CEO Evozon primește premiul Transylvania Tech Young Entrepreneur of the Year

Bugetare participativa Bugetare participativa

Gabriel Crețu, CEO Evozon, a primit premiul „Transylvania Tech Young Entrepreneur of the Year”, acordat pentru contribuțiile Evozon aduse comunității locale din Cluj Napoca in perioada 2016-2017.

 

Proiectul pentru care premiul a fost acordat este bugetareparticipativa.ro

 

Platforma online bugetareparticipativa.ro este un instrument al cărui scop este să crească implicarea cetățenilor în procesele decizionale la nivel de oraș. Ideea centrala a proiectului este de a reda puterea oamenilor de a identifica problemele existente în comunitățile din care fac parte, dezvolta proiecte în jurul problemelor și, după evaluarea autorităților locale, să voteze pentru proiectele în care se regăsesc.

 

Persoanele care locuiesc, studiază sau lucrează în Cluj Napoca au posibilitatea și sunt încurajate să influențeze prin votul lor direcțiile de dezvoltare ale comunității.

 

Procesul de vot este orientat spre cetățean și obiectivele sale sunt:

  • Stimularea dialogului între cetățeni și autoritățile locale
  • Ajustarea politicilor publice locale la nevoile și așteptările cetățenilor
  • Consolidarea proceselor democratice
  • Transparență în activitatea administrației locale

Modul în care proiectele ajung pe platformă este prin crearea unui cont și popularea lui cu propunerea de proiect și alte documente suport (imagini, video etc.). Pentru vot e nevoie de un cont pe platformă identificat prin nume, număr de telefon și o adresă email ce trebuie confirmată.

Ca să ne asigurăm de relevanța voturilor, am folosit geolocația pentru a restrânge aria de vot la orașul Cluj Napoca.

În momentul de față în Cluj Napoca proiectul a intrat în faza a doua în care proiectele finaliste sunt supuse unui proces de vot până la 19 noiembrie 2017.

 

După lansarea proiectului în Cluj-Napoca diferite autorități locale și-au manifestat interesul în a dezvolta proiecte similare în orașele lor. Am început deja discuțiile cu reprezentanții diferitelor municipalități și vom acționa din poziția de consultanți pentru implementarea proceselor de bugetare participativă.

În viitorul apropiat am planificat câteva îmbunătățiri pentru platforma curentă:

  • Cetățenii vor putea să monitorizeze în timp real evoluția proiectelor câștigătoare. Platforma va putea pune la dispoziție informații detaliate privind starea proiectelor, pașii parcurși și ce urmează a fi implementat
  • Platforma va fi capabilă să găzduiască dezbateri legate de proiecte. Cetățenii vor putea adresa întrebări, sugestii și comentarii care vor fi adresate de autoritățile locale în scopul de a încuraja un dialog transparent, deschis și informal.
Informații de contact

Nume Companie

Evozon Systems

Persoana de contact

Radu Chis

Telefon

0730899687

E-mail