Brico Dépôt lansează Catalogul 2017, dedicat meșterilor și profesioniștilor în bricolaj

Brico Dépôt lansează cea de-a doua ediție a celui mai amplu catalog de pe piața de bricolaj din România, dedicat profesioniștilor și amatorilor DYI. #Catalogul 2017 este o premieră la nivel național, reunind în paginile sale întreaga gamă de produse aflate pe rafturile din depozite. 12.500 de produse esențiale – grădină, materiale de construcții, instalații, renovare și amenajare.

Noul Catalog 2017 are un design atractiv, este realizat în format A4 atipic, și cuprinde 336 de pagini pentru care a fost utilizată hârtie reciclabilă. 

Catalogul este structurat în 12 capitole, respectând principalele departamente din depozite: materiale de construcții, tâmplărie, electrice, instalații sanitare și încălzire/răcire, baie, bucătării, acoperire sol și pereți, vopsea, depozitare, feronerie, unelte, și oferă detalii complete clienților, alături de secțiunile Brico sfat și Alege bine – ce îi ajută în procesul selecției și deciziei a produselor necesare.

Pentru prima dată în România, Brico Dépôt introduce secțiunea de grădină, ce cuprinde soluții inovatoare outdoor, produse concepute pentru design-ul practic al spațiului exterior. Cele 30 de pagini dedicate reunesc piese de mobilier terasă, grătare, mașini de tuns gazonul, sisteme de irigații, unelte de grădinărit, panouri gard și porți.

Și în acest an endorserii Brico Dépôt sunt cei mai iubiți actori de stand-up comedy din România: Adrian Văncică și Mihai Bobonete.

Campania #Catalogul2017 se derulează în media tradițională - pe TV, radio și outdoor, cât și în new media -  Facebook, Linkedin și Youtube.

Realizarea catalogului a implicat un efort coroborat al echipelor de marketing, comercial si operațional, precum și monitorizarea continuă a pieței, pentru a putea oferi anticipativ clienților cele mai bune prețuri. Lansarea Catalogului 2017 coincide cu introducerea departamentului de grădină în organigrama comercială a Brico Dépôt.  

Catalogul 2017 va fi disponibil începând cu 22 aprilie în cele 15 magazine din țară. În plus, în perioada 22 aprilie - 1 iunie, în magazinele Brico Dépôt vor avea loc demonstrații și o serie de concursuri unde participanții au șansa să câștige vacanțe în România sau premii surpriză.

De asemenea, Catalogul 2017 poate fi consultat în format online pe site-ul www.bricodepot.ro, dar și pe aplicația Brico Dépôt disponibilă pe Android și IOS.

Despre Brico Dépôt

Brico Dépôt este parte a lui Kingfisher plc, grup de retail de home improvement din Europa, cu peste 1100 de magazine în 10 țări din Europa. Pentru mai multe informaţii: http://www.kingfisher.com/, http://www.bricodepot.ro și pe pagina de Facebook Brico Dépôt România.