În perioada 17 noiembrie - 15 decembrie 2014, Mercedes-Benz România, în parteneriat cu Organizaţia Salvaţi Copiii, a organizat a treia ediţie locală a programului educaţional internaţional Mobile Kids. În cadrul acestei ediţii, aproximativ 3.000 de copiii din clasele pregătitoare şi primare din peste 15 şcoli din Bucureşti au participat la sesiuni active de informare pe tema siguranţei rutiere.
„Mobile Kids este un program cu un impact fundamental în educaţia şi responsabilizarea copiilor. Mercedes-Benz susţine la nivel global excelenţa, calitatea superioară și siguranța, dar în egală măsură susţine la nivel local comunitatea, spiritul civic şi dezvoltarea personală a membrilor comunităţii. Suntem conştienţi că, pe lângă sistemele de siguranță implementate în autovehiculele noastre, este necesar să contribuim, de asemenea, la formarea unei culturi a siguranţei și la responsabilizarea rutieră a micilor participanţi la trafic. Tocmai de aceea, vom continua această inițiativă și în 2015 și sperăm să participe un număr cât mai mare de școli”, a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications Mercedes-Benz România.
„Dacă în alte state siguranța rutieră se studiază în școli, în România, țară aflată pe primul loc la numărul de decese cauzate de accidentele rutiere, acesta este un subiect mai degrabă ignorat. Împreună cu Mercedes-Benz România, care a venit cu o abordare originală, de impact asupra copiilor, încercăm să educăm noua generație în spiritul responsabilității față de viețile lor și ale celor din jur”, spune Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii România.
În cadrul lecţiilor susţinute în şcoli, voluntarii Organizaţiei Salvaţi Copiii le-au explicat celor mici regulile de circulaţie şi i-au învăţat importanţa abordării unui comportament corect, de la o vârstă fragedă, ca pietoni şi ca pasageri, în mijloacele de transport personal sau în comun. MOKI, mascota programului, a fost alături de copii şi i-a stimulat să participe activ pe parcursul lecţiilor interactive, insuflând o notă distractivă întregului proces.
Andi Moisescu, Preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii, a fost alături de Mobile Kids şi la această ediţie, încurajându-i pe cei mici să urmeze exemplul lui MOKI și să fie „eroi responsabili în trafic”. Totodată, binecunoscutul DJ și producător muzical, Adrian Sînă, s-a alăturat programului, inspirând copiii să urmeze oricând regulile de circulație și relatându-le celor mici despre experienţele sale din copilărie, dar şi despre cele trăite ca părinte.
Siguranţa în trafic trebuie să fie una din temele centrale în educaţia oricărui copil, pentru ca acesta să dezvolte de mic o atitudine şi un comportament responsabil, care să fie transferate apoi şi către alte domenii din viaţă.
La sfârşitul fiecărei sesiuni, copiii au fost invitaţi să completeze un test pentru a le fi verificate cunoştinţele proaspăt dobândite, iar la final au fost premiaţi pentru activitatea lor.
Mercedes-Benz România a lansat anul trecut şi o serie de lecţii online, prezentate de Andi Moisescu cu ajutorul lui MOKI. Lecţiile sunt disponibile pe site-ul www.mercedes-benz.ro/MobileKids.
Școlile care doresc să se înscrie în edițiile din 2015 ale programului Mobile Kids pot face acest lucru contactând reprezentantul Organizației Salvați Copiii, Andreea Hagiu, la adresa de email [email protected].
Mobile Kids este o iniţiativă globală Daimler, implementată de peste 13 ani, cu o abordare unică asupra educaţiei rutiere pentru copiii din întreaga lume. Factorul comun al campaniilor Mobile Kids este, de fiecare dată, formatul distractiv al lecţiilor de siguranţă rutieră, potrivit vârstei copiilor, pentru asigurarea unei instrucţii cu impact practic, vizibil apoi în conduita lor rutieră.
Organizaţia Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care din 1990 militează activ pentru drepturile şi protecţia copilului în România.
Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz şi Mobile Kids sunt accesibile online la: www.mercedes-benz.ro şi www.media.mercedes-benz.ro.