Agenția de comunicare pastel se repoziționează și are o nouă identitate de brand, ca urmare a unui amplu proces de transformare, care a dus la schimbarea modelului de business, într‑o industrie în permanentă evoluție.
Promisiunea noului pastel constă în campanii care să cuprindă în egală măsură dimensiunea strategică și creativă, cu rezultate reale pentru business-ul clienților, iar noul logo ilustrează echilibrul dintre cele două. Ambivalența strategic‑creativă este reprezentată inclusiv de sloganul „The bright touch for your brand”, iar echilibrul dintre „right” și „bright” este evidențiat prin culoarea diferită a literei „b”.
Repoziționarea este susținută în primul rând de transformarea modului intern de lucru. Astfel, campaniile de comunicare realizate de pastel vor beneficia de “touch-ul” simultan și din unghiuri diferite al specialiștilor din agenție, și nu numai.
“pastel a început în 2006 ca un start‑up antreprenorial care s-a dezvoltat frumos în timp. În 2017, însă, am decis că este un moment potrivit, ca împreună cu echipa mea, să ducem business‑ul la nivelul următor, acesta fiind momentul de start pentru un proiect amplu, care să ne ajute să înțelegem mai bine piața, să ne înțelegem pe noi ca echipă, să ne identificăm locul în ecosistemul pieței și să construim strategia de transformare a agenției. Pentru că mi-am dorit să fac lucrurile complet și ca la carte, am decis să las agenția să fie privită și de alți ochi, așa că am avut-o alături în tot acest demers pe Aliz Kosza, mentor și strateg, și am beneficiat și de suportul BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), printr-o co-finanțare”, explică Dana Nae Popa, owner&managing director pastel.
Transformarea și repoziționarea pastel au fost realizate după o diagnoză 360⁰ a business‑ului și o cercetare calitativă de piață, cu companii din diverse industrii, clienți ai agenției sau nu. Studiul a relevat faptul că brandurile își doresc alături parteneri cu gândire strategică care să le înțeleagă business-ul în profunzime și apoi să fie creativi. Ținând cont de nevoile pieței, noua poziționare a companiei a fost construită pornind de la ADN-ul său: o agenție strategică și creativă în egală măsură. Procesul a fost unul de durată, care la nivel intern s-a transpus în schimbarea stilului de leadership, consolidarea echipelor, implementarea unor noi procese de lucru și îmbunătățirea fluxurilor interne.
„Odată cu repoziționarea, brieful nu mai este principalul instrument de lucru, ci business‑ul clienților noștri. Într-o piață sedusă de trenduri, de tehnologie, de video content, de digitalizare, de vlogging, de evenimente care mai de care mai sofisticate etc, am ales să ne concentrăm pe nevoile strategice ale brandurilor și companiilor pentru care lucrăm și de aici să pornim tot procesul de gândire și alegerea corectă a canalelor de comunicare.” adaugă Dana Nae Popa.