O durere de cap banală nu te aduce la medic. Tinzi mai degrabă să o ignori până dispare de la sine. Dar când aceasta persistă și apare mai ales dimineața, se repetă frecvent și nu cedează cu medicamentele obișnuite fiind însoțită de vărsături, somnolență și incapacitate de concentrare, atunci medicul de familie va trimite pacientul la computer tomograf.
Dintre cei care se prezintă la medicul specialist unii se vor confrunta cu diagnosticul de tumora cerebrală, patologie complexă ce afectează absolut toate segmentele demografice.
Dr. Claudiu Tronciu, managerul general al Centrului Medical Neolife, ne-a declarat:
”Încă de la lansarea Centrului Medical Neolife în București, am făcut o promisiune pacienților noștri: servicii medicale de 5 stele!
Precizam atunci că acest lucru înseamnă aplicarea celor mai avansate protocoale în tratamentul diferitelor boli și în special al neoplasmelor, tehnici și echipamente unice în țară și servicii de o înaltă calitate medicală și umană, toate acestea fiind subordonate confortului pacientului, recuperării și vindecării sale.
În acest sens ne bucurăm să anunțăm că printre serviciile noastre medicale se numără de aici înainte ceea ce se consideră a fi ”standardul de aur în oncologie” radiochirurgia stereotactică, pacienților noștri fiindu-le ușurat accesul acum și la biopsia cerebrală stereotactică, procedură minim-invazivă care permite un diagnostic de maximă acuratețe.
Aceasta este viitorul în neurochirurgie, dar la Neolife viitorul începe întotdeauna astăzi! Șansele de diagnosticare, tratament și recuperare sunt total optimizate la Neolife, ceea ce este o veste bună pentru pacienții de pretutindeni, fapt ce ne plasează între clinicile de referință din sud-estul Europei.”
Dr. Cristina Berteanu, directorul medical Neolife, ne-a declarat:
”Echipa Centrului Medical Neolife este mândră să numere în rândurile sale un specialist de primă clasă: medicul primar neurochirurg Felix-Mircea Brehar, cercetător științific, unul dintre foarte puținii specialiști de la noi din țară ce deține competență în neurochirurgia stereotactică.
Cu un palmares de peste 300 de proceduri, a căror rată de succes și grad de precizie a tratamentului sunt de 99%, dr. Felix Brehar se alătură unei echipe de medici excepționali, specialiști și experți din toate domeniile medicale.
Diagnosticul precis, corect, și pus de preferință cât mai aproape de momentul instalării bolii, fapt ce devine posibil mai mult decât oricând prin folosirea biopsiei cerebral stereotactice, permite construirea celei mai adecvate scheme de tratament pentru fiecare pacient.”
Medicul primar neurochirurg, Felix Mircea Brehar, ne-a declarat:
”Una dintre întrebările cele mai frecvente, venită din rândurile pacienților este următoarea: de ce creierul este un organ atât de expus patologiei oncologice?
În primul rând, aș vrea să menționez că la nivelul creierului se întâlnesc două mari categorii de tumori: tumori cerebrale primare, cu origine la nivelul țesutului nervos cerebral și tumori cerebrale secundare sau metastaze, cu origine la nivelul unor tumori maligne localizate extracranian (cancer de sân, cancer pulmonar, melanom, etc) care pe parcursul evoluției diseminează și la nivel cerebral.
În cadrul tumorilor cerebrale primare se pot întâlni și tumori benigne (clasificate ca tumori gradul I de către Organizația Mondială a Sănătății), cum ar fi marea majoritate a meningioamelor sau astrocitoamele pilocitice, care pot fi vindecate în cazul în care este posibilă rezecția lor completă. Din nefericire, acestea sunt în proporție de 20-30%, procentul de 70-80% aparținând tumorilor maligne cerebrale (tumori gradul III si IV), din ce în ce mai frecvente în ultimii ani atât în România cât și la nivel mondial.
Creierul este atât de expus patologiei oncologice în primul rând datorită faptului că este puternic vascularizat, în al doilea rând pentru că există un tropism al unor cancere sistemice de a face metastaze cerebrale și mă refer la neoplasmul pulmonar, la cel de sân, de prostată, etc.
Spre deosebire de rezecția chirurgicală standard, care este posibilă atunci când tumora este accesibilă, bine delimitată și localizată superficial, biopsia cerebrală stereotactică se impune atunci când RMN-ul sau computer tomograf-ul indică o tumora profundă care a invadat mai multe arii cerebrale sau tumori multiple, localizate la nivelul mai multor lobi cerebrali.
Tumorile cu aceste localizări nu pot fi operate pe cale clasică (adică prin intervenție neurochirurgicală „deschisă”) decât cu prețul unor deficite neurologice majore, invalidante pentru pacient, sau chiar cu riscuri vitale pentru acesta. În aceste situații, biopsia cerebrală stereotactică, o manoperă neurochirurgicală extrem de precisă și sigură pentru pacient, poate stabili un diagnostic histopatologic exact. Mai mult, din probele tumorale recoltate prin aceasta procedură, se pot face numeroase teste imunohistochimice și genetice complexe, deosebit de utile în stabilirea cât mai exactă a acelor protocoale radio- și mai ales chimioterapeutice eficiente pentru pacient. Astfel tratamentul poate fi adaptat de la pacient la pacient, în funcție de diagnosticul molecular al tumorii cerebrale, punându-se bazele terapiei oncologice personalizate.
Am dorit să fac o supraspecializare în această competență deoarece dezideratul în medicină, în general, și în neurochirurgie, în special, este acela de a lupta pentru fiecare secundă de viață de calitate pe care o poate avea pacientul, și deși este o procedură de o extraordinară finețe și responsabilitate, este cea mai eficientă metodă de la care se pornește în recuperarea acestuia.
De ce să expui pacientul riscurilor inutile, ca în cazul intervenției deschise care se poate solda cu deficite mari după operație, când putem opta pentru procedura minim invazivă a biopsiei cerebrale stereotactice? Diagnosticul fidel rezultat în urma acestei proceduri este punctul de la care se pleacă în abordarea cu succes a bolnavului oncologic cerebral. Apoi, în funcție de decizia tumor-board-ului se trece la etapa propriu-zisă a tratamentului.
Managementul terapeutic al tumorilor cerebrale primare maligne (glioamelor maligne) cât și al metastazelor cerebrale este o chestiune de maximă importanță atât pentru mine, ca neurochirurg, cât și pentru colegii din tumor board, în lupta noastră de a obține o supraviețuire cât mai îndelungată a pacienților și o calitate a vieții cât mai bună!
Din fericire, la Centrul medical Neolife poate fi acoperită toată gama de patologie oncologică deoarece este o unitate de elită, abordarea fiind integrată. Mai mult de atât: sistemul TrueBeam, aflat în lina întâi, este o adevărată vedetă a tehnologiei actuale prin modul inteligent și avansat în care integrează metodele de radioterapie și radiochirurgie și permite iradierea selectivă a sferei cerebrale, fiind vizată doar tumora.
Precizia cu care este atacă este submilimetrică, fapt pentru care este considerată cea mai evoluată tehnologie de radioterapie la acest moment.”
Comunicat de presă Centrul Medical Neolife / Compania de comunicare AQUI AHORA