Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, continuă dezvoltarea parteneriatelor strategice și încheie o colaborare de lungă durată cu UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. În ultimii ani, compania s-a concentrat pe construirea experiențelor de consum, muzica fiind un element important al principalelor mărci premium din portofoliul producătorului.
„Strategia Bergenbier S.A., pe care am amplificat-o începând din 2020, a adus în prim plan construirea parteneriatelor relevante pentru mărcile noastre, ceea ce ne ajută să oferim oportunități de creștere pentru clienți și experiențe noi, interesante pentru consumatori. Prin parteneriate devenim mai puternici și mă bucur să începem acest capitol pe termen lung alături de UNTOLD, unul dintre cele mai cunoscute festivaluri din țara noastră. În acest fel, facem pași importanți în a deveni producătorul din industria berii cu una dintre cele mai bune prezențe la festivalurile de muzică din țara noastră. De asemenea, sunt convins că această nouă colaborare va deschide orizonturi de dezvoltare atât pentru noi, echipa Bergenbier S.A., cât și pentru clienții și partenerii noștri”, a punctat Mihai Voicu, General Manager Bergenbier S.A.
Bogdan Rădulescu, Co-fondator și Chief Business Officer UNTOLD, a declarat: “Parteneriatul cu Bergenbier S.A. reprezintă o etapă importantă în strategia noastră de a redefini experiențele oferite participanților. UNTOLD a fost întotdeauna mai mult decât un festival – este o platformă care unește comunități și creează momente memorabile. Bergenbier S.A., cu tradiția sa în susținerea evenimentelor de anvergură și pasiunea pentru inovație, este partenerul perfect pentru a duce aceste experiențe la un nivel superior. Sunt încrezător că această colaborare va consolida și mai mult poziția UNTOLD ca unul dintre cele mai apreciate festivaluri de pe plan global, oferind participanților o combinație unică de muzică, distracție și gust premium.”
Noul parteneriat dintre Bergenbier S.A. și UNTOLD va începe oficial din 2025 și marchează capitolul zece al festivalului, fiind un bun moment de celebrare alături de mărcile premium din portofoliul producătorului.
„Suntem încântați să începem acest parteneriat alături de UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume. Suntem deja prezenți la 14 festivaluri de muzică, inclusiv Neversea și Massif și construim de ani buni experiențe memorabile pentru consumatori. Începând de anul viitor vom avea ocazia să venim cu toată experiența de până acum, dar și cu lucruri noi, surprize foarte frumoase pe care abia așteptăm să le facem publice. Întreaga echipă de Marketing lucrează intens pentru a avea avea combinația perfectă între muzică, bere premium și starea de spirit tipică festivalului UNTOLD”, a completat Victor Teioșanu, Marketing Director Bergenbier S.A.
Până la startul festivalului UNTOLD, consumatorii se pot bucura de berile premium produse și distribuite de producătorul de bere atât la Massif, cât și la Neversea.
“Suntem entuziasmați de acest parteneriat de lungă durată cu Bergenbier S.A., una dintre cele mai apreciate companii de bere din România. Colaborarea noastră reflectă angajamentul de a oferi participanților o experiență unică la festival și de a aduce mai aproape comunitatea pasionată de muzică și distracție. Bergenbier S.A., cu tradiția sa de a aduce un gust deosebit și de a susține evenimente de anvergură, se alătură UNTOLD în această aventură pentru a crea momente memorabile și pentru a adăuga o notă de răsfăț fiecărui participant. Suntem încrezători că acest parteneriat va aduce o serie de activități și experiențe inovatoare, consolidând încă o dată reputația UNTOLD ca un festival de top, în care fiecare detaliu contează. Împreună, UNTOLD și Bergenbier S.A. vor transforma festivalul într-un eveniment de neuitat, plin de energie, muzică de calitate și momente de neprețuit.” a declarat Flavia Gherman, Head of Partnerships UNTOLD Universe.
Parteneriatul dintre Bergenbier S.A. și UNTOLD este unul de lungă durată, fiind o bună oportunitate de a crea experiențe noi cu fiecare capitol al festivalului, începând din 2025.
Despre Bergenbier S.A.
Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Caraiman, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.
Despre Molson Coors Beverage Company
De peste două secole, Molson Coors fabrică băuturi care aduc oamenii împreună pentru a se bucura de toate momentele vieții. De la Coors Light, Miller Lite, Molson Canadian, Carling și Staropramen la Coors Banquet, Blue Moon Belgian White, Saint Archer Gold, Leinenkugel's Summer Shandy, Creemore Springs și multe altele, Molson Coors produce unele dintre cele mai îndrăgite și emblematice mărci de bere realizate vreodată. În timp ce istoria companiei este înrădăcinată în bere, Molson Coors oferă un portofoliu modern care se extinde dincolo de industria berii cu cocktail-uri carbonatate, cafea, vin, kombucha, cidru și multe altele. Molson Coors Beverage Company este o companie cotată la bursă, care operează prin Molson Coors America de Nord și Molson Coors Europe și este tranzacționată la New York și la bursa canadiană (TAP). Angajamentul companiei de a ridica standardele industriei și de a lăsa o amprentă pozitivă asupra angajaților, consumatorilor, comunităților și mediului se reflectă în Our Beer Print și în obiectivele de sustenabilitate 2025. Pentru a afla mai multe despre Molson Coors Beverage Company, vizitați molsoncoors.com sau pe Twitter @MolsonCoors.