Asa ar putea suna o noua lege pe care deputatii au depus-o pentru analiza: Inchisoare de la 2 la 5 ani pentru modificarea kilometrajului unei masini inainte sa o vinzi. Este pedeapsa pe care deputatii vor sa o aplice tuturor celor care s-au obisnuit cu astfel de practici, cu inselarea cumparatorului in privinta autoturismului.
Ei spun ca prin astfel de actiuni, prin reducerea numarului de kilometri afisati in bord, se „induce” de fapt o alta stare tehnica a autoturismului, fiind puse in pericol siguranta si viata conducatorului auto. Initiatorii vor ca statul roman sa se implice mai mult in astfel de probleme si vor sa stopeze vanzarea de masini pentru care au fost facute modificari la numarul de kilometri, au fost falsificate acte de revizie, carti de service, etc.
S-a creat o industrie in acest fel, iar samsarii auto castiga bani de pe urma inselaciunilor de acest fel. Ei falsifica carnete de service, modifica kilometrajul masinii, doar pentru a vinde acel autoturism, insa starea tehnica a autoturismului este de fapt destul de precara. Cei care le-au vandut au vrut sa scape de ele pentru ca necesitau de foarte multe ori reparatii importante, chiar si la sistemul de siguranta.
Cumparatorii sunt astfel pacaliti atunci cand cumpara o masina (in special cele de import), si au impresia ca au facut o alegere buna, o alegere de 150.000 km, cand de fapt ei cumpara o masina de 400.000 km, cu „reviziile la zi, in reprezentanta”. Vina este insa si a cumparatorului, pentru ca se lasa pacalit. Ar putea sa se intereseze mai mult, ar putea afla ca 10.000 km pe an de fapt inseamna extrem de putin pentru cei din statele civilizate.