Interventia ABA ca afacere – Societatea in intregul ei, la nivel de masa, se gandeste la copiii cu autism ca fiind ceva indefinit, care trebuie ajutati. Ceea ce e cat se poate de corect. Ca orice alt om care se confrunta cu o problema de sanatate de altfel. Dar societatea omite complet faptul ca oamenii care-i ajuta pe copiii astia, sunt doar niste alti oameni. Care la randul lor au nevoi. Trebuie cumva sa isi plateasca facturile la sfarsitul lunii si sa isi intretina familia. “Au facut din asta un business”. Pai si ce e rau in asta?! Ca daca nu ar fi facut din asta un business acum tu, parinte al unui copil diagnosticat cu autism, nu ai fi avut unde sa iti duci copilul la terapie sau nu ai fi putut beneficia de niciun serviciu. L-ai fi tinut acasa.

Exista “medecins sans frontieres“. Care e o organizatie caritabila. Aduna medici care isi doneaza o vreme din viata si cunostintele lor. Dar in afara timpului respectiv oamenii lucreza in clinici, spitale sau cabinete private si fac bani. Pentru ca e firesc sa fie asa. In Romania nu cred ca exista vreun centru din cele profesioniste specializate in interventia ABA care sa nu ofere intr-un fel sau altul, servicii sau timp din timpul specialistilor lor, gratis. Toti au ceva. Ceva ce ofera inapoi comunitatii sub o forma sau alta. Totul gratis? Nu e fezabil. Pentru ca domeniul asta al interventiei ABA inseamna cheltuieli. E nevoie de formare continua si presupune resurse. Doar din donatii? Pai sau esti analist comportamental, psiholog, medic, specialist sau te ocupi de donatii. Nu merge si una si alta. Decat dupa niste ani in care fiecare sectie sau departament al unei organizatii e foarte bine stabilit si cu obiective clare. Ceea ce e trist si poate sa faca diferenta e calitatea serviciilor care sunt oferite, versus costuri. Iar aici putem sa dezbatem la modul infinit. Pentru ca, cei mai scumpi de obicei nu sunt cei mai buni, cei mai prost pregatiti, nu sunt deloc cei mai putin vizibili. E un fapt. Iar daca in Bucuresti, incet incet, chestia asta se egalizeaza si exista premizele ca domeniul sa fie sustinut de etica si de ceea ce livrezi versus ceea ce ceri, in tara lucrurile sunt intr-un haos urias. Terapeuti care au o bruma de cunostinte acumulate in 2-3 ani de experienta in lucrul cu copiii cu autism dar nu au niciun fel de pregatire in ABA, cer pe ora sume exorbitante in timp ce analisti sau psihologi extrem de bine pregatiti, sunt modesti si de obicei incaseaza la jumatate. Ba mai mult, de obicei, in dezbaterile publice, cei care sunt “praf”, sunt cei cu gura mare si care blameaza pe ceilalti doar pentru ca acestia (ceilalti) au formari mai multe decat ale lor. Si cum sa faca sa iasa in fata? Dau in ceilalti si explica ca oricum cunostintele alea (cum sunt spre exemplu pregatirea de analist comportamental sau stiinta de a face o evaluare) nu sunt de folos copilului. Incet incet, piata va regla lucrurile de genul asta dar pana atunci va mai curge multa apa pe dunare.

Pentru ca nu-mi permit sa disec activitatea altcuiva, am sa iau la disecat activitatea unuia din proiectele DAAL Autism Project. Proiectul cursului PCM. Pe care l-am numit curs pentru ca a fost cel mai facil sa fie recognoscibil pentru beneficiari. De fapt el nu a fost un curs. E un proiect prin care am incercat sa oferim familiilor interventii prin care sa isi acopere cateva obiective. Sau, pre alte cuvinte, sa ii poata invata pe copii cateva abilitati. Asa a fost gandit. De obicei, aproximativ 50-60% din familiile care s-au inscris in proiect si-au atins in medie intre 5 si 7 obiective. Unele direct, in predare conform cu interventiile descrise de noi in modulul teoretic si pe care le-au atins intre modulul teoretic si sedintele individuale si altele in cursul sedintelor individuale, exersand acasa ceea ce i-am invatat sa faca in sedinte. Alti circa 20-30% din familiile care au participat la PCM (Program pentru copilul meu) au atins 2-3 obiective impreuna cu al lor copil. Multe dintre abilitatile astea, daca s-ar fi lucrat in interventia ABA lautareasca, timp de 2 ore pe zi, intr-un centru sau intr-un cabinet, ar fi putut fi atinse cam intr-un an de zile. Daca ar fi fost atinse vreodata. Noi nu am reinventat roata iar succesul PCM-ului si prin urmare a copiilor, nu se bazeaza pe vreo magie. Se bazeaza pe interventii validate si pe trainingul parintilor sa le aplice. Lucru care foarte rar se intampla in interventia ABA cu intensitate de 2 ore pe zi, asa cum ar trebui. Mai ales atunci cand e facuta lautareste, dupa ureche. Ceea ce am facut noi a fost de fapt eficientizarea la maxim a timpului copilului. Intr-o forma structurata. Din punct de vedere business lucrurile sunt complet diferite. Daca faci un proiect, orice proiect in domeniul asta, trebuie sa ai in vedere cheltuielile aferente si orice venituri, din orice directie. Daca iei la puricat un proiect de genul PCM pe structura de venituri si cheltuieli, avand in vedere ca orice PCM are intre 110 si 120 de ore oferite beneficiarilor, afli rapid ca nu e un business profitabil. E structurat ca unul dar cheltuielile sunt suficient de mari ca atunci cand il pui in aplicare sa realizezi ca veniturile nu sunt suficiente. Prin urmare ai cateva optiuni: fie faci in asa fel incat membrii echipei sa se multumeasca fiecare cu venituri minuscule, fie gasesti sponsori care sa acopere parte din cheltuieli, fie renunti la proiect. Pentru ca varianta in care din cauza veniturilor insuficiente calitatea livrarii sa inceapa sa sufere nu este o optiune pentru un profesionist.

Una peste alta insa, interventia ABA e un serviciu adiacent unui serviciu medical si un business in acelasi timp. La fel ca o clinica medicala spre exemplu. Sau cabinetul psihologic. Sau cabinetul stomatologic. Toate sunt servicii si businessuri in aceasi masura. Culmea, pentru ca nu sunt cei mai buni organizatori, stiu cateva “businessuri” de genul asta in care fondatorii, respectiv analistii, vin cu bani de acasa. Daca nu au parte de ajutor de la sponsori sau nu gasesc o formula sa se finanteze cu fonduri de undeva, se sufoca. Chestiune doar de timp.