CONFERINTA SCOALA POSTLICEALA SANITARA HIPPOCRATE

CONFERINTA SCOALA POSTLICEALA SANITARA HIPPOCRATE CONFERINTA SCOALA POSTLICEALA SANITARA HIPPOCRATE
Marți 15 decembrie la sediul Școlii Postliceale Sanitare „Hippocrate” din Focsani a avut loc conferința de finalizare a proiectului cu titlul ”Instrumente moderne de predare-învățare pentru creșterea performanțelor școlare ale elevilor din învățământul postliceal sanitar”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial ”Dezvoltarea resurselor umane 2007 – 2013”.”Investește în oameni”
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 19 luni și jumătate, începând cu 2 mai 2014 – până astăzi, 15 decembrie 2015. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 1.896.693 lei.
Obiectivul general a fost îmbunătățirea procesului educațional prin utilizarea instrumentelor TIC și a materialelor didactice în format electronic și formarea personalului didactic pentru a exploata eficient aplicația electronică, asigurându-se astfel un învățământ de calitate.
În acest sens au fost alese 10 module de specialitate, relevante pentru pregătirea teoretică și practică a 300 de elevi, care au constituit grupul țintă. La aceste module s-au reorganizat programele școlare, s-au realizat suporturi de curs și aplicații media pe care să le utilizeze elevii și profesorii.
Conținuturile propuse sunt în strânsă concordanță cu revoluția științifică și tehnică.
Prin tot ce am realizat încercăm să ne poziționăm într-o altă paradigmă a învățării, dincolo de arhitectura tradițională și rigidă a unor discipline strict parcelate. Am optat pentru aranjamente flexibile și ingenioase construite din perspectiva nevoilor de învățare ale elevilor.
În perioada implementării elevii au beneficiat de metode moderne de predare-învățare prin intermediul platformei e-learning, a platformelor IT și materiale didactice sanitare: manechine multifuncționale, paturi electrice, electrocardiograf, microscoape electronice.
”În viața socio-culturală a Municipiului Focșani, Scoala Postliceală Sanitară ”Hippocrate” și-a propus să fie un simbol al calității în învățământul sanitar, încurajând competența în scopul formării unui absolvent responsabil, autonom, capabil să facă față rigorilor sistemului sanitar național și internațional”. a spus doamna prof. dr. Nedelcu Cristina Mirela, director al Școlii Postliceale Sanitare ”Hippocrate”.