Fondat acum peste 18 ani, sistemul medical MedLife este dovada ca in Romania perseverenta, excelenta in servicii medicale si respectul fata de oameni sunt valori care construiesc un business de succes. Astazi MedLife trateaza peste 2 milioane de pacienti in fiecare an, ceea ce inseamna ca 1 din 10 romani este pacient MedLife.
Noua campanie de imagine, creata de agentia Jazz, are ca obiectiv sa demonstreze ca MedLife este un lider de incredere, la care romanii pot apela atunci cand isi doresc sa fie bine tratati, atunci cand au nevoie de servicii medicale.
“Campania este un manifest pe care MedLife – ca lider in domeniu - il lanseaza pentru o Romanie sanatoasa: pentru ca investim permanent in facilitati, in medici, in tehnologie de ultima generatie. Anual circa 2 milioane de romani ne calca pragul, iar increderea pe care ne-o acorda este cea mai importanta componenta si totodata o recunoastere a noastra. Detinerea pozitiei de lider de piata in domeniul serviciilor medicale private reprezinta o onoare, dar si o provocare continua de a mentine standarde inalte, de a fi mai buni, pacientul fiind in centrul preocuparilor noastre” declara Simona Iliescu, Director de Marketing MedLife.
“Am avut un fundament extrem de bun pentru campanie – MedLife deja atinge vietile a milioane de romani si acopera majoritatea specialitatilor de care romanii au nevoie. Provocarea noastra a fost sa balansam rationalul - faptele, cifrele, amploarea sistemului, cu emotia – demersul si viziunea de a oferi servicii medicale ca la carte romanilor care isi doresc sa fie bine tratati in tara lor. Iar MedLife a reusit sa construiasca un adevarat sistem care acopera aproape toata tara, care trateaza majoritatea problemelor medicale si care este sustinut de cea mai mare echipa de medici din medicina privata. De aici si sloganul: Primul sistem medical sanatos din Romania”, a spus Irina Pencea, Partener si Strategy Director, Jazz.
Campania se adreseaza celor care isi doresc sa fie tratati cu respect in tara lor si sa nu fie nevoiti sa plece in strainatate pentru servicii de calitate.
“Creatia spune povestile celor de langa noi, a Anei, a Mariei, a lui Bogdan, a oamenilor pe care ii putem intalni oricand pe strada si care sunt sanatosi cu ajutorul MedLife. Spotul este filmat in stil documentar, transpunandu-ne in mijlocul multimii, pentru a simti pas cu pas, om cu om, cum MedLife face Romania bine”, a declarat Andreea Ghenoiu, Group Creative Director la Jazz.
Campania consta intr-o serie de spoturi TV, unul generic si 3 care acopera zone cheie din sistemul medical Medlife: chirurgie, imagistica si laborator si pediatrie. Un spot radio si o serie de printuri completeaza campania in locatiile MedLife.
Echipa din partea MedLife: Simona Iliescu – Marketing Director, Oana Safta - Marketing Specialist si Diana Grosu - Marketing Specialist.
Echipa Jazz: Andreea Ghenoiu – Group Creative Director, Mircea Tara – Junior Copywriter, Raluca Matei – Art Director, Valentin Suciu – Creative Partner, Irina Pencea – Partner, Georgiana Neacsu – Account Manager.