Editura CUANTIC celebrează luna iubirii și luna femeii prin două cărți scrise de filosoful și profesorul George Colang: „Când este o femeie frumoasă? ”, respectiv „Când iubim cu adevărat? Minciuni, săgeți, aporii”.
Autorul celor doua volume, George Colang este lector universitar și doctor în filosofie. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, promoția 2009. Domeniile sale de cercetare sunt etica aplicată, hermeneutica și fenomenologia. Publicațiile sale recente vizează etica în afaceri, etica academică și existențialismul.
„Când este o femeie frumoasă? ”
Este intrebarea principală a cărții.
Aşadar, când este o femeie frumoasă? Nu este tocmai atunci când nu ţine morţiş să se perfecţioneze pentru o lume ce oricum o falsifică? Oglinda în care se scaldă este doar un pretext pentru imperfecţiunile pe care le ascunde cu ardoare. O femeie este puternică atunci când lumea ei arată ca o oglindă; atunci când reuşeşte să-şi ascundă însăşi slăbiciunile, doar pentru a erupe în golul care o desparte de peronul concret al vieţii sale.
O femeie frumoasă nu aşteaptă niciodată în gară. O femeie frumoasă nu-şi ascunde cu ardoare imperfecţiunile. Dimpotrivă, face haz de necaz! O femeie este frumoasă atunci când este vulnerabilă, căci puterea ei derivă tocmai din această nebuloasă ascunsă bărbaţilor. O femeie este frumoasă atunci când zâmbeşte ca o lacrimă, dar şi invers. O femeie este frumoasă atunci când erupe cu naturaleţea ei. O femeie este frumoasă atunci când se joacă cu cuvintele la fel cum se joacă şi cu sufletele celor din jurul ei. O femeie frumoasă, pentru cei din jurul ei, o să fie mereu rea! O femeie este frumoasă atunci când dansează ca o sirenă, când se pliază genuin în raza muzicii. Când se identifică cu muzica. O femeie este frumoasă atunci când ştie ce vrea, chiar dacă nu ştie. O femeie este frumoasă atunci când se luptă ca o leoaică. O leoaică este frumoasă când vânează pentru leul ei. Şi nu în ultimul rând, o femeie este frumoasă atunci când ştie să fie frumoasă.
„Când iubim cu adevărat? Minciuni, săgeți, aporii”
Când iubim cu adevărat? Este o întrebare la care autorul George Colang își propune să răspundă prin intermediul acestei cărți. El analizează minciunile, săgețile și aporiile care apar în relații și care pot duce atât la conflicte, precum și la dezamăgire. Cartea abordează teme precum cauzele conflictelor în relații, modalitățile prin care se pot depăși aceste conflicte, precum și sugestii pentru construirea unei relații sănătoase, bazată pe dragoste și încredere.
In plus cartea oferă perspective și soluții practice pentru problemele cu care se confruntă cuplurile, și poate fi de un real folos pentru oricine încearcă să înțeleagă mai bine dinamica relațiilor. George Colang îmbină teoria filosofică cu exemple practice și încurajează cititorii să reflecteze la propriile lor relații și la modul în care pot fi îmbunătățite.
***
Există o relație frumoasă, ideală. Aceasta nu implică decât întâlnirile și viața de oraș. Însă, mai există una, de cuplu. Pentru că prima nu poate fi „complet” de cuplu. În care apare viața de casă cu miros de transpirație, probleme de closet și altele. Dacă cele două își dau mâna și nu se satură una de alta, atunci avem de a face cu iubirea autentică. Până atunci, joc de glezne.
***
Momentul despărțirii nu coincide niciodată cu momentul despărțirii. Când te desparți de o persoană? Niciodată în momentul despărțirii. O poți face ori înainte să oficializezi despărțirea, ori după, dar niciodată când spui cu mâna pe inimă că te-ai despărțit. Sau să nu mai vorbim că, în despărțire, poți rămâne hermeneutic și toată viața, deci nu te poți despărți niciodată...
***
Poți să îmbătrânești din inerție lângă o persoană pe care nu o iubești. De fapt, așa se și întâmplă! Iubirea e categorică în schimb, nu e cu jumătăți de măsură, ori este, ori nu este! Când iubești, renunți ușor la totul. Practic, în nebunia îndrăgostirii, totul se traduce prin raportare la persoana iubită. Mai precis, universul tău este înlocuit de universul celui iubit. Scopurile lui devin scopurile tale, iar mersul lui îl întregește pe al tău. Nu știu câți au avut privilegiul să fie înhățați de iubire, dar știu că nebunia nu e departe de acest ideal. În iubire: tăcerea are cuvinte. Deci liniștea indică de obicei iubirea, iar zgomotul mutilarea sentimentului.
Editura CUANTIC sărbătorește luna iubirii și luna femeii prin lansarea acestor două cărți remarcabile, scrise de George Colang. Acestea pot fi găsite în format fizic și digital pe voxa.ro și google books și pe site-ul editurii.
Cele 2 cărți au fost publicate in condiții grafice de o calitate superioară, cu coperți cartonate și au beneficiat de un concept grafic plin de inspirație, semnat de Silvia Olteanu.
Alte carti semnate si publicate de George Colang se numara : Deontologie academică și etică aplicată (coordonator, 2021), Dimensiuni și perspective etice asupra barbariei (2018) si Portretul omului contemporan. Barbarul (2011, scrisă împreună cu Adela Gavrilescu).
Când este o femeie frumoasă? - Preț recomandat: 50 lei
Când iubim cu adevărat? - Preț recomandat: 60 lei.
Pana pe data de 8 martie puteti achizitiona un pachet cu cele 2 carti la pretul de 110 lei, cu transport gratuit.
Cărțile sunt disponibile pe site-ul editurii Cuantic, în rețeaua Cărturești, pe emag.ro, librex.ro, libris.ro, librarie.net, elefant.ro, Librăria Mihai Eminescu București, Tabac X-Press, rețeaua Centrului de librării București, Librăria Bookstory Cluj.
Partener media – Revista Avantaje