Baby Needs donează 2% din vânzări copiilor refugiați din Ucraina

Campanie umanitara Ucraina Ucraina in inimile noastre

Baby Needs, magazinul online complet aprovizionat cu articole destinate copiilor, dar și părinților, donează 2% din vânzări refugiaților din Ucraina, catre Crucea Rosie si Asociatia Zi de Bine.

 

Cum grija și dragostea pentru copii sunt aspecte importante care au ghidat Baby Needs încă de la înființare, compania si-a propus sa se implice activ, pentru a fi un sprijin acolo unde este nevoie. Campania „Umanitatea nu are granite” are ca scop strângerea de fonduri pentru persoanele cele mai vulnerabile care au de suferit din cauza conflictului armat: copiii si femeile.

 

Astfel, de fiecare dată când aleg să cumpere un produs de pe site-ul www.babyneeds.ro, clienții contribuie la procesul de donații, fiind indirect implicați în campanie.

 

“Ne-am propus încă de la început să ajutăm, atât cât putem și să o facem din suflet. Cu această promisiune în gând am pornit în lungul drum de a face bine și de a sări în ajutorul copiilor care au nevoie de noi. De această dată, realitatea fragilă a prezentului ne-a determinat ca un procent de 2% din vânzările înregistrate în această perioadă să fie redirecționat către refugiații din Ucraina. Cu această ocazie, mi-aș dori ca ceea ce facem să inspire și alți antreprenori să ni se alăture, iar noi, companiile românești, să ne implicăm cât mai mult, chiar dacă poate nu este ușor”, a declarat Paul Mihalache, CEO Baby Needs.

 

De altfel, de-a lungul timpului, Baby Needs a demonstrat că actiunile caritabile sunt recurente, compania susținând mai multe proiecte și cauze pentru copiii care provin din medii defavorizate, precum Asociația Neurocare, Asociatia Charity and Humanitarian Support și Asociația Inimi Noi.

 

 

Despre Baby Needs

BabyNeeds este un magazin online, complet aprovizionat cu articole pentru bebeluși și părinți. Înființat în 2012, din dorința de a răspunde cerințelor apărute pe piața românească de puericultură, Baby Needs înseamnă astăzi un nume de referință în topul comercianților din domeniu.