal periodic si, eventual, readusi dintii in pozitia normala cu ajutorul aparatul dentar, ce da rezultate foarte bune si la adult”, recomanda doamna doctor Mihaela Dan.
Asadar, in cazul in care isi fac aparitia oricare dintre aceste simptome, este recomandat un control stomatologic in cel mai scurt timp posibil. Vizitele regulate la medicul dentist de doua ori pe an insa, ne vor ajuta in cele mai multe cazuri ca astfel de probleme sa fie prevenite sau diagnosticate intr-un stadiu eficient, cand tratarea lor va fi mult mai usoara si va produce mai putin disconfort.