Luna septembrie, dedicată contracepției. În anul 2021, 9% dintre româncele care au născut au între 15 și 19 ani

Steriletul IUB Eveniment Ziua Contracepției

Ziua de 26 septembrie este dedicată contracepției, când specialiștii din întreaga lume au ocazia să tragă din nou semnale de alarmă privind nevoia de informare a femeilor. Indiferent de mediul din care provin și de posibilitățile financiare de care dispun, acestea au dreptul să fie sfătuite în legătură cu opțiunile contraceptive disponibile pe piață. 

Obiectivul principal pentru folosirea unei metode contraceptive este evitarea unei sarcini. Iar lipsa de informare, posibilitățile financiare limitate și nivelul scăzut al educației se traduc în sarcini nedorite în rândul femeilor și adolescentelor. În anul 2019, în România au fost efectuate 47.492 de întreruperi de sarcină, mai mult de jumătate dintre acestea fiind realizate la cerere. Iar statisticile din 2021 arată că aproape 9% din femeile care au născut au între 15 și 19 ani, iar 0,4% dintre acestea au sub 15 ani, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică.

Contracepția în alte țări

În alte state europene, cifra avorturilor este mai mică. De exemplu, Olanda înregistrează anual în jur de 31.000 de întreruperi de sarcină, iar o treime dintre aceste paciente nu s-au aflat la prima procedură, conform Societății Europene de Contracepție și Sănătatea Reproducerii. Femeile care provin din categoriile sociale defavorizate sunt mult mai expuse sarcinilor nedorite. La această concluzie au ajuns și specialiștii din alte țări. Tot în Olanda, a fost demarată o campanie prin care femeile care au efectuat un avort au fost consiliate de către medicii ginecologi cu privire la metodele contraceptive care li se potrivesc. Pacientele, în special cele cu un nivel redus al veniturilor, au avut ocazia să aleagă în mod gratuit și steriletul, un dispozitiv cu efect contraceptiv de până la 5 ani. Studiile au arătat că o treime dintre femeile consiliate au decis să încerce această metodă. IUB Ballerine a fost pe primul loc în alegerea lor, alături de un alt sterilet hormonal. 31% dintre femeile participante au ales acest dispozitiv. Campania a evidențiat, de fapt, că există în continuare lacune de informare, iar femeile au o mare nevoie de sprijin și de consiliere pentru a face o alegere sănătoasă și care li se potrivește. În același timp, medicii au ajuns la concluzia că este important să existe o gamă variată de metode contraceptive cu efect reversibil. 

Această nevoie este resimțită și în România. Iar metodele contraceptive de ultimă generație vin cu o serie de avantaje, cele mai importante fiind eliminarea riscului de poziționare incorectă prin inovarea formei steriletelor ajungând la un dispozitiv sferic ce se adaptează unei cavități tridimensionale cum este uterul, dar și eficiența pe termen lung împotriva unei sarcini nedorite și reducerea cheltuielilor privind opțiunile folosite zilnic, săptămânal sau lunar. 

Metodele contraceptive disponibile pentru femei

În prezent, sunt disponibile pe piață mai multe metode contraceptive cu diferite grade de eficiență, folosite de femeile din toată lumea, conform nevoilor, posibilităților financiare și sfatului medicului ginecolog:

99% EFICIENȚĂ - implant, DIU hormonal (Dispozitiv Intrauterin), DIU din cupru, sterilizare permanentă

91-94% EFICIENȚĂ - pilula zilnică, plasturele săptămânal, inelul vaginal sau injecția

72-82% EFICIENȚĂ - retragerea, capac col uterin, metoda calendarului, prezervativul (unica metodă care reprezintă și o protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală)

Fiecare dintre metode cuprinde atât beneficii, cât și posibile efecte adverse asupra organismului în funcție de metoda contraceptivă aleasă. De aceea, discuția cu medicul ginecolog este esențială pentru a alege opțiunea potrivită, în funcție de starea de sănătate, istoricul medical și stilul de viață al pacientei.

Implantul, steriletul hormonal sau steriletul pe bază de cupru (în formă de T sau sferic, așa cum este IUB Ballerine) fac parte din categoria metodelor cu cel mai ridicat grad de eficiență (99% = mai puțin de 1 sarcină pe an la 100 de femei). Acestea acționează independent, ceea ce înseamnă că odată introduse în corp de către medicul ginecolog, grijile partenerilor dispar. 

Cum funcționează IUB Ballerine

Steriletul pe bază de cupru, precum IUB Ballerine, este considerat a fi ideal, comparativ cu cel hormonal, deoarece nu cauzează îngrășare, nu afectează libidoul sau metabolismul osos și nici nu influențează ovulația. De asemenea, este o alternativă eficace pentru sterilizarea permanentă, care poate fi, astfel, evitată.

Odată ce IUB Ballerine este introdus în uter, acesta eliberează continuu cantități mici de cupru pentru controlul sarcinii, iar eficiența de 99% durează până la 5 ani. Dacă este introdus corect, dispozitivul nu va fi simțit deloc în timpul actului sexual. Steriletul are formă de sferă, spre deosebire de celelalte dispozitive de forma literei „T” și este extrem de confortabil. 

Dintre toate steriletele de pe piață, IUB Ballerine are cel mai mic diametru (15 mm), iar datorită dimensiunilor și formei 3D, se adaptează formei tridimensionale a cavității uterine. 


Important de menționat este că IUB Ballerine este potrivit pentru toate vârstele, inclusiv pentru femeile care nu au născut, iar fertilitatea este reinstaurată imediat după înlăturare. 

În cei peste 5 ani de când IUB Ballerine este pe piață, peste 120.000 de femei din 30 de țări au folosit produsul. 

„Ballerine vine cu o mulțime de avantaje. Riscul de perforație și de deplasare a steriletului este mult mai mic. În plus, acest sterilet poate fi utilizat atât de femeile care au născut, cât și de cele care nu sunt însărcinate și își doresc acest lucru în viitor. Însă, nu uitați că înainte de a insera orice dispozitiv intrauterin este esențial să recoltați analize ginecologice pentru a exclude infecții ca Ureaplasma, Mychoplasma, Chlamydia, prezența acestora putând duce în timp la infertilitate. Pe lângă faptul că inserția este nedureroasă având cel mai subțire tub de inserție, femeile trebuie să mai știe și că extragerea lui este foarte simplă și lipsită de orice disconfort. Este un produs care vine, într-adevăr, în sprijinul femeilor.”, spune dr. Diana Mihai, medic ginecolog.

Informații de contact

Nume Companie

Deci Se Poate

Persoana de contact

Ilinca Prisăcariu

Telefon

0741539443

E-mail