Häfele, compania lider în feronerie și sisteme electronice de control al accesului, deschide un al doilea centru logistic în Lehrte, în apropiere de Hanovra. Având în vedere extinderea planificată a grupului din anii următori, Häfele trasează o nouă traiectorie strategică, pentru o mai bună deservire a consumatorilor. Centrul de distribuție existent în Wolfsberg din Nagold și noul depozit din Lehrte, care va fi lansat la începutul verii 2019, sunt elemente integrante ale noii strategii europene în domeniul logisticii companiei. În prezent, grupul Häfele operează cu 52 de locații de logistică în întreaga lume.
„Cu această investiție, începem o extindere continuă a serviciilor și a gamelor noastre de produse în Germania și în țările europene vecine. Prin urmare, ne pregătim pentru o aprovizionare chiar mai bună și mai rapidă pentru clienții noștri din țările europene și pentru creşterea competitivităţii grupului Häfele în Europa” a declarat CEO Hafele, Sibylle Thierer.
Ambele centre de distribuție Häfele vor fi aprovizionate cu o gamă completă de produse. Noua locație oferă condițiile optime pentru accesibilitate și legături de transport, însă, tot aici, Häfele a deținut cu succes un birou de vânzări ce a creat relații excelente cu clienții din Hanovra, în decursul a multor ani. Centrul de distribuție din Hanovra va livra clienților Häfele din nordul Germaniei, Benelux, Olanda, Danemarca și Scandinavia, începând cu vara anului viitor.
Prin urmare, va fi creat mai mult spațiu pentru noile game de produse și servicii, în centrul de distribuție Nagold, principala responsabilitate a acestuia fiind sudul Germaniei, Franța, Austria, Elveția, sudul și estul Europei și restul lumii. În viitorul apropiat, modernizările și optimizările sunt planificate și în Nagold, unde este vizată și extinderea depozitului. În acest fel, centrul internațional al grupului Häfele va fi capabil, să preia cu succes noul rol suplimentar al unui depozit centrat pe distribuția europeană. Pentru noua strategie de dezvoltare la nivel european, Häfele a planificat investirea a câtorva zeci de milioane de euro în următorii ani.
Despre Häfele
Häfele este o companie internațională, condusă de membrii celei de-a treia generaţii a familiilor Häfele şi Thierer, cu sediul în Nagold, Germania. A fost fondată în 1923, iar în prezent serveşte industriei accesoriilor pentru mobilă, feroneriei arhitecturale şi a sistemelor electronice de control a accesului. Printre clienţii săi se numără cei din industria mobilei, producătorii de mobilier, distribuitorii de feronerie, arhitecţi şi designeri din peste 150 de țări din întreaga lume. Häfele dezvoltă și produce accesorii de feronerie și sisteme electronice de control al accesului în 6 fabrici în Germania și Ungaria. În exercițiul financiar 2015, Grupul Häfele a realizat venituri de 1,3 miliarde de euro, având peste 7.100 de angajați în 37 de filiale, și numeroase reprezentanţe în întreaga lume.
Häfele România este una din cele 37 de subsidiare ale Häfele GmbH & Co KG Germania. Înființată în octombrie 2009, cu sediul în Timișoara și un punct de lucru în București, vine în întâmpinarea producătorilor de mobilă, revânzătorilor de feronerie și accesorii pentru mobilă, designerilor și arhitecţilor prin soluțiile și produsele inovatoare.
Vă invităm să ne vizitați pe http://hafeleromaniablog.ro și pe pagina de Facebook.