Șase reviste locale și internaționale, dar și publicațiile periodice de tip sudoku sau integrame, intră din septembrie 2022 în portofoliul ART PRINT.
Tipografia ART PRINT se dezvoltă astfel în zona de publishing, devenind un jucător relevant pe piața de media tipărită autohtonă, odată cu preluarea în portofoliul său a unora dintre cele mai importante titluri de revistă.
Începând cu luna septembrie 2022, revistele cu licență internațională BBC Good Food și BBC Top Gear, dar și unele titluri locale cu tradiție, precum Femeia., Casa și Grădina, Sănătatea de Azi și Practic în Bucătărie, trec în portofoliul Diviziei de Publishing nou formate în cadrul companiei ART PRINT. Tipografia ART PRINT va prelua totodată și publicarea unor periodice de succes, de tip integrame sau sudoku.
ARTPRINT a decis să susțină publicarea revistelor locale cu istorie — Femeia., Casa și Grădina, Sănătatea de Azi și Practic în Bucătărie — oferindu-le astfel cititorilor tradiționali, fideli, ocazia de a se bucura în continuare de publicațiile pe care cei mai mulți dintre ei preferă să le citească pe suport tipărit. În același timp, ART PRINT adaugă în portofoliul său BBC Good Food și BBC Top Gear, două reviste prestigioase, cu licență internațională, al căror conținut nișat pe zone de interes ale publicului urban, contemporan, le situează în topul celor mai citite publicații.
“Este o onoare pentru noi, dar și o misiune importantă să ducem mai departe titluri internaționale precum BBC Good Food și BBC Top Gear. Știm că pentru publicul din România iubitor de print este o bucurie să găsească în continuare la chioșcuri, reviste cu tradiție precum Femeia, Casă și Gradină, Sănătatea de azi și Practic în Bucătărie. Echipele editoriale sunt pregătite să își surprindă lunar cititorii cu content unic, subiecte și informații de ultimă oră. Chiar dacă până acum nu am avut în portofoliul de business partea de publishing, este o provocare pe care echipa ART PRINT a primit-o cu entuziasm și credem cu tărie că știm să ducem poveștile frumoase mai departe, cu succes!.”- Cezar Rasuceanu- Manager si fondator ARTPRINT.
Astfel, tipografia ARTPRINT își extinde linia de business și intră activ pe piața de publishing, transformându-se începând cu luna septembrie 2022 într-un competitor important pe piața de media tipărită din România.
Despre ARTPRINT
Înființată în 1990, ARTPRINT este prima tipografie românească cu capital 100% privat. În cei peste 30 de ani de activitate ARTPRINT s-a impus pe piața tipografică prin profesionalismul său în relațiile cu clienții naționali și internaționali, consolidându-și o poziție de lider prin investițiile perpetue în retehnologizare și modernizarea sistemelor sale operaționale, și prin calitatea incontestabilă a produselor sale tipărite.
Pentru mai multe informații, vizitați www.artprint.ro