KUMA - Lavoare Concept pentru băi contemporane publice sau private

KUMA - Lavoare Concept pentru băi contemporane publice sau private KUMA - Lavoare Concept pentru băi contemporane publice sau private

KUMA este o companie scandinavă, care a surprins potențialul imens al pieței din România, iar contribuția sa este foarte vizibilă, atât pe segmentul public, cât și pe cel privat.

În aceste vremuri particulare și conștientă de îngrijorările economice pe care situația actuală le poate genera asupra economei mondiale, KUMA consideră că trebuie încurajate și susținute companiile serioase, cu renume, care produc în România, precum KUMA România.

Gama de produse KUMA este vastă și se potrivește perfect diferitelor concepte de baie sau viziuni arhitecturale. Conceptele KUMA combină creativitatea și designul funcțional, fără a compromite calitatea înaltă a fiecărui produs. Tehnologia KUMA înseamnă o turnare continuă între bazin și blaturi, ceea ce aduce avantaje instalării, întreținerii și aspectului.

Printre principalele proiecte care au ales brand-ul KUMA în România se numără THE LIGHT, THE BRIDGE – FORTE PARTNERS, și Aeroportul Henri Coandă.

Proiectul THE LIGHT este un reper de calitate, dezvoltat de River Development, un dezvoltator imobiliar local. O clădire de birouri de clasa A cu regim de înălțime de 11 etaje, situat în zona Politehnica, pe terenul fostei fabrici PUMAC.

Designul oferit clădirii de birou a fost unul inovativ, accentul fiind pus și pe zona băii. Dezvoltatorul a avut la dispoziție, o gamă variată de concepte KUMA, dintre care l-a ales pe cel cu care a simțit că se identifică cel mai bine. Pentru realizarea lavoarului, în primul rând a ales o formă de bazin. Mai apoi, a trecut la alegerea materialului. Dezvoltatorul a ales lavoarul KUMA cu boluri multiple (4 boluri RONDO 35), turnate în suprafață continuă cu blatul și cu o lungime de 360 cm. Deoarece KUMA are posibilitatea personalizării dimensiunii lavoarelor de până la 420 cm turnate dintr-o singură bucată, conceptele sale sunt o alegere firească pentru dezvoltatori.

Culoarea aleasă pentru acest proiect a fost Galaxy (negru), culoare care conferă un plus de eleganță spațiului. Lavoarul a fost realizat din Rector (material marcă înregistrată KUMA), un material turnat, produs prin tehnologia Solid Surface, cu o suprafață elegantă, mat-satinată. Turnat într-o frumoasă suprafață omogenă matăsoasă, materialul este rezistent la substanțele chimice și împiedică dezvoltarea bacteriană. Materialul Rector este o rețetă proprie KUMA. Unul dintre atuurile KUMA este acela că lavoarul și blatul sunt turnate în suprafață continuă și nu prin prelucrare și alipiri ca alte materiale. În plus, Solid Surface previne acumularea de murdărie și facilitează curățarea. Un aspect esențial pentru spațiile publice. Pentru accesorizarea lavoarului s-a optat pentru un decupaj pentru coșurile de gunoi în blat. Pentru acest proiect, proiectantul a ales ca montajul lavoarelor să se realizeze pe mobilier, pentru a câștiga spațiu și a asigura o zonă de depozitare generoasă. 

KUMA România lucrează alături de grupul BOGÁRT în dezvoltarea de clădiri de birouri, hoteluri, școli și împreună promovează linia inovatoare de lavoare publice KUMA realizate din materiale compozite. Printre proiectele realizate se enumeră și THE BRIDGE – FORTE PARTNERS, care cuprinde 3 clădiri de birouri de clasa A, clădiri verzi, cu regim de înălțime de 10 etaje, dezvoltate de FORTE PARTNERS în zona Grozăvești.

Identitatea puternică a colecţiei de lavoare KUMA dată de elementele estetice şi funcţionale, au plasat acest brand în topul preferințelor dezvoltatorului. Interesul pentru un design atractiv și funcțional este vizibil. Dezvoltatorul a ales pentru acest proiect lavoarele KUMA cu boluri multiple (două și trei boluri SQUARE 70), blatul fiind turnat în suprafață continuă cu bolul. Unul dintre modelele alese este realizat din marmura albă KUMA cu finisaj semigloss. Marmura KUMA este un material compozit turnat, de o calitate înaltă, obținut dintr-un mix de granule de marmură naturală combinate cu rășini poliesterice. Partea exterioară este acoperită cu un gelcoat sanitar, fără pori, menit să ofere o rezistență ridicată, impermeabilitate dar și proprietăți antibacteriene. Materialul se curăță și se întreține ușor. Suprafața finisată semigloss, prezintă și avantajul de a nu scoate deloc în evidență micile zgârieturi ce apar inerent în cazul uzului zilnic, specific spațiilor publice.

Produsele KUMA combină forme și volume moderne pentru un produs final nu doar atrăgător din punct de vedere estetic ci și extrem de practic. Montajul lavoarelor suspendate răspunde tuturor cerințelor funcționale și estetice ale dezvoltatorilor. Designul este elementul cheie care definește conceptul lavoarelor, datorită acelui rebord specific – ramă frontală care conferă o linie elegantă, minimalistă, dar are și rolul practic de a ascunde sistemul de fixare și scurgerile. O micro-arhitectură cu particularități estetice ce subliniază caracterul exclusivității și al inovației.

De menționat este faptul că ambele proiecte KUMA au implicat proiectarea personalizată a obiectelor sanitare (custom made), adaptându-se, astfel, perfect la caracteristicile fiecărui spațiu în care au fost instalate. 

Succesul KUMA se datorează perseverenţei în realizarea unor produse de înaltă calitate. KUMA realizează produse exclusiviste, iar calitatea trebuie să fie pe măsură. În acest sens, compania a obţinut încă din 2005 certificarea ISO 9001 iar în 2009 certificarea CE, care a fost revizuită după ultimul standard în vigoare din 2015.

KUMA este o companie care îmbină stilul cu o calitate excepțională a materialelor utilizate pentru a oferi garanția durabilității. Este o companie cu reputație, recunoscută pentru calitatea produselor.

Fii diferit! Alege un concept diferit, un design care îmbunătăţeşte senzaţia tactilă, oferind, în acelaşi timp, un efect vizual unic. Alege un produs cu finisaj inconfundabil şi original, pentru o afacere de succes!

*****

KUMA România este o companie daneză-română înființată în 1998, subsidiară a KUMA A.S. din Danemarca.

Designul nordic minimalist, tehnologia modernă, standardele înalte de producție și fabricație, permit obținerea unor produse de o calitate deosebită, pentru piața din România, peninsula Scandinavă și alte țări din Europa. http://www.kumaromania.ro


CONTACT: Meridian PR, [email protected], 0722 423 223