EVOLIO lansează o nouă gamă de tablete 3G

Bucureşti, 07 iulie 2014. Noile tablete lansate de Evolio, Mondo 3G de 7” și Quattro 3G de 7,85”,  combină excelente funcționalități multimedia, de comunicare și de navigare pe internet susținute de procesoare de ultimă generație, cu consum redus, receptor GPS ultrasenzitiv cu 32 de canale și modul 3G performant HSDPA+ integrat.

Cu un design elegant și echipare de top, tabletele Evolio Quattro 3G și Mondo 3G sunt ideale pentru oamenii activi, cărora le place să fie mereu în mișcare, oferind conectivitate 3G HSDPA+ la viteze de până la 21 Mbps download și 5,76 Mbps upload. Tabletele sunt echipate cu modul GPS care va ușura călătoriile utilizatorului și îi va permite diminuarea costurilor legate de abonamentul de date, transformându-le în parteneri ideali de drum atât în țară, dar mai ales în străinătate, unde costurile asociate de roaming nu sunt de neglijat.

Cele mai solicitante jocuri din puct de vedere al graficii nu vor fi o problemă pentru utilizatorii noii tablete Evolio Quattro 3G datorită procesorului Quad Core la 1,3 GHz, 1GB de memorie RAM și 8GB Flash. Tableta poate rula mai multe aplicații multimedia iar volumul de date stocat poate crește cu până la încă 32 GB, prin card Micro SD. Cu un ecran de 7,85” și o rezoluție de 1024 x 768 MPx, Evolio Quattro 3G este ideală si pentru vizionarea filmelor HD sau a altor materiale video sau foto. 

Noua tabletă Evolio Mondo 3G, cu ecran de 7”, este echipată cu procesor Dual Core la 1,3 GHz, 1 GB memorie RAM și 8 GB Flash, cu posibilitate de extindele cu până la încă 32 GB. 

Ambele tablete permit efectuarea de apeluri telefonice, iar camerele foto cu care sunt echipate, frontal și dorsal, sunt ideale pentru apeluri video. De asemenea, conectarea la alte echipamente este facilitată de modulul Bluetooth 4.0, utilizatorii putând purta convorbiri telefonice chiar și la volan, dacă este neapărat nevoie. Tabletele permit și conectarea la internet Wi-Fi 802.11 b/g/n. 

Evolio Quattro 3G și Mondo 3G rulează sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean, oferind acces la sute de programe și jocuri dedicate, iar suita de aplicații Google, precum Google Maps sau Gmail este preinstalată. 

Cele două tablete vor fi disponibile și în varianta cu sistem de navigație Mireo Don’t panic și hartă completă a Europei preinstalate. Soft-ul de navigație Mireo ajută utilizatorul să reducă durata deplasărilor și costurile legate de combustibil. De asemenea, utilizatorul primește alerte vocale cu privire la depășirea limitei de viteză admisă pe traseu și poate vizualiza puncte de interes preinstalate, precum benzinării, parcări, locuri de cazare, restaurante și altele. Pentru a le oferi utilizatorilor o călătorie fără griji, Evolio pune la dispoziția celor interesați și Kit-ul Travel, ce conține încărcător auto și suport tabletă pentru parbriz.

Noua gamă de tablete 3G este disponibilă în magazinele de retail și pe www.evolioshop.com, la prețurile recomandate de 449,90 lei pentru Mondo 3G și 569,90 lei pentru Quattro 3G.

Mai multe detalii despre tabletele Evolio sunt disponibile pe www.evolio.ro.

 

Informații de contact

Nume Companie

Evolio

Persoana de contact

Diana

Telefon

021.300.2004

E-mail