Care sunt simptomele anxietatii? Afla la ce trebuie sa fii atent!

simptomele anxietatii simptomele anxietatii

Anxietatea este o afectiune pe care oamenii trebuie sa inceapa sa o cunoasca din ce in ce mai bine, pentru ca sanatatea psihica este la fel de importanta precum cea fizica. Din pacate, multi adolescenti si adulti sufera in prezent de anxietate, iar pentru a depasi impasul trebuie sa stie care sunt simptomele care le indica faptul ca sufera de aceasta afectiune. La fel ca in multe alte situatii in care pacientii au boli psihice, primul si cel mai important pas catre insanatosire este reprezentat de constientizarea problemei.

Dificultati in a lua o decizie

Potrivit medicilor specialisti, persoanele care sufera de anxietate intampina, de cele mai multe ori, dificultati in a lua decizii, indiferent de cat de usoare sau grele ar fi acestea. Adolescentii si adultii anxiosi au foarte multe idei contradictorii, nemaiputand sa le diferentieze pe cele practice de cele care sunt mai putin bune. Pacientii tind sa priveasca orice situatie din toate unghiurile posibile, insa prelungesc mult prea mult procesul prin care cantaresc variantele pe care le au la dispozitie.

Perfectionism

Nu este deloc rau ca oamenii sa isi doreasca sa indeplineasca toate sarcinile pe care le au de facut intr-un mod cat mai eficient, insa persoanele anxioase vor spune intotdeauna „Inca nu este bine”, chiar daca deja au ajuns la o solutie perfecta pentru ei. Dorinta de a face totul perfect apare in situatia in care persoanele care sufera de anxietate nu mai termina ce si-au propus, ajungand sa fie foarte dezamagite de ele insele.

Plans necontrolat

Plansul necontrolat se numara si el printre simptomele anxietatii. Adolescentii si adultii care sufera de aceasta afectiune pot incepe se verse lacrimi din senin, fara ca cineva sa le spuna cuvinte urate sau fara a fi intampinat vreo problema reala. Este vorba despre o reactie impulsiva prin care pacientii se descarca atunci cand considera ca sunt coplesiti de problemele pe care simt ca le au.

Nevoia constanta de validare

Nevoia constanta de validare din partea celorlalti reprezinta un alt semn al anxietatii. Oamenii care nu au suficienta incredere in fortele proprii isi doresc mereu sa auda cuvinte de lauda din partea celor care ii inconjoara, indiferent daca este vorba despre incurajari reale sau nu.

Probleme de concentrare

De cele mai multe ori, persoanele anxioase au dificultati in a se concentra cu adevarat asupra unui singur lucru. In timpul unei discutii cu familia sau cu colegii, adolescentii sau adultii isi pot indrepta brusc gandurile catre orice altceva, nemaiascultand ce spun interlocutorii lor. Este vorba despre o stare pe care oamenii o pun in general pe seama oboselii, ignorand-o cu desavarsire.

Anxietatea sociala

Nu in ultimul rand, anxietatea sociala este un semn care indica o boala psihica ce trebuie tratata cat mai repede. Practic, oamenii se simt mereu intimidati de persoanele din jur, fiindu-le frica sa-si expuna propriile pareri.

Cei care experimenteaza simptomele mentionate anterior trebuie sa ceara ajutor specializat. Starile anxioase pot fi tratate, insa este nevoie de rabdare si de multa perseverenta!