Illuma Clinique susține zborurile care salvează copii ale Asociației Blondie

Illuma Clinique Illuma Clinique

În luna decembrie, Illuma Clinique donează contravaloarea unor servicii către Asociația Blondie pentru achiziționarea unei ambulanțe aeriene ce va fi folosită pentru transportul medical în străinătate al copiilor cu boli inoperabile în România.

 

Statisticile spun că doi copii sunt părăsiți în fiecare zi în spitalele din România, iar în 2019 au murit 1.145 copii înainte de împlinirea vârstei de un an din cauza bolilor netratabile la noi în țară. Românii care au nevoie de tratament în străinătate își pot deconta valoarea acestuia prin completarea formularului E112, însă nu și valoarea transportului, costuri care sunt, de cele mai multe ori, imposibil de suportat de pacient sau de familia acestuia.

Asociația Blondie s-a născut în 2019 pentru a oferi copiilor bolnavi și singuri șansa la o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual. La scurt timp după instaurarea stării de urgență în România pe fondul pandemiei Covid-19, asociației i-a fost solicitat ajutorul pentru repatrierea din Milano a unui copil în vârstă de 7 luni, cu multiple operații pe cord. Câteva zile mai târziu, Darius și familia sa au fost aduși acasă cu un avion privat.


În lipsa unei ambulanțe aeriene care să transporte cazurile medicale în afara țării, Asociația Blondie a continuat să fie solicitată pentru a organiza astfel de zboruri, reușind să ducă, până la această dată, peste 160 de copii și 10 adulți la spitale din afara țării pentru tratament. Costurile fiecărui zbor pot varia între 20.000-25.000 de euro, bani strânși din donații, în total peste 1.500.000 de euro achitați de asociație până acum pentru 78 de zboruri.

Toate aceste eforturi au determinat-o pe Adelina Toncean, fondatoarea asociației, și pe echipa sa să-și asume achiziționarea unei aeronave pe care s-o transforme în ambulanță aeriană și pe care s-o pună, în mod gratuit, la dispoziția oricărei persoane care are nevoie de transport aerian medical.


Roz este culoarea pe care copiii cardiaci o au imediat după intervenția medicală care le salvează inimile, „roz” înseamnă o inimă sănătoasă. Iar Asociația Blondie a decis că „roz” va însemna și prima ambulanță aeriană privată din România pentru care strânge donații sub hashtag-ul #luamunavion.


Este un proiect grandios în sprijinul căruia vine și Illuma Clinique în decembrie, luna cadourilor și a faptelor bune: „Am fost foarte impresionați de poveștile copiilor ajutați de Asociația Blondie și de eforturile pe care această mână de oameni le face pentru a duce la îndeplinire lucruri incredibile, de care depinde nu numai sănătatea micilor pacienți, ci însăși viața lor! Astfel, vom dona contravaloarea consulturilor dermatologice și a pachetelor de servicii promo 1 ședință de epilare axilă + 1 ședință de epilare inghinal derulate în această lună pentru a ajuta Asociația Blondie să se apropie, măcar cu câțiva pași, de momentul în care avionul roz de care este atâta nevoie va deveni realitate”, a declarat Alexandra Crâșmaru, fondator Illuma Clinique.


„În primul rând, dorim să mulțumim din suflet Illuma Clinique pentru susținerea pe care a ales să ne-o ofere. Pentru noi, acest ajutor înseamnă că ne vom putea continua proiectele și că suntem mai aproape de momentul când vom putea spune că România are prima ambulanță aeriană”, a declarat Adelina Toncean, fondator Asociația Blondie.



***

Infiintata in 2020, Illuma Clinique este o clinica dermato-estetica, dedicata serviciilor de dermatologie, estetica faciala, epilare definitiva si remodelare corporala, totul cu un focus pe echipamente inovatoare, de ultima generatie si personal dedicat. Brandul este construit in jurul conceptului de sanatate si frumusete a pielii, cu focus pe protocoale estetice minim-invazive, inovatoare. Filosofia pe scurt: Illuma Clinique, pentru sanatatea si frumusetea pielii tale!