Concertul caritabil „Summer Choir 2024” are loc pe data de 20 iulie, la Ateneul Român, în parteneriat cu Crucea Roșie Română. Evenimentul are scopul de a susține activitatea Crucii Roșii Române pentru combaterea abandonului școlar prin centrele de zi E.G.A.L., destinate copiilor și adolescenților din medii vulnerabile.
HILS Development este alături de Crucea Roșie Română, pentru combaterea abandonului școlar, în cadrul concertului caritabil Summer Choir 2024. Inițiativa face parte din pilonul strategic de implicare în comunitate prin educație al HILS Development. Dezvoltatorul de proiecte rezidențiale și mixed-use, sub conceptul orașului de 15 minute, cu 6 proiecte de mari dimensiuni și o comunitate de peste 25.000 de oameni are misiunea de a oferi acces la un trai de calitate cât mai multor locuitori. Implicarea în comunitate dincolo de dezvoltarea rezidențială, de la noi facilități până la susținerea de noi demersuri pentru educație, sănătate și sport contribuie la crearea unor comunități moderne, sănătoase și durabile.
În perioada 15-20 iulie 2024, Summer Choir 2024 devine centrul muzicii corale europene, găzduind coriști din toată Europa care se vor perfecționa sub îndrumarea unor muzicieni de renume internațional precum Christian Ciucă (director muzical și dirijor), Steffen Schlandt (organistul Bisericii Negre) și Liliana Faraon (soprană a Operei din Paris). La finalul acestor cursuri intensive și sesiuni de tehnică vocală, participanții vor susține concertul extraordinar Summer Choir, pe data de 20 iulie, ora 19:00, la Ateneului Român.
Programul muzical al concertului este dedicat bicentenarului aniversar Anton Bruckner și centenarului comemorativ Gabriel Fauré, incluzând lucrările: Anton Bruckner - Psalmul 146 & Virga Jesse și Gabriel Fauré - Requiem & Tantum Ergo.
Printre artiștii ce vor urca pe scena Ateneului Român, în cadrul Summer Choir, se numără:
● Liliana Faraon, soprană
● Emanuela Sălăjan, alto
● Nicolae Simonov, tenor
● Andrei Cocîrlea, bariton
● Steffen Schlandt, orgă
● Christian Ciucă, dirijor
Toate fondurile obținute din vânzarea biletelor vor fi donate pentru sprijinirea centrelor de zi E.G.A.L. ale Crucii Roșii Române, contribuind astfel la combaterea abandonului școlar.
Despre HILS Development
HILS Development este o companie fondată de Ionuț Negoiță, având o experiență de peste 19 ani în domeniul imobiliar. Misiunea companiei este de a construi noi comunități și de a promova accesul la un trai de calitate pentru un număr cât mai mare de locuitori. Viziunea HILS Development de dezvoltare a comunității prin proiecte mixed-use este concentrată pe zona de Est a Capitalei și se extinde pe un orizont de 20 de ani. În prezent, HILS Development gestionează șase proiecte de mari dimensiuni în București și finalizează peste 1000 de apartamente anual.