ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anunță o nouă serie de înscrieri pentru elevii din întreaga țară, pentru a fi ambasadori ASAP! Înscrierile încep astăzi, pe 3 iulie, prin completarea acestui formular, și sunt dedicate elevilor cu simț civic de clasele a X-a și a XI-a care vor să se implice activ în campania de schimbare a obiceiurilor sustenabile din școlile sau liceele lor. În paralel, acțiunile de mediu pot fi replicate și în cercurile de prieteni, dar și acasă, în familie.
Fii ambasador ASAP! Iată ce înseamnă și cum te poți implica
Pentru a deveni ambasadori ASAP, elevii trebuie în primul rând să verifice dacă școala lor e parte din programul ASAP și dacă este dotată cu infrastructura de colectare separată.
Scrierea și implementarea unui proiect sustenabil în școala de care aparțin, participarea la misiunile ASAP în școala și orașul lor sau intermedierea relației dintre echipa ASAP, profesori și colegi sunt câteva dintre modurile prin care elevii ambasadori își îndeplinesc rolul în programul ASAP.
Implicarea ca ambasadori le aduce beneficii importante, nu doar pentru mediu, ci și personale, printre care: învață despre sustenabilitate și despre ce înseamnă să fie lideri; li se acordă un certificat de ambasador ASAP; primesc un kit de merch de AMBASADOR ASAP.
Ce misiuni au avut de îndeplinit până acum elevii ambasadori ASAP
La call-ul anterior de înscrieri desfășurat de ASAP România, 40 de elevi din întreaga țară au fost selectați să fie ambasadori ASAP. Ei au fost încurajați să organizeze în școlile lor Clubul ASAP, un loc de întâlnire pentru tineri ca ei, pasionați de protecția mediului și interesați să afle mai multe informații despre colectarea separată și reciclare.
Până acum, în prima parte a acestui an, ambasadorii ASAP au avut de îndeplinit 4 misiuni în școlile lor, cu scopul de a-i determina să-și mențină activ simțul civic, prin acțiuni distractive și educative deopotrivă. Prototipuri de coșuri pentru deșeuri, Adevăr sau Reciclare, jocul lansat în colaborare cu Alex Zamfir, treasure hunt în școala de care aparțin – misiune cu premii - și seara de film a Clubului ASAP, în colaborare cu Animest sunt cele 4 misiuni în care elevii ambasadori și-au pus creativitatea la încercare, ambiția și responsabilitatea, în așa fel încât să-și inițieze și colegii, dar și școala, în a adopta obiceiuri sustenabile pentru mediul înconjurător.