gamEmotion face parte din cele mai bune 10 soluții selectate pentru a intra în etapa finală a competiției internaționale DigiEduHack, organizată sub egida Comisiei Europene.
gamEmotion, aplicația câștigătoare la GoAheadHackaton, a fost aleasă de un juriu internațional format din experți în educația digitală, pentru a concura în etapa finală alături de alte 9 soluții din Europa și America de Sud.
Aplicația are ca scop stimularea învățării socio-emoționale (SEL), modelarea comportamentelor, abilităților și atitudinilor. gamEmotion propune un mediu de învățare dinamic prin introducerea unor elemente de storytelling și gamificare a activității: recompense, timp determinat de rezolvare a sarcinilor și a unor situații-problemă (misiuni), lucru colaborativ și organizarea pe niveluri de dificultate a misiunilor. Mai mult, procesul de selectare și alocare a misiunilor este personalizat pe baza nevoilor de învățare ale fiecăruia și poate fi realizat și de către elevi, nu doar de profesori, aplicația făcând posibilă implicarea tinerilor în luarea deciziei cu privire la parcursul învățării.
Evaluarea a fost coordonată de Comisia Europeană, iar finaliștii au fost anunțați la cel de-al optulea forum european de afaceri al Universității din Bruxelles. Juriul a evaluat soluțiile câștigătoare din toate cele 21 de țări implicate în proiectul DigiEduHack.
„Nu a fost ușoară alegerea finaliștilor, calitatea soluțiilor propuse fiind remarcabilă. Mi-aș dori ca ideile să fie promovate pe scară largă, astfel încât toată lumea să afle despre acest proiect și să putem pregăti Europa pentru era digitală”, a declarat Themis Christophidou, Director General al Comisiei pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură (DG EAC), când au fost anunțați finaliștii.
Timp de o lună, cele 10 soluții care au fost selectate să ia parte la competiția finală sunt supuse votului public. Primele 3 echipe care vor obține cel mai mare număr de voturi vor primi titlul de Ambasador al Educației Digitale și un premiu de 5000 EUR.
„Ne propunem să aducem titlul de Ambasador al Educației Digitale în România. Sperăm să ne bucurăm de susținerea necesară pentru a demonstra la nivel european, valoarea ideilor românești și modul în care acestea contribuie la proiectarea educației viitorului”, a declarat Alexandra Bălșeanu, Președintele Asociației GO-AHEAD.
Se poate vota online pentru aplicația gamEmotion, până în data de 23 noiembrie 2019, pe platforma Unite Ideas: https://ideas.unite.un.org/digieduhackfinals.
DigiEduHack este o inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), ca parte a Planului de acțiuni pentru educația digitală propus de Comisia Europeană, gestionată de Climate-KIC și coordonată de Universitatea Aalto din Finlanda. DigiEduHack are ca obiective: facilitarea dialogului între categorii diferite de persoane interesate de viitorul educației și promovarea ideilor acestora, identificarea și promovarea tendințelor cheie din educație, generate de transformarea digitală și identificarea unor posibile soluții inovatoare la cele mai importante provocări din domeniul educațional.
Cu o echipă tânără și ambițioasă, Asociația GO-AHEAD se implică în proiecte inovatoare care sprijină educația din România și a obținut rezultate notabile într-un timp scurt: 4 programe de formare profesională acreditate de Ministerul Educației Naționale având ca tematică dezvoltarea personală, bullying, orientare școlară și profesională și IT&C, peste 1800 de cadre didactice instruite și certificate la nivel național, o rețea națională cu peste 90 de locații de formare acreditate și peste 130 de formatori/colaboratori, programe integrate de dezvoltare personală coaching, consiliere și orientare în carieră pentru elevi și studenți.