Retailerul GRID, cu 100% capital românesc, a deschis cel de-al doilea magazin al rețelei din București. Amplasat în Afi Cotroceni, la etajul 1, noul magazin GRID este locul unde pasionații modei street style pot descoperi colecțiile vestimentare sport inspired, dar și cele mai noi modele de sneakerși ale brandurilor sport de renume internațional precum: Nike, Jordan, Puma, adidas, Rebook, dar și multe altele.
La nivel național, GRID marchează o expansiune rapidă prin deschiderea celui de-al 13-lea magazin, la doar patru luni distanță de inaugurarea celui din Palas Iași. „În contextul actual, lucrurile sunt în continuare nesigure, însă suntem încrezători, pentru că am respectat până acum planul de extindere stabilit la începutul acestui an. GRID este și rămâne un punct de referință printre iubitorii stilului urban. Astfel, prin deschiderea noii locații, ne bucurăm să aducem mai aproape de aceștia conceptul multibrand al magazinului nostru”, a declarat Bogdan Nania, co-owner GRID.
„Ne dorim ca GRID să ofere o experiență de shopping inedită și accesibilă pentru toți cei care vor să descopere cele mai noi colecții, dar și modele din edițiile limitate ale brandurilor sport favorite. Astfel, chiar și în acest timp marcat de incertitudine, continuăm să adaugăm pe hartă noi magazine în zonele cheie ale țării. Pentru că procesul de extindere este încă în desfășurare, în paralel, îmbunătățim platforma online www.grid-sport.ro și avem grijă mereu de dorințele clienților noștri. Le mulțumim tuturor celor care au fost aproape de noi la evenimentul de inaugurare a noului magazin din AFI Cotroceni și, pe această cale, dorim să-i anunțăm că în viitorul apropiat vor exista o mulțime de noutăți!”, a completat Nicolae Popa, co-owner GRID.
Investiția în noul magazin GRID din AFI Cotroceni se ridică la aproximativ 200.000 de euro și include atât stocul de produse disponibil, cât și costurile aferente amenajării acestuia. Cu un design ultra modern, magazinul are o suprafață totală de 76 de metri pătrați, fiind locul ideal pentru cei ce vor să adauge în garderoba lor cele mai cool articole streetwear și modele de sneakerși.
***
Despre GRID:
Brandul GRID este pe piață din 2018, iar până în prezent are deschise 13 magazine în orașele: Pitești, Craiova, Galați, Bacău, Târgu Jiu, Timișoara, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, București, Ploiești și Iași. Conceptul GRID a luat naștere din dorința de a veni în întâmpinarea pasionaților de sport și a celor care vor să se remarce printr-un stil vestimentar aflat sub amprenta originalității. GRID este un brand avangardist, conturat în jurul ideii că lumea digitală se contopește cu cea analogică într-o matrice dedicată stilului street fashion. GRID este noul limbaj în materie de sneakers și a ajuns deja sub „microscopul” specialiștilor.
#CuAtitudine #GRID #TheNewSportCode