Deși circulă mitul că afecțiunile dentare la copii nu reprezintă motiv de îngrijorare deoarece aceștia își vor pierde dinții oricum, o bună sănătate a dentiției primare este esențială pentru a pregăti spațiul pentru dinții permanenți și pentru a asigura o vorbire și masticație corectă. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, a explicat care sunt cele mai comune probleme dentare comune la copii și cum pot fi ele tratate.
- Sugerea degetului sau a suzetei
Copiii se nasc cu reflexul suptului, pentru ca astfel să se poată hrăni. Totodată, introducerea obiectelor în gură este pentru ei un mod de a cunoaște lumea înconjurătoare: cunosc textura, gustul, consistența lucrurilor, iar în plus le oferă celor mici și un confort psihologic. Din păcate, dacă sugerea degetului sau a suzetei persistă după vârsta de 2-3 ani, dinții vor fi împinși în față și uneori în sus, iar maxilarele vor fi împiedicate să se dezvolte normal.
Soluția: "Părinții pot încerca aplicarea de substanțe amărui pe deget, cotiere care să impidice copilul să îndoaie cotul pentru a duce degetul la gură în timpul somnului, precum și crearea unui mediu încurajator și relaxant din punct de vedere psihologic pentru cel mic. Metodele dure sunt de evitat, deoarece vor avea efect invers celui așteptat. Dacă acești pași nu determină copilul să renunțe la sugerea degetului, după vârsta de 5-6 ani un medic ortodont cu experiență va reuși să rezolve cu succes problemele dentare apărute. Cu cât aparatul dentar este aplicat mai devreme, cu atât rezultatele vor fi obținute mai rapid, fapt pentru care este recomandat ca acest pas să nu aștepte până la schimbarea tuturor dinților de lapte", spune doamna doctor Mihaela Dan.
- Caria dentară
Apărute la vârste foarte mici (caria de biberon) sau mai târziu, toate cariile au aceeași cauză: contactul prelungit al alimentelor (inclusiv laptele) cu dinții. Alimentele permit înmulțirea bacteriilor, care apoi vor produce acizi, ce vor scoate calciul din smalțul subțire al dinților de lapte.
Soluția: "Caria este o sursă de infecție care produce durere, dificultăți de masticație, pierderea precoce a dinților etc., fiind de preferat evitarea ei indiferent de vârstă. Pentru a preveni apariția cariilor cel mic nu trebuie lăsat să adoarmă cu biberonul în gură, trebuie evitate lichidele îndulcite (nici măcar ceai îndulcit) si, cel mai important, trebuie ajutat să se spele corect pe dinți", recomandă specialistul ortodont.
- Pierderea precoce a dințillor
Fiecare dinte de lapte păstrează spațiul pentru dintele permanent care îl va înlocui. Dacă din cauza cariilor sau a unor accidente unii dinți de lapte sunt extrași (pierduți) mai devreme, ceilalți dinți vor migra, ocupând locul dintelui permanent - care fie va ieși strâmb, fie va rămâne blocat în os.
Soluția: "Tratarea cariilor dinților de lapte pentru a-i păstra cât mai mult pe arcadă, până când vor cădea în mod natural, este de preferat în aceste situații. Dacă în ciuda tuturor eforturilor un dinte este pierdut, medicul ortodont poate aplica un menținător de spațiu care să împiedice micșorarea acestuia", spune doamna doctor Mihaela Dan.
- Introducerea limbii între dinți în timpul vorbirii
Deși vorbirea “peltică” poate părea la început că da un farmec aparte micuțului, pesistența ei poate crea dificultăți de comunicare cu alte persoane, în special copii, precum și glume răutăcioase. Însă, efectul medical cel mai important este acela că limba, care este un mușchi foarte puternic, va împinge dinții în sus și în față, producând și dificultăți de masticație, pe lângă aspectul inestetic.
Soluția: "Un specialist logoped il va învăța pe cel mic cum să pronunțe corect sunetele, iar medicul ortodont va ajuta la prevenirea agravării problemelor dentare și corectarea celor apărute prin aplicarea unui aparat dentar", explică doamna doctor Mihaela Dan.
- Respirația orală
Respiratia pe gură usucă dinții, favorizând apariția cariilor (saliva are un rol protector prin substanțele pe care le conține și prin efectul de spălare a dinților), produce îngustarea maxilarului superior și împingerea în față a incisivilor.
Soluția: "În cazul respirației pe gură este necesare o consultație ORL, care să identifice și să trateze cauza respirației orale (rinite, polipi, sinuzite, amigdalite, deviații de sept nazal etc.) și tratamentul cu aparat dentar, pentru corectarea efectelor ortodontice", spune doamna doctor Mihaela Dan.
Așadar, nici măcar copiii nu sunt scutiți în primii ani de viață de apariția problemelor de ordin oral. Din fericire, cunoscând semnele precoce ale afecțiunilor dentare comune la cei mici, orice părinte poate să ia măsurile necesare pentru a le minimiza, iar copilul să se dezvolte fără probleme.