Constanța a fost capitala femeilor de succes din România

Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF) – Filiala Constanța, Conferinta CAFA Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF) – Filiala Constanța, Conferinta CAFA

 -    Pe marginea Conferinței CAFA -

 

Ieri s-au încheiat lucrările celei de-a 14-a ediții a Conferinței Naționale a Coaliției Asociațiilor Femeilor de Afaceri (CAFA). Organizatoare și gazdă:  Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF) – Filiala Constanța.

Au participat la o reuniune de elită desfășurată în sălile hotelului Ibis din Constanța delegații de femei reprezentând 11 asociații de profil din întreaga țară. 

Peste 150 de participante au luat parte la dezbaterea unor teme de interes pentru mediul de afaceri, precum „Brandul de angajator”, „Coaching, Mentorat, Consultanță - De ce și când să le folosim?”, „Managementul integrat al destinațiilor turistice - garanția competitivității”, „Cele 4 dimensiuni ale feminității românești” și multe altele.

În deschidere, după intonarea Imnului de stat de către baritonul Iulian Bratu de la Teatrul de operă și balet Oleg Danovski, actrița Mirela Pană, de la Teatrul de stat Constanța, a prezentat cu mult aplomb un monolog motivațional din spectacolul Jurnal de România. Constanța, regizor Carmen Vidu.

Un scurt istoric legat de implicarea femeilor în primul război mondial a aparținut conf.univ.dr Aurelia Lăpușan.

Alături de membrele Asociației Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF) – Filiala Constanța au fost membre din Asociatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin (ADAF Bucuresti); Asociatia Femeilor de Afaceri  (AFA Cluj si Călărași); Asociatia Femeilor de Afaceri si a Femeilor Conducătoare de Intreprinderi (AFAFCI Brasov); Asociatia Femeilor Antreprenor din România (AFAR Timișoara); Asociația Femeilor Intreprinzătoare din România (AFIR Bucuresti, Galați și Oradea); Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF-BOW București și Constanta), Asociatia femeilor Manager din Râmnicul Vâlcea, dar si persoane interesate de mediul de business.

 

Invitate de onoare: europarlamentarele Maria Grapini,  Gabriela Zoană și  Madi Sharma - Membră a Comitetului Economic si Social European în Bruxelles (care a și lansat în România cartea: „ MADI: NO EXCUSES!”)., alături de care s-au aflat Călin Ile - Președintele Federației Industriei Hoteliere din România, General Manager Ibis Continental Hotels, Anca Nedea Pavel - Director Executiv al Organizației Patronale Mamaia Constanța.

Mihaela Belcin, Președinte al ASOAF Constanta, a declarat: „În anul Centenarului, la Constanța s-a scris o pagină frumoasă de istorie. Am învățat cum să fim puternice, implicate, cum să oferim, dar și să primim informații valoroase. Mulțumesc pentru implicare membrelor din Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF) – Filiala Constanța , dar si partenerilor ce ne-au susținut în realizarea evenimentului.”.

Europarlamentara Madi Sharma: ”Am fost profund impresionată de calitatea dezbaterilor, de nivelul discuțiilor și excelenta organizare, și mă declar o susținătoare a problemelor antrenoriatului feminin românesc  în forumul decizional european”. Voi reveni la Constanța și cu alte prilejuri”.

Coalitia Asociatiilor Femeilor de Afaceri din Romania (CAFA) a luat ființă în 2004, prin asocierea a 9 organizații românești ca membre fondatoare. Asociatiile implicate fiind ONG-uri dedicate fie antreprenoriatului feminin, fie femeilor din alte domenii de activitate care au o componentă de afaceri in cadrul organizatiilor lor. Cea de a XIV-a Conferinta Nationala CAFA, organizata in anul centenarului Marii Uniri marchează 14 ani de existență a coalitiei.

După cum se știe, Asociația Oportunități de Afaceri pentru Femei (ASOAF) – Filiala Constanța, membru fondator CAFA,  se implică prin proiecte și evenimente în viața comunității din Județul Constanța.

Evenimentul a fost sprijit de Groupama Asigurari, Hotel Aurora, Mrini Eye Hospital, Elmont Construct, Lian Serv Consulting & Management, Triumph, Camara cu Merinde, New York Beauty, Banca Transilvania, Bijuteria Firesc, Hotel Ibis, Yum Cake Boom, Captain Travel, Cofetaria Rebeca, Dice, Shoot the moment, Crama Viisoara, Techir, Junior, Kool Media.

 

 

Pentru detalii suplimentare:

 

Dna Ing. Mihaela Belcin

Presedinte ASOAF CONSTANTA

Telefon: 0722.233.501

Email: [email protected]

Website: https://www.asoaf-constanta.org/

Facebook: https://www.facebook.com/asoaf.constanta

Informații de contact

Nume Companie

S.C. KOOL MEDIA & ADVERTISING S.R.L.

Persoana de contact

Camelia Artamon, Managing Partner

Telefon

0721011922

E-mail