Elvira Dumitru preia functia de director de Resurse Umane in cadrul PayPoint Romania

Bucuresti, 30 august 2016 – PayPoint Romania, principalul operator de plati in numerar si incarcare electronica prin puncte de retail, anunta numirea Elvirei Dumitru in functia de Director de Resurse Umane. In acest nou rol, Elvira este responsabila cu dezvoltarea strategiei de resurse umane a PayPoint si coordonarea proceselor de recrutare, dezvoltare si retentie a angajatilor, asigurand alinierea politicii de personal cu obiectivele de business ale companiei.

Elvira si-a inceput activitatea profesionala in domeniul contabilitatii si analizei financiare, intrand in zona de resurse umane odata cu venirea in CODECS. Au urmat patru ani in Rompetrol SA, care au adus si experienta dezvoltarii in cadrul unei companii multinationale. In perioada 2006-2016 Elvira a lucrat in cadrul OTP Bank, interval in care a detinut mai multe functii conexe management-ului resurselor umane, in 2012 fiind numita Director de Resurse Umane. In cei paisprezece ani de experienta in acest domeniu, dintre care sapte in management, responsabilitatile Elvirei si pozitiile ocupate au vizat arii de competenta precum: dezvoltarea si sustinerea businessului prin toate procesele de resurse umane, derularea unor proiecte ample de reorganizare structura organizationala si forta de vanzari, fuziune si proiecte specifice precum managentul performantei si talent management.

Elvira Dumitru a declarat: „Schimbarea de cariera nu a fost intamplatoare, am ales PayPoint deoarece ma regasesc in cultura organizatiei si in dinamismul acesteia.  Obiectivul principal al organizatiei este de a creste sanatos si intr-o maniera riguroasa, oferind servicii de calitate si competitive. In acest context, rolul ariei de resurse umane este cel de partener de business”.

Mugur Dogariu, Managing Director al PayPoint Romania, a adaugat: „PayPoint a crescut foarte mult de la momentul lansarii in Romania si componenta de resurse umane a jucat intotdeauna un rol important. In termeni de business, am pus mereu accent pe crestere, eficientizare, diversificare, obiective care trebuie sa se regaseasca la toate nivelurile, incepand cu cel al personalului. Prin natura sa, domeniul in care activeaza PayPoint este unul dinamic: avem proiecte noi care, deseori, scot la iveala nevoia unor profiluri si competente noi, formate in companie sau aduse din afara; avem o cultura a performantei in care trebuie sa se regaseasca orice angajat, indiferent de vechime sau departament; incurajam miscarile de personal pe verticala sau orizontala, dand sansa oricui merita sa acceada la o alta pozitie. Pe scurt, intelegem ca excelenta in serviciile oferite pleaca de „acasa”, de la publicul intern, de la angajati, iar provocarile sunt din ce in ce mai mari intr-o piata tot mai competitiva. In acest context, sunt convins ca experienta Elvirei va contribui activ la obtinerea rezultatelor dorite pe viitor si ii uram bun venit in echipa!”