Internetul (si infinitele moduri in care ne simplifica viata) a patruns de foarte mult timp si in sfera personala. Toate platformele de tipul facebook sau chiar 2 sexy, au aparut tocmai din dorinta oamenilor de a socializa, de a interactiona, in timp ce stau confortabil in spatele unui ecran. Totusi, cat de multa libertate de exprimare iti ofera mediul online si cat de mult o ingradeste?
Circula pe Internet cateva “bancuri” despre ce s-ar fi intamplat daca anumite figuri emblematice din istoria umanitatii ar fi existat in era online-ului. Un exemplu este povestea de dragoste dintre Eminescu si Veronica Micle. Daca Eminescu si Micle ar fi existat acum, el s-ar fi uitat pe pozele ei, i-ar fi dat vreo doua like-uri si ar fi vazut ca e “in a relationship”.
Intr-un articol precedent am povestit despre agatatul ca o arta; cata maiestrie ar putea avea un pick-ul artist daca isi face cont pe un portal de dating online cu femei serioase care vor casatorie ? Si cata inspiratie, creativitate? Cum ar mai putea face contactul vizual? Cum ar mai putea sa atinga usor si delicat bratul fetei, sa-i simta parfumul si sa o tina de mana?
Romantele pe Internet sunt copiii – ajunsi deja la maturitate – ai anunturilor din ziare. S-ar putea spune ca au fost primele rubrici care au migrat din print spre online. “Petre, 45, divortat, fara copii, nefumator, antialcoolic, cauta doamna intre 30-50 de ani, gospodina, careia sa ii placa gradinaritul, pentru casatorie. Raspundeti pe adresa redactiei <>”. Pentru multi dintre cei prezenti astazi pe site-uri de matrimoniale, astfel de anunturi sunt demne de Muzeul de Istorie.
Atunci cand “ingheti” in fata sexului opus, cand ai senzatia ca “ti se taie picioarele”, ramai fara cuvinte si te blochezi, varianta cea mai buna par a fi anunturile matrimoniale pe portaluri specializate. Ai timp sa studiezi, sa te gandesti in profunzime la ce ii vei spune si – poate cea mai buna parte – ai la indemna o serie de filtre care iti intorc numai rezultatele cu persoanele care corespund cerintelor tale.
Dar toata robotizarea asta, toata cautarea dupa parametri ficsi, mai tine cont de dragoste? De pasiune? Sau doar de instincte, asemenea conceptiei despre om conturata de Jean-Jaques Rousseau? De cate ori arhetipul de femeie sau barbat pe care il avem in minte inca de mici corespunde ulterior cu partenerul de viata? Mai ales ca, in mod inconstient, parem a fi atrasi de reprezentanti ai sexului opus cu fizionomii asemanatoare. O poza este chiar atat de concludenta?
Dar unde este magia? Unde sunt intrebarile de la inceput, avand in vedere ca pe un site de dating online cam toata lumea cauta acelasi lucru? Si unde intra aici teoria haosului? Adevaratul echilibru trebuie gasit undeva la mijloc. Un pick-up artist trebuie sa isi arate si partile vulnerabile, pentru ca nu toate femeile cauta acelasi gen de barbat, in timp ce site-urile de online dating trebuie folosite doar ca una dintre metode, nu singura.
