Mircea Vintilă și Florin Chilian, împreună pentru o cauză nobilă
În data de 11 decembrie, la Old Mike Pub din București, Mircea Vintilă și Florin Chilian vor susține, pro bono, un concert caritabil dedicat lui Favian Daniel Tudor.
Băiețelul, care s-a născut în Bumbeşti Jiu (Gorj), are 5 ani. În 2018 a suferit un accident cumplit la un loc de joacă: a căzut într-o țeavă care i-a perforat ochiul stâng. Copilul a trecut deja prin trei intervenții chirurgicale, una în România și două în Turcia, dar acestea nu au avut rezultate bune. Acum, singura lui șansă reală de a-și recupera vederea este să fie operat la o clinică din Georgia, SUA. Însă, pentru procedura de reconstrucție a ochiului, sunt necesari 50 000 de euro, din care familia a reușit să strângă până acum doar jumătate.
În prag de sărbători, Favian își dorește cel mai mult să scape de dureri și să își recapete lumina ochiului stâng. Ajutoarele lui Moș Crăciun putem fi noi, pentru acest copil, contribuind, atât cât putem, la operația pe care familia lui, singură, nu și-o poate permite.
La finalul concertului va fi organizată o licitație în cadrul căreia vor fi puse în vânzare obiecte donate de artiști. Întreaga sumă va merge către operația lui Favian.
Intrarea la eveniment este liberă.
Inițiativa organizării concertului caritabil dedicat lui Favian aparține Adarta Carite. Acestei cauze i s-au alăturat companiile DVR Pharm, AdSymphony și Old Mike Pub.
Vă așteptăm alături de noi, să readucem lumina în ochii lui Favian!
Donații se pot face și în conturile bancare deschise pe numele lui Tudor Vasile Cosmin (tatăl lui Favian):
-
în EUR: RO71BTRLEURCRT0466831901
-
în RON: RO24BTRLRONCRT0466831901