Lotus Cosmetics, un brand românesc cu peste 25 de ani de tradiție în crearea de produse naturale și sustenabile, aduce o nouă dimensiune în îngrijirea pielii prin lansarea gamei Natural Botulinic. Creată pentru a oferi o rutină completă și eficientă, gama combină inovația științifică cu puterea naturii, având ca scop regenerarea, tonifierea și susținerea unui ten luminos și sănătos.
Noua colecție este formată din produse destinate întregii rutine zilnice de îngrijire, de la curățare până la hidratare, restructurare și tonifiere, toate lucrând sinergic pentru a revitaliza pielea și a oferi rezultate pe termen lung.
Vedetele gamei, crema restructurantă de zi și crema restructurantă de noapte, sunt formulate pentru a răspunde nevoilor consumatorilor care caută soluții naturale și non-invazive.
Un complex inovator pentru o piele sănătoasă și tonifiată
La baza gamei Natural Botulinic stă o formulă atent gândită, testată, ce îmbină patru ingrediente active:
o Spilanthes Acmella Extract: ingredient activ anti-îmbătrânire, cunoscut pentru reducerea ridurilor și stimularea microcontracțiilor musculare, oferind un efect vizibil de lifting;
o Niacinamide: întărește bariera naturală a pielii, reglează producția de sebum și ajută la reducerea semnelor de îmbătrânire;
o Retinol Plant: alternativa vegană la retinolul tradițional, mai delicată, dar la fel de eficientă în stimularea regenerării celulare;
o Cafeină: stimulează microcirculația, reducând pungile și cearcănele, contribuind la un aspect proaspăt și odihnit al pielii.
Gama este inspirată de dorința de a oferi alternativa vegană și sustenabilă la soluțiile invazive, cum ar fi Botoxul. Ingredientele active susțin bioritmul natural al pielii, oferind un efect restructurant și revigorant.
O moștenire de peste 25 de ani în frumusețea naturală
Lotus Cosmetics este un brand românesc care și-a câștigat respectul consumatorilor prin utilizarea ingredientelor naturale și prin angajamentul său față de calitate și sustenabilitate. Cu un portofoliu divers, ce include produse, precum șamponul Evital cu extract de urzică și crema de mâini Velur Lux, brandul a demonstrat că performanța poate fi atinsă prin soluții naturale.
„Fiecare produs pe care l-am creat spune o poveste, o poveste despre viață, timp și armonie. Gama Natural Botulinic este rezultatul pasiunii mele pentru știință și al respectului pentru natură, o celebrare a frumuseții autentice și a sănătății pielii. Cred cu tărie că frumusețea naturală nu e doar o alegere, ci un dialog constant între cunoaștere, inovație și dorința de a oferi soluții sigure și eficiente. Prin această gamă, ne dorim să încurajăm consumatorii să-și descopere frumusețea unică, acea frumusețe care înflorește atunci când știința întâlnește puritatea naturii.” - Adriana Goleanu
Despre Adriana Goleanu
Adriana Goleanu, specialist în microbiologie, un pionier al industriei cosmetice din România, a făcut parte din echipa care a pus bazele primului laborator modern de microbiologie cosmetică în anii ’80.
Studiile sale au început la Universitatea Pierre et Marie Curie din Paris și au continuat cu Facultatea de Biologie din București. Ulterior, Adriana a petrecut 14 ani la Miraj, cea mai modernă fabrică de produse cosmetice din România la acea vreme. Miraj a contribuit la formarea unei expertize solide în controlul calității și formularea produselor.
În 1995, Adriana Goleanu a fondat Lotus Cosmetics cu dorința de a lăsa în urmă o moștenire bazată pe cunoștințele sale de biologie și biochimie. Fiecare produs Lotus este creat pentru a răspunde unor nevoi reale ale pielii, utilizând ingrediente active 100% naturale, alese după criterii de eficiență, siguranță și sustenabilitate.
Mai multe detalii pe https://lotus-cosmetics.com/.