Mercedes-Benz România continuă parteneriatul cu Organizaţia Salvaţi Copiii şi susţine o nouă ediţie a Festivalului Brazilor de Crăciun. Organizatorii vor beneficia de suport logistic, cu ajutorul modelului Sprinter, pe tot parcursul evenimentului.
Organizat sub forma unei licitaţii speciale de Crăciun, brazii concepuţi exclusiv pentru această ocazie, vor fi transportaţi în siguranţă cu Mercedes-Benz Sprinter, iar autovehiculul va sta la dispoziţia organizatorilor pentru ca aceştia să beneficieze de flexibilitate şi confort în orice moment al pregătirilor pentru eveniment.
„Devenit unul dintre cele mai apreciate evenimente de caritate din România, Festivalul Brazilor de Crăciun ne oferă şansa de a lua parte la educarea şi formarea viitoarelor generaţii. Mai mult, avem ocazia de a consolida un parteneriat de lungă durată şi de succes cu Organizaţia Salvaţi Copiii prin intermediul celor două proiecte pe care le promovăm împreună, Mobile Kids şi Festivalul Brazilor”, a declarat Mirel Dediu, Corporate PR/Communications în cadrul Mercedes-Benz România.
În cei 15 ani de la lansare, Festivalul Brazilor de Crăciun a atras anual cei mai influenţi manageri de companii, antreprenori, persoane publice, oameni de business şi de media, în scopul strângerii de fonduri pentru susţinerea proiectelor educaţionale ale Salvaţi Copiii.
Scopul evenimentului este asigurarea accesului la educaţie şi prevenirea abandonului şcolar în rândul copiilor proveniţi din medii defavorizate. Gala va avea loc în data de 10 decembrie, la Stejarii Country Club, şi are în prim plan licitaţia pentru cei mai originali brazi, creaţi de unii dintre cei mai cunoscuţi designeri români, printre care Doina Levintza, Malvina Cservenschi, Stephen Pelger sau Omid Ghannadi şi Amalia Enache.
De-a lungul anilor, Salvaţii Copiii a strâns prin intermediul Festivalului Brazilor de Crăciun aproximativ 3 milioane de euro, sumă ce a fost folosită pentru asistarea a peste 23.000 de beneficiari, prin reintegrarea sau iniţierea şcolară a copiilor nevoiţi să muncească şi facilitarea accesului la educaţie. Pe lângă ajutorul material, familiile lor au beneficiat şi de consiliere socială şi juridică.
Prin intermediul acestui parteneriat, Mercedes-Benz România şi Organizaţia Salvaţi Copiii îşi consolidează colaborarea de succes începută în 2013, odată cu prima ediţie a programului internaţional de educaţie rutieră Mobile Kids. În cadrul acestei iniţiative, peste 7.000 de copiii din clasele I-IV din şcolile bucureștene au participat la sesiuni active de informare pe tema siguranţei rutiere.
Cei mai creativi brazi sunt transportaţi cu Mercedes-Benz Sprinter
Cel mai economic autovehicul comercial uşor din clasa sa, Mercedes-Benz Sprinter este primul autovehicul comercial din lume care respectă standardul de emisii Euro VI. În plus, o întreagă clasă de autovehicule a primit numele său: la nivel global, Mercedes-Benz Sprinter este sinonim cu vehiculele comerciale uşoare. Mai mult, anul acesta, gama Sprinter sărbătoreşte 20 de ani de când a fost lansată pe piaţă.
Lider în clasa sa în ceea ce priveşte inovaţia, Sprinter şi-a demonstrat supremaţia cu fiecare model nou lansat. Cel mai nou Mercedes-Benz a devenit rapid un punct de reper în clasa sa graţie celor cinci noi sisteme de siguranţă, motorizare care respectă standardul de emisii Euro VI, precum şi designului îndrăzneţ. Beneficiind de un consum extrem de redus, de până la 6,3 l/100 km, Sprinter se poziţionează pe primul loc şi în ceea ce priveşte consumul de carburant.
Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz România sunt accesibile online la: www.media.mercedes-benz.ro şi www.mercedes-benz.ro.
Detalii despre programele educaționale ale Organizației Salvați Copiii se regăsesc la www.salvaticopiii.ro.