Renumitul profesor Ami Amit va oferi consultaţii de infertilitate în cadrul Fetal Care

Profesorul Ami Amit, reputatul specialist israelian din domeniul tratamentului infertilităţii, inclusiv prin tehnici asistate de reproducere, va oferi la începutul lunii decembrie consultaţii în cadrul Fetal Care. Aceste consultaţii reprezintă primul pas din cadrul unei colaborări permanente cu clinica de medicină materno-fetală Fetal Care, deţinută de dr. Adela Şerban. Consultaţiile includ o analiză detaliată a infertilităţii unui cuplu sau a unei femei, anamneză, examinare medicală şi analiza istoricului pacienţilor, ecografie cu ultrasunete, discuţie despre tratamentul ulterior şi etapele fertilizării în vitro.

Motivând alegerea colaborării cu Fetal Care, profesorul Ami Amit explică “Am avut ocazia să o cunosc îndeaproape pe dr. Adela Şerban în cadrul trainingurilor desfăşurate în centrul nostru şi am fost impresionat de profesionalismul, experienţa şi dedicarea sa. Astfel, susţinerea planurilor sale de a oferi servicii de medicină materno-fetală şi fertilizare la cel mai înalt nivel a venit ca un demers firesc, mai ales că am avut de-a lungul timpului numeroşi pacienţi din România.

Profesorul Ami Amit a fost directorul Tel Aviv Sourasky Medical Center timp de 30 de ani. Este unul dintre cei mai renumiţi specialişti la nivel international în tratamentul infertilităţii, multe celebrităţi apelând la serviciile lui. Este, totodată, membru al unor renumite asociaţii medicale, precum: 

·         Societatea Europeană de Reproducere Umană şi Embriologie (ESHRE);

·         Societatea Americană de Medicină Reproductivă (ASRM);

·         Asociaţia Israeliană de Fertilitate (AYALA);

·         Societatea Israeliană de Obstetrică şi Ginecologie.

Profesorul Ami Amit este unul dintre medicii care au contribuit la dezvoltarea tehnicilor de tratament ale infertilităţii. A scris peste 250 de articole ştiinţifice şi a dezvoltat numeroase tehnici exclusive în domeniul fertilizării în vitro.   Participă adesea în cadrul cercetărilor internaţionale de creştere a eficienţei tehnicilor asistate de reproducere şi dezvoltare de noi tratamente pentru infertilitate. Profesorul Ami Amit a fost primul medic care a aplicat cu succes metode inovatoare de tratament, precum injecţia intracitoplasmatică cu spermă (ICSI), diagnosticul genetic al preimplantării (PGD) şi altele.

Pentru a programa o consultaţie cu profesorul Ami Amit în cadrul Fetal Care, sunaţi la numărul: 0721 593 471.  

Informații de contact

Nume Companie

Fetal Care

Persoana de contact

Raluca Manaila

Telefon

0745352851

E-mail