Comunicat de presa demarare proiect NEGTIN TRANS S.R.L

PROIECT CAPITAL LUCRU COMUNICAT DEMARARE PROIECT CAPITAL LUCRU NEGTIN TRANS SRL

01 Aprilie 2022


Numele beneficiarului proiectului: NEGTIN TRANS S.R.L

Scopul/obiectivul general al proiectului: Obiectul contractului îl reprezintă ajutorul de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru, prin Măsura Granturi pentru capital de lucru, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, MEEMA și Agenția pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovarea Exportului (AIMMAIPE) în cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19.

Rezultatele așteptate/finale în urma implementării proiectului: Menținerea sau suplimentarea numărului de angajați existenți la data înscrierii electronice pentru o perioadă de minim 6 luni de la obținerea finanțării și combaterea efectelor negative ale crizei provocate de COVID-19 asupra activității societății NEGTIN TRANS S.R.L.

Valoarea totală a proiectului:   194861,35   RON

Valoarea grantului: 169444,65      RON

Cofinanțare:              25416,70 RON

Dată începerii proiectului:  01.04.2022

Dată finalizării proiectului: 01.04.2023

Contract de finanțare Nr. M2 – 21348  din 25.03.2022

„Proiect cofinanțat din FONDUL EUROPEAN DE DEZVOLTARE REGIONALA prin Programul PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMPETITIVITATE, Axa prioritară 3-Sprijinirea IMM-urilor ca reacție la pandemia COVID-19, Prioritatea de investiții 3d - Sprijinirea capacității IMM-urilor de a crește pe piețele regionale, naționale și internaționale și de a se angaja în procesele de inovare”.

Date contact beneficiar:

VALENTINA NEGREA-CATANA,

NEGTIN TRANS S.R.L.,

Judet  ALBA, localitatea Baia de Aries, str. Republicii, nr.53

E-mail: [email protected]

Tel.: 0738711544