PayPoint România – Scala Assistance: Un parteneriat de succes, cu beneficii pentru milioane de români

București, 8 februarie, 2016 - PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail, și Scala Assistance, companie autorizată pentru emiterea și gestionarea taxei de drum, anunță rezultate care susțin succesul parteneriatului. Astfel, în decursul anului calendaristic încheiat, în rețeaua punctelor de plată PayPoint s-au efectuat cu 90% mai multe tranzacții de încasare contravaloare rovinietă decât în anul precedent.

Cele două companii colaborează din aprilie 2014, când au anunțat posibilitatea achiziționării de roviniete din magazinele partenere PayPoint. La acel moment, demersul a reprezentat o noutate în mediul de retail, iar cererea susținută din partea consumatorilor și eforturile depuse pe lângă autoritatea de reglementare au dus, în decembrie 2015, la extinderea disponibilității serviciului în peste 9.000 de puncte de plată din toată România.

Posibilitatea efectuării plăților în magazine de proximitate s-a dovedit un real ajutor pentru români, în special pentru consumatorii din zone rurale sau mai greu accesibile, care nu au în apropiere acces la canalele tradiționale de plată. În momentul de față, serviciul este disponibil în peste 10.000 de magazine partenere cu semnul galben PayPoint. Numărul acestora continuă să crească lună de lună, iar tranzacțiile înregistrate pe acest segment de asemenea.

Modalitatea de plată a contravalorii rovinietei rămâne la fel de simplă şi sigură: clienții trebuie doar să se prezinte într-un magazin partener unde este semnalizat serviciul și să precizeze detaliile necesare pentru emiterea rovinietei. Vânzătorul introduce datele pe terminal, clientul achită contravaloarea rovinietei în numerar și primește la finalul tranzacției bonul ce conține toate detaliile (data plății, suma, locația, furnizorul, seria rovinietei etc.).

„La momentul lansării acestui serviciu în rețeaua PayPoint aduceam o inovație în mediul de retail, iar acum ne bucură să observăm că oamenii găsesc firească achiziția rovinietei din magazinele partenerilor noștri. Căutăm mereu să ușurăm viețile românilor, punându-le la dispoziție o metodă de plată sigură, facilă, comodă, pentru cât mai multe servicii. Suntem mândri de evoluția acestui parteneriat şi de rezultatele înregistrate până acum şi suntem convinși că în viitor şi mai mulți români își vor lua rovinieta de la magazinul lor PayPoint”, a declarat Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România.

„Ne bucură rezultatele parteneriatului cu PayPoint România, dar mai ales faptul că serviciile noastre acoperă nevoile a milioane de români, din orice colț al țării. Scala Assistance este constant preocupată de dezvoltarea serviciilor oferite, iar prin parteneriatul cu PayPoint România aceste lucruri au fost posibile, fapt certificat de români prin rezultatele obținute”, au declarat Dan Ciceu și Dan Alexandru Cobeanu – fondatorii Scala Assistance.

Pe lângă plata pentru contravaloarea rovinietei, prin intermediul terminalelor PayPoint mai pot fi plătite şi facturi de utilități (electricitate, gaz, apă, salubritate etc.), servicii de securitate, bilete de avion, facturile emise de operatorii de telefonie, internet şi cablu sau ratele, se poate realiza încărcarea electronică a cartelelor telefonice şi se pot efectua chiar transferuri de bani interne şi internaționale, în magazinele PayPoint selectate.

 

 

Despre PayPoint România

În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub marcă proprie în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienți prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, rețeaua punctelor de plată PayPoint numără peste 11.000 de terminale iar compania are încheiate contracte cu 128 clienți importanți din domeniul telecomunicațiilor, al utilităților, al serviciilor financiare şi nu numai. Astfel: sectorul de plăți pentru utilități – ENGIE Romania, Delgaz Grid, E.ON Energie România, Delgaz Grid SA Electric, Enel Energie, Enel Energie Muntenia, E-Distributie Muntenia, E-Distributie Banat, E-Dobrogea, Electrica Furnizare Transilvania Nord, Electrica Furnizare Transilvania Sud, Electrica Furnizare Muntenia Nord, Apa Nova Bucureşti, Apa Serv Valea Jiului, Activitatea Goscom, ApaVital Iaşi, Aquatim, CEZ Vânzare, Wirom Gas, Hargaz, Raja Constanţa, C.R.A.B., Apa Canal Ilfov, Compania de Apa Buzau, Hidro Prahova, Apa Nova Ploieşti, Salubris Iaşi, Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, SC Vital SA, Nova ApaServ Botoşani, Apa Canal Sibiu, Harviz, Aquabis, Acet Suceava, SC Apa Târnavei Mari SA, Compania de Apă Oradea, ApaServ Neamţ, APAVIL, Gospodărie Comunală Covasna, Tulcea Gaz, Gaz Vest, SEA Complet, Aquavas Bârlad, TEGA SA, ApaServ Satu Mare, Compania Apa Braşov, Neptun SA, Compania de Apa Somes, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, Schuster Ecologic, Aparegio Gorj SA, Termoficare Oradea, Apa Canal Galati, RWE Energie, Apa Canal 2000, Salgaz, Brantner Vereş, Eva Energy, Compania de Apa Arieș, Apaserv Cornu, Grenerg, Brantner Environment, Brantner Servicii Ecologice, Restart Energy, Aqua Dumbravita, HIDRO-SAL COM, Quatro Eco Salub, Imperial Development, GAZ EST, Prisma Serv Company, Gaz Nord Est, Energoterm Tulcea, Aquaserv Mureș, Tinmar Energy, Distribuție Energie Oltenia, Aquaserv Tulcea.

Sectorul de telecomunicații şi comunicații prin cablu – Vodafone România, Telekom Romania Mobile, Orange România, Telekom Romania, UPC România, Akta TV, NextGen Communications, Radiocom, RCS & RDS, Idilis; Sectorul financiar-bancar – Allianz-Tiriac Asigurări, EOS KSI România, Garanti Credite de Consum, Patria Credit, UniCredit Consumer Financing, Campion Broker Asigurare, Top Factoring, Cetelem, KRUK, Vitas IFN, Maxygo Broker de Asigurare, Garanti Bank, Debt Collection Agency, UNIQA Asigurări, Telecredit IFN, Nextebank, good.bee Credit, GetBack Recovery, ERB Retail Services, Credit Plan, OTP Factoring; Sectorul cosmetică – Oriflame, Avon, Infinity; Sectorul agricultură – Rodbun Grup.

PayPoint încasează sume şi în numele Scala Assistance, companie autorizată pentru emitere de roviniete, dar şi plăţi pentru facturile aferente serviciilor de securitate emise de Grupul BGS (BGS Divizia de Securitate, BGS Monitorizare-Intervenţie şi BGS Tehnic) şi pentru biletele de avion emise de compania aeriana Blue Air.

PayPoint oferă, de asemenea, servicii complete de încărcare electronică a cartelelor preplătite pentru toţi jucătorii din industria de telefonie mobilă care furnizează acest tip de produs (Telekom Romania Mobile, Orange, Vodafone, Zapp, Lycamobile, Digi Mobil), precum şi servicii de încărcare electronică pentru operatorii de telefonie fixă cu acces internațional şi de Internet, printre care se numără Nobel şi Worldtelecom (Number One). Pentru Focus Sat, PayPoint oferă servicii de eliberare de vouchere cu coduri electronice pentru utilizatorii de servicii preplătite de tip DTH (Direct-To-Home).

Totodată, PayPoint oferă serviciile de transfer de bani Western Union pe propriile terminale, permițând astfel consumatorilor să trimită sau să primească bani atât din afara țării, cât şi de pe teritoriul României.

Comercianții PayPoint oferă clienților lor şi posibilitatea de a schimba numerar în monedă electronică pentru a face plăți pe internet în mod sigur şi confortabil, prin semnarea de parteneriate cu paysafecard și Neosurf.