RBC, liderul pieței locale de soluţii IT pentru retail modern si banking, preia integral SmartPay Software

RBC își mărește expertiza în zona de servicii IT și software pentru plăți electronice prin preluarea integrală a companiei SmartPay Software RBC își mărește expertiza în zona de servicii IT și software pentru plăți electronice

Romanian Business Consult (RBC), liderul pieței locale de soluții IT pentru retail modern si banking a finalizat achiziția SmartPay Software (SPS), companie antreprenorială de software cu expertiză majoră în dezvoltarea de soluții pentru industria de procesare de plăți.


Prin această achiziție grupul RBC își consolidează prezența în piața soluțiilor IT din banking și plăți electronice, continuând drumul început in 2021, odată cu achiziția ROPECO București.


Ne bucurăm să anunțăm începerea parteneriatului cu echipa SmartPay Software. Prin adăugarea expertizei SPS în această nișă la infrastructura și capacitățile de integrator IT ale grupului RBC, vom fi în postura să oferim soluții și servicii complete clienților noștri principali, marile rețele de retail modern și instituțiile bancare din România. Vedem în continuare foarte mult potențial de dezvoltare în aria plăților electronice și ne propunem ca prin această achiziție să ne poziționăm oportun pentru a capitaliza în această direcție,” a declarat Andrei Bojiţă, Director General și acționar majoritar RBC.


Cele două companii vor continua să opereze ca entități separate, urmărind însă aceeași misiune și aceleași valori de business, păstrându-și structura de angajați și management, diversitatea soluțiilor IT și tipurile de servicii oferite.


Suntem bucuroși să facem parte din familia RBC. Acest lucru vine ca o consecință firească a parteneriatului de succes de peste 10 ani cu ROPECO în domeniul plăților electronice. Considerăm că prin unificarea și consolidarea la nivel de grup a competentelor și resurselor vom putea dezvolta și mai mult business-ul comun. Competența nouă în domeniul aplicațiilor software pentru plăți prin card și cash pe care o aducem în echipă va genera cu siguranță oportunități noi de afaceri,” a precizat Sebastian Ioniță, Director General și unul dintre acționarii SPS.


RBC a fost asistată în această tranzacție de casa de avocatură Popovici Nițu Stoica & Asociații, iar SPS de casa de avocatură Mihaela Tudorache. Valoarea tranzacției este confidențială.


RBC are o experiență de peste 30 ani și este condusă de antreprenorul Andrei Bojiţă, care deține 51% din acțiuni și compania de investiții ORESA, care a achiziționat 49% din acțiuni în 2014. La nivel consolidat, RBC are în prezent peste 400 angajați și a înregistrat în 2021 vânzări de peste 50 milioane euro.


“Această tranzacție completează primul pas făcut în 2021 odată cu achiziția ROPECO, care a marcat intrarea RBC în verticala de banking respectiv soluții de infrastructură plăți. Continuăm să susținem activ inițiativele de dezvoltare ale RBC, atât organic cât și prin achiziția unor business-uri complementare. Ne propunem ca împreună cu Andrei Bojiţă  să menținem ritmul solid de creștere înregistrat în perioada 2014-2021, când cifra de afaceri RBC a crescut de peste 3 ori”,  a declarat Vlad Tabacu, Partener ORESA.

 

În urma achiziției, grupul RBC își completează echipa și ajunge la peste 50 de specialiști în dezvoltare software și implementare de aplicații si peste 235 de ingineri de service și suport la nivel național, acoperind acum toată gama de servicii software și IT pentru sectoarele de retail modern si banking.


Despre Romanian Business Consult (RBC)

Cu o experiență de peste 30 ani pe piața din România, RBC este principalul furnizor și integrator de soluții IT pentru retail modern, banking și alte domenii precum industria alimentară, logistică, distribuție și producție. Grupul RBC are cea mai puternică rețea de service cu 33 de centre de service la nivel național, cu peste 235 de tehnicieni și ingineri la nivel de grup, asigurând mentenanță în peste 5600 de locații de retail și nu numai.

RBC lucrează cu peste 20 parteneri internaționali de tehnologie, printre care Diebold-Nixdorf, Bizerba, Fujitsu, Zebra, Datalogic, Microsoft, Motorola, PrestigeEnterprise, Glory, Ingenico, HSM, Honeywell, Cab, Wertheim, Konica Minolta etc.; are o prezență importantă între clienții de top din retail, banking și industrie.

Compania oferă un portofoliu complex de soluții IT cuprinzând: soluții de Retail Self-Service (Sisteme POS, Self-Checkout, Cash Management, Kiosk-uri interactive), soluții de Scan&Go, soluții de reciclare și protejare a mediului – RVM (automate de colectare), soluții Big Data, soluții de gestionare si procesare cash, soluții complete de trasabilitate WMS, roboti software, soluții de cântărire, etc. De asemenea, RBC oferă servicii de integrare, project management & consultanță IT, de dezvoltare software personalizată, de consultanță privind conformitatea fiscală, implementare, certificare, si altele.

 

Despre SmartPay Software (SPS)

SPS este o societate care desfășoară activități de dezvoltare și comercializare soluții software (inclusiv ‘Software as a Service’ - SaaS) și prestează servicii IT pentru software, cu accent pe segmentul de plăți electronice în industriile retail și banking.

Compania oferă un portofoliu de produse care cuprinde: soluții de plată cu cardul pe terminale EFT-POS și terminal de tip self-service/kiosk-uri interactive, soluții self-service pentru depozitare cash, middleware software pentru tranzacții, soluții de monitorizare și management pentru flota de terminale de plata, s.a.

SPS este o companie antreprenorială românească, fiind deținută până la momentul tranzacției de către: Ioniță Sebastian Alexandru (32,5%), Constantinescu Marius Viorel (32,5%), Cengher Viorel Claudiu (32,5%) si Orașcu Cristian Florin (2,5%).