John Adair, primul profesor de Leadership din lume – Universitatea din Surrey, Marea Britanie, este speaker-ul principal al conferinţei „How To Grow Leaders - Romania” ce se va desfăşura în data de 20 noiembrie 2014, la Hotel Novotel Bucureşti, în organizarea Axioma Solutions. Autor al modelului Action Centred Leadership (ACL) şi inițiator al cursurilor la care au participat până acum peste un milion de manageri din întreaga lume, John Adair se va afla pentru prima oară în România cu ocazia conferinţei „How To Grow Leaders - Romania”.
În cadrul conferinţei „How To Grow Leaders - Romania”, John Adair, unul dintre cei mai importanţi gânditori de leadership din lume, le va vorbi participanţilor despre procesul de selectare, creştere şi dezvoltare a liderilor, oferind în premieră în România, viziunea sa asupra leadership-ului, asupra diferenţelor dintre lideri şi manageri, şi asupra modului în care leadership-ul poate fi învăţat.
John Adair a revoluţionat perspectiva asupra leadership-ului demonstrand că acesta poate fi învăţat, calităţile înnăscute fiind doar punctul de start în creşterea liderilor. John Adair a introdus primul curs de Leadership din lume, în cadrul Universităţii din Surrey, Marea Britanie, în anul 1979. El este totodată şi şef de catedră pentru Leadership Strategic la colegiul de pregătire a angajaţilor Naţiunilor Unite.
Agenda conferinţei „How To Grow Leaders - Romania”
Conferinţa „How To Grow Leaders Romania” se va desfăşura în data de 20 noiembrie 2014, la Hotel Novotel din Bucureşti, sălile Paris şi Lille. Evenimentul va începe la ora 09:30 şi va cuprinde trei sesiuni de prezentări pe teme de leadership şi management. John Adair va susţine o prezentare urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. În partea a doua a zilei se va desfăşura un seminar practic de iniţiere în Action Centred Leadership, exclusiv pentru 15 participanţi. Modelul de training ACL este unul de succes pe plan internaţional, peste un milion de manageri din 17 tari participând la programele ACL. Un număr selectat de invitaţi va avea ocazia exclusivă de a participa la un „Private Lunch” în compania lui John Adair.
Lansare de carte John Adair – „How to Grow Leaders”
Toţi participanţii la conferinţă vor primi câte un exemplar din cartea lui John Adair, “How to Grow Leaders - The Seven Key Principles of Effective Development”, ediţia în limba română ce va fi publicată în luna noiembrie la editura Meteor Publishing. Este una din cărţile de referinţă între cele peste 50 de titluri pe teme de leadership şi management publicate de către John Adair. Cartea abordează natura leadership-ului şi modul concret în care acesta poate fi învăţat şi perfecţionat de către manageri. În limba română, au mai fost publicate alte două cărţi ale lui John, printre care şi best-seller-ul ”Nu Boss ci Lider”.
Conferinţa „How To Grow Leaders Romania” se adresează în principal managerilor şi directorilor de Resurse Umane, managerilor de Training şi Dezvoltare, top managerilor din companii multinaționale şi naționale şi liderilor comunităţii de afaceri din România.
Peste 200 de participanţi din domenii precum banking, telecom, software, farma, agro-business, consultanţă, construcţii, producţie industrială, retail sau distribuţie sunt aşteptaţi la conferinţă de către organizatori. Axioma Solutions, companie de training din Bucureşti acreditată în metoda ACL, este iniţiatoarea şi organizatoarea evenimentului. Marian Ştirbescu, Managing Partner Axioma şi trainer acreditat internaţional ACL, va fi gazda evenimentului şi îl va susţine pe John în organizarea seminarului practic.
„<<John Adair în România>> este un proiect la care am început să lucrăm de când am demarat procesul de acreditare în modelul Action Centred Leadership, în anul 2012. Iată că reusim ca, în luna noiembrie a acestui an, să-l aducem pentru prima oară în faţa publicului din România, a comunităţilor de HR şi a liderilor din comunitatea de business pe John Adair, unul dintre cei mai reputaţi gânditori de leadership, ale cărui idei au contribuit la fundamentarea managementului modern. Conferinţa <<How To Grow Leaders Romania>> va fi un eveniment de referinţă al acestei toamne, pentru că John Adair va pătrunde, alături de participanţii la eveniment, în ADN-ul leadership-ului, în esenţa adevărurilor fundamentale despre conducere şi va oferi idei concrete despre cum poate fi obţinută excelenţa ca lider”. – Marian Ştirbescu, Managing Partner Axioma şi trainer ACL acreditat internaţional.>
Despre Axioma Solutions
Axioma Solutions este partener acreditat Adair International şi furnizor de training de management şi leadership.
„How to Grow Leaders – Romania” este un eveniment organizat de Axioma Solutions, Creative Core Evolution, ITOL, cu sprijinul partenerilor Academy of Executive Coaching, Adair International-Action Centred Leadership, Centriqa, si al partenerilor media: Cariere, Meteor Publishing, Bestjobs