La implinirea unui deceniu de la prima editie a Serilor Facultatii de Jurnalism si Știintele Comunicarii, zeci de jurnalisti si oameni de comunicare au fost premiati pentru excelenta in cadrul Galei Serile FJSC. Reperele profesionale care au urcat pe scena Aulei Magna a Facultatii de Drept din Bucuresti au fost recunoscute si apreciate pentru implicarea in formarea studentilor, prin participarea la Serile FJSC.
“Gala Serile FJSC a reunit modele profesionale din presa si industria comunicarii, iar acest lucru este o confirmare a faptului ca, timp de zece ani, le-am oferit studentilor experiente de calitate dupa care se pot ghida in cariera lor, actuala sau viitoare. E o reala bucurie sa ii ai alaturi pe toti cei care au pus umarul la dezvoltarea acestui proiect si sa le multumesti pentru puntea pe care am reusit sa o cladim impreuna intre mediul academic si cel profesional. Traditia Serilor FJSC continua, aducand in fata viitorilor jurnalisti povestile unor oameni de valoare”, a declarat conf. univ. dr. Antonio Momoc, intitiator si organizator al evenimentului.
Prima parte a evenimentului a fost dedicata unei dezbateri, deschisa de jurnalistii Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pandaru si Cristian Pantazi, pe tema responsabilitatii presei. Fiind un subiect sensibil, discutia a starnit imediat reactii din partea studentilor si a invitatilor prezenti in sala, parerile despre existenta acesteia la momentul actual fiind impartite. Dezbaterea s-a incheiat, insa, cu o provocare lansata studentilor, despre care Cristian Pantazi spune ca sunt generatia cu cele mai putine bariere mentale, de a se implica activ pentru o responsabilitate mai mare a presei.
Evenimentul aniversar a continuat cu ceremonia de premiere a profesionistilor care au participat de-a lungul timpului la Serile FJSC, insa nu inainte de a tine un moment de reculegere in memora invitatilor care nu mai sunt printre noi, dar si a celor care s-au stins in urma evenimentelor din ultima perioada, printre ei aflandu-se si doua absolvente ale Facultatii de Jurnalism si Știintele Comunicarii. In cadrul Galei Serile FJSC au urcat pe scena, in aplauzele unei sali pline, Cornel Mihalache, Cristian Tudor Popescu, Tudor Musat, Petrisor Obae, Dragos Patraru, Paula Herlo, Alex Dima, Felix Tataru si multi altii. La finalul festivitatii, gazda evenimentului, conf. univ. dr. Antonio Momoc, a fost premiata de catre studenti pentru initiativa si organizarea Serilor FJSC in toti acesti ani.
Seara s-a incheiat cu un cocktail, prilej prin care profesori, jurnalisti, publicitari, oameni de comunicare si studenti au continuat dezbaterea aprinsa privind responsabilitarea presei si dedicarea necesara pentru realizarea unui act jurnalistic de calitate.
Sponsor principal al evenimentului: Lidl
Parteneri: Universitatea din Bucuresti, TailorAd, Editura ALL
Parteneri media: TVR, Digi24, Ziare.com, Biz, Paginademedia.ro, Business24.ro, Sapte Seri, DOR, HotNews.ro, studentie.ro, Radio Tananana, Republica.ro, Romaniapozitiva.ro, IQool.
Despre Serile FJSC
Serile FJSC reprezinta un eveniment non-profit, organizat lunar, care din noiembrie 2005 reuseste sa aduca in fata studentilor de la jurnalism, relatii publice, publicitate zeci de profesionisti din media, advertising si PR. Evenimentul se adreseaza studentilor care vor sa obtina o perspectiva mai clara despre mass-media si industria comunicarii. Aceste intalniri le ofera studentilor o viziune mai realista asupra mediului profesional, atat prin prisma secretelor profesionale impartasite de invitaţi, cat si prin posibilitatea oferita studenţilor de a se inscrie la diverse internship-uri sau stagii de practica.