Asseco SEE, Gold Partner la Microsoft Summit 2014

București, 10 Noiembrie 2014

Microsoft România organizează în perioada 12-13 Noiembrie, la Bucureşti, a doua ediţie a evenimentului “Microsoft Summit”, cel mai important eveniment al anului, dedicat profesioniştilor din IT, dezvoltatorilor de software, întreprinzătorilor şi managerilor care vor să eficientizeze activitatea companiei pe care o conduc.

“Vom continua să investim în parteneriatul strategic cu Microsoft, orientarea comună “Cloud First, Mobile First” în raport cu direcţiile prioritare ale pieţei fiind una naturală. Eforturile noastre pe perioada evenimentului se vor concentra către promovarea tehnologiilor public cloud. Invităm participanţii să testeze la standul Asseco, unele dintre cele mai noi tehnologii Microsoft Azure şi StorSimple, soluţie ce înglobează componente de stocare, backup, arhivare şi disaster recovery într-un scenariu hybrid”, afirmă Daniela Scarlat, Software Sales  Manager.

În anul fiscal Microsoft 2014, Asseco SEE a obţinut trei distincţii importante în România:

§  „Best Performance in Software Asset Management Revenue”, pentru proiectele implementate în gestionarea şi controlul resurselor software;

§  „Best Performance in Medium Size Enterprise”, ca rezultat al celei mai mari cifre de afaceri înregistrată în sectorul companiilor medii-mari;

§  „Best Performance in new Enterprise Agreements”, în contextul celor mai multe contracte noi de tip Enterprise Agreement.

Competenţele Asseco SEE România în cadrul parteneriatului cu Microsoft sunt următoarele:

§  Gold Datacenter

§  Gold Software Asset Management

§  Gold Volume Licensing

§  Gold Cloud Platform

§  Silver Communications

§  Silver Data Platform

§  Silver Messaging

§  Windows Azure Circle Partner

Asseco SEE SRL (România), este unul dintre cei mai importanți furnizori de echipamente, soluții, servicii, sisteme IT integrate și dezvoltator de aplicații bancare din țară. Compania este componentă a grupului regional Asseco South Eastern Europe, acționarul unic al reprezentanței din România. Asseco South Eastern Europe S.A., cu sediul social în Polonia, este deținut de grupul internațional Asseco. Grupul Asseco, companie fondată în anul 1991, operează în majoritatea țărilor europene, precum și în Israel, Statele Unite ale Americii, Japonia și Canada. Companiile Asseco Group sunt listate la Bursa din Varșovia, Tel Aviv Stock Exchange, precum și pe NASDAQ Global Markets. Cifra de afaceri a grupului pe anul 2013 a fost de 1,4 miliarde euro, având peste 17.000 de angajați la nivel global și ocupând poziția a 6-a în topul celor mai mari 100 de producători de software din Europa.