Compania DoubleCase, reprezentant oficial Pelliron Moldova. Descopera secrete despre tranzactionare, bitcoin si viata de trader
Eugeniu Chiriac este Directorul General al Filialei nr. 2 al Companiei DoubleCase, de la el am aflat detalii picante din bucataria traderilor de la noi din tara.
Cat de importante au fost studiile economice pentru cariera dvs., stiind ca v-ati facut studiile la Academia de Studii Economice?
Eugeniu Chiriac (reprezentantul brokerului Pelliron in Moldova): Chiar daca consider ca ASEM este universitatea nr. 1 din Republica Moldova, la fel precum si alte universitati autohtone, aceasta nu prezinta toate oportunitatile din domeniul economic, el fiind studiat doar in termeni generali. Din punctul meu de vedere, aceasta este partea slaba a universitatilor din Republica Moldova, in pofida faptului ca majoritatea profesorilor dau dovada de profesionalism. Cariera mea din prezent se bazeaza pe ceva cunostinte acumulate in perioada studentiei, dar majoritatea cunostintelor le-am acumulat la cursuri sau de sine statator.
Stiind ca criptovaluta a devenit foarte populara in ultimul timp si ca oferiti prognoze in sistemul Blockchain, care este unul descentralizat, astfel ca nu exista o autoritate care sa duca evidenta si control, nu credeti ca asta reprezinta nu doar un avantaj, dar si un factor de risc? As face o paralela cu anul 1929, cand, de asemenea, nu exista o autoritate centrala care sa controleze situatia la bursa.
Va referiti la haos? De fapt, sistemul Blockchain nu este complet descentralizat, desi el nu este controlat de organele de stat, el este tinut in control de persoanele incluse in acest sistem. De aceea, nu putem sa-l comparam cu situatia care a fost in 1929. Eu cred ca organele de stat vor gasi o modalitate prin care sa urmareasca si sa verifice valuta crypto. Cu o existenta de mai mult de 8 ani, acest sistem s-a dovedit a fi extrem de uzual pentru utilizatori.
Care ar fi prognozele pe care le-ati putea oferi in privinta cotatiei Bitcoin-ului. Merita la moment sa investim in criptovaluta?
Cu siguranta, merita la moment de investit in criptovaluta. Pentru prima data am auzit despre Bitcoin in anii 2013-2014, cu toate ca activam in domeniul financiar. Am fost sceptic la inceput si iata ca scepticismul m-a facut sa nu obtin profit pe baza criptovlautei atunci. Iar cand in 2017 a venit cel de-al doilea val al cripto-valutei, am spus ca nu mai ratez sansa de a procura si procurarea s-a dovedit a fi una de succes. Respectiv, recomand tuturor sa se foloseasca de moment si anume acum e momentul. Bitcoin a ajuns la pretul minim posibil - 5700-6000$, pentru ca conform analizelor, acesta inregistreaza o tendinta de crestere, pana la sfarsitul anului 2018 se asteapta ca Bictoin-ul sa ajunga la pretul de 30000-50000$ pentru un bitcoin.
La cursurile oferite de DoubleCase, se invata in special, cum se face analiza si prognozele pentru tranzactionarea Forex. D-le Eugeniu, din biografia dvs., se vede ati avut experienta ca trader, cum a fost inceputul? Care au fost provocarile cu care v-ati confruntat?
Este mult de vorbit la tema asta, experienta de trader a fost, este si va fi. Marele plus al domeniului consta in faptul ca permanent ofera ceva nou, ceva interesant. Asta este si marea mea provocare deja de 6 ani, in fiecare zi se intampla ceva nou, am emotii noi si placute. Inceputul a fost dificil, deoarece domeniul era privit negativ de catre cei din cercul meu, cu toate ca aveam studii economice. Insa, provocarea si interesul personal, au depasit retinerile prietenilor mei intr-un final, si am trecut un curs de pregatire. A fost greu, pentru ca era ceva nou, dar in fiece zi totul devenea tot mai interesant si mai interesant. Intrasem intr-o alta lume, o lume cu posibilitati reale. Ca fiecare persoana, aveam visuri si dorinte din copilarie, si am descoperit in tranzactionare un domeniu care imi permite liber sa mi le transform in scopuri. Cand am inceput sa tranzactionez cu primul meu depozit, profitul a venit timp de 5 minute, 760$ la o noutate, nu imi venea a crede, visam. Pana la final, provocarile au fost foarte mari, ceea ce m-a costat mult. Intelesesem ca trebuie sa imi controlez emotiile si sa ma conduc dupa un plan concret, cu strategii si scopuri bine definite. Astfel, unul dupa altul, scopurile au inceput sa se indeplineasca. Am realizat pe parcursul acestor 6 ani ca trebuie sa iti controlezi emotiile si sa accepti provocarile.
Atunci cand tranzactionati pe Forex, va conduceti de anumite strategii? Care sunt acestea?
Sigur, pana in prezent ma conduc de strategii concrete. Sunt instrumente financiare puse la dispozitie si majoritatea dintre ele te ajuta sa tranzactionezi cu cele mai simple si efective strategii: a trendurilor, nivelelor, figuri, fibonacci, indicatori tehnici. In acelasi timp, sunt instrumente financiare care necesita strategii unice, formate individual, care nu pot fi descrise cu ajutorul acestor instrumente. Iata de ce, folosesc mai multe strategii, in dependenta de instrumentele financiare.
Care este cel mai optim cont de tranzactionare cu care un nou trader ar trebui sa inceapa?
Contul de tranzactionare permanent trebuie sa corespunda scopurilor stabilite de catre noi. Tranzactionarea e plina de provocari, daca nu alegem corect marimea contului. De exemplu, avand un depozit mic, marim si procentul la risc, daca avem dorinta nestavilita de a obtine un profit mare. Ceea ce nu se recomanda, categoric. Nu exista depozit minim sau optim pentru a incepe, totul depinde de profitul pe care va doriti sa-l obtineti. Profitul setat se recomanda a fi 5-10% din depozit. Fiecare trader isi calculeaza de ce depozit are nevoie pentru a tranzactiona. Sarcina noastra, a celor de la Double Case, este sa invete traderul sa isi stabileasca corect scopul (profitul dorit) si pornind de la scop sa isi calculeze depozitul.
Care sunt revistele, portalurile de stiri din care va informati zilnic pentru a fi mereu la zi cu noutatile de piata financiara?
Sunt abonat la multe portaluri de stiri si notificarile imi sosesc la fiecare 2 minute. Totusi, selectez informatia. In final, folosesc site-ul companiei Double Case, calendarul economic de aici fiind simplu si mereu plin cu informatie noua. Folosesc cel mai frecvent Bloomber si Euronews, pe care le recomand tuturor.
Care este actuala situatie a pietelor financiare? Care sunt evenimentele majore care afecteaza la moment domeniul acesta vast?
Piata financiara la moment este mai activa, mai transparenta si mai voluminoasa, comparativ cu cea care era cu 6 ani in urma, ceea ce ne spune ca numarul participantiilor care obtin profit din diferenta de pret s-a majorat. Categoric, nu exista vreun eveniment care poate afecta major domeniul, intrucat acesta este unul vital si face parte in mod natural din economie, daca dispare domeniul dat, practic, dispare civilizatia. Nimic nu poate sa aiba un impact fatal asupra domeniul, cu atat mai mult asupra traderilor.
Informații de contact
Nume Companie
Double Case
Persoana de contact
Double Case
Telefon
37362187871