Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea managementului universitar prin
dezvoltarea unor competențe manageriale, de planificare strategică și de comunicare, pentru
asigurarea calității educației, în vederea creșterii relevanței învățământului superior pentru
piața muncii și pentru societatea bazată pe cunoaștere. În acest mod se urmărește sprijinirea instituțiilor de învățământ superior în vederea implementării unor noi sisteme interne
funcționale de asigurare a calității, prin:
-dezvoltarea unor metodologii de evaluare internă și externă a calității, în concordanță cu
actualele standarde europene și cu specificul fiecărei instituții de învățământ superior;
-activități de formare a resurselor umane din instituțiile de învățământ superior acreditate, atât la nivelul structurilor de conducere ale universităților, cât și la nivelul comisiilor interne de asigurare a calității sau al celor implicate în elaborarea programelor de studii, în strânsă legătură cu piața muncii.
Proiectul contribuie direct la asigurarea calității în învățământul superior, vizând astfel susținerea dezvoltării economice și sociale, prin:
-îmbunătățirea managementului universitar;
-creșterea capacității de autoevaluare instituțională și de evaluare comparativă;
-sporirea relevanței programelor de studii pentru piața muncii și pentru economia bazată pe cunoaștere.
Pe durata prioadei de implementare a proiectului ACAD-INOV, pe lângă activitățile curente de management, de vizibilitate și de achiziții, se vor desfășura activitățile specifice tematicii proiectului, după cum urmează:
- Înființarea, dezvoltarea și consolidarea unei rețele între universitățile partenere
pentru formarea unei comunități academice de bună practică, în scopul dezvoltării unor
competențe manageriale și de planificare strategică, pentru asigurarea calității educației în
vederea sporirii relevanței învățământului superior pentru piața muncii. În cadrul acestei
activități se vor încheia parteneriate între universități. Scopul acestor parteneriate este
acela de a promova, în contextul susținerii dezvoltării economice, un mecanism inovativ de
management strategic optimizat de autoevaluare a calității învățământului superior.
Aceste parteneriate vor permite realizarea unui studiu al experiențelor europene cu privire la:
-managementul instituțiilor de învățământ superior;
-autoevaluarea instituțională;
-competențele mangeriale și de planificare strategică la nivelul universităților.
Pasul următor în defășurarea proiectului constă în realizarea unui schimb de bune practici
pentru analizarea sistemelor de evaluare a performanței universitare și pentru
perfecționarea managementului strategic al educației, cercetării și inovării la nivelul
universităților partenere. Proiectul va permite stabilirea unor indicatori pentru evaluarea
nivelului de îndeplinire a criteriilor, a standardelor de performanță specifice pentru două tipuri de universități: universități tehnice și universități compozite. În acest context, proiectul
urmăreşte stabilirea unor niveluri minime și optime ale indicatorilor sus amintiți. Proiectul va
propune stabilirea unor linii directoare de revizuire, de testare și de implementare a unor
noi indicatori de referință, pentru asigurarea managementului calității în învățământul
superior tehnic și compozit.
-Elaborarea unor instrumente specifice de evaluare, respectiv a unui sistem de indicatori
de referință și a unor proceduri, mecanisme de asigurare și de management al calității la
nivelul partenerilor. Aceste rezultate ale proiectului sunt propuse către ARACIS pentru
completarea metodologiilor de evaluare existente, specifice universităților tehnice și
compozite. Astfel, în reteaua inter-universitară creată, se vor elabora, se vor revizui, se vor
testa și se vor implementa noi instrumente, sisteme de indicatori de referință şi noi
mecanisme de asigurare şi de management al calității. Se urmărește realizarea unor
acțiuni inovatoare de autoevaluare a programelor de studii și de corelare a acestora cu piața muncii, utilizând instrumente software dezvoltate în cadrul proiectului.
-Dezvoltarea și implementarea soluției informatice pentru elaborarea, pentru revizuirea
și pentru testarea sistemelor de indicatori de referință şi a mecanismelor de asigurare şi
management al calității. Proiectul mai are în vedere dezvoltarea mecanismelor de instruire
și autoinstruire a personalului cu atribuții în domeniul calității din universitățile partenere,
pentru îmbunătățirea activităților din domeniul managementului strategic și al asigurării
calității.
-Formarea cadrelor pentru comisiile de asigurare a calității din universități, atât de la
nivelul universității, cât și de la nivelul facultăților, dezvoltând competențe pentru
perfecționarea managementului strategic, a metodelor de evaluare internă a performanțelor
instituțiilor de învățământ superior și de evaluare a programelor de studii oferite de
acestea.
În concluzie, considerăm că proiectul contribuie la îndeplinirea obiectivului general al
POSDRU, prin dezvoltarea capitalului uman, prin creșterea competitivității
universităţilor din România, prin corelarea educației și învățării pe tot parcursul vieții cu
piața muncii.
De asemenea, proiectul asigură oportunități sporite absolvenților de învățământ
superior, pentru integrarea pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă.