Copilul mic cu autism se poate diagnostica, in covarsitoarea majoritatea a cazurilor, de catre un medic psihiatru cu experienta, in mai putin de 2-3 minute din momentul in care intra in cabinet. Autismul e o eticheta. Pe care medicii o pun pe o serie de manifestari ale individului, indiferent daca e copil sau adult. La copilul mic e mai simplu pentru ca pe de o parte copilul nu stie inca sa mascheze si pe de alta parte pentru ca numarul abilitatilor dupa care trebuie sa se uite medicul e relativ restrans.

In dezvoltarea copilului exista cateva stadii in care, intre varsta de X luni si varsta de Y luni, copilul deprinde cateva abilitati si cateva cunostinte. Fiecare copil se dezvolta diferit in timp dar in principiu, pe o anumita plaja de varsta, cam toti copiii neurotipici dezvolta aceleasi abilitati.

Iar daca ne raportam la semnele de alarma la copilul cu autism de 3 ani, aici e foarte foarte simplu de fapt.

- nu raspunde cand e strigat pe nume

- nu foloseste niciun semn cu mana sau doar 1-2 pentru a isi exprima nevoile sau dorintele (aratat cu degetul, vino, stop, pa-pa, pleaca, nu vreau etc)

- nu se uita la un obiect/eveniment aratat cu degetul de parinte la departare mai mare de 2-3 metri

- nu are contact vizual

- nu are JA (joint attention - atentie impartasita)

- are interese/placeri foarte restranse in mai multe arii, ca spre exemplu: alimentatie, joc/jucarii, obiecte

- nu raspunde la zambetul adultilor sau al parintilor, cu zambet

- are un mod de manifestare a afectului disproportionat (prea mult sau prea putin) - spre exemplu, nu sesizeaza cand unul sau amandoi parintii au iesit din cabinet

- ii place sa alinieze obiecte/jucarii sau sa repete la infinit o anumita actiune, fara functionalitate (deschis si inchis usi, deschis si inchis sertare, urcat si coborat scari etc)

- mimica faciala e imobila (poker face) sau din contra, se stramba des si fara motiv aparent

- nu intelege si nu executa instructii simple, cu sau fara obiect (pune X pe Y sau adu-mi Z sau da-mi Q, vino la mine, du-te la tati )

- cand isi doreste ceva vine si ia parintele(adultul) de mana si il trage spre locul unde e obiectul dorit

- cand e intr-un loc nou (cabinetul medicului spre exemplu) nu cere voie din priviri parintelui sa ia un obiect sau o jucarie

- nu are niciun fel de reactie si nu sesizeaza daca un membru al familiei s-a accidentat sau e trist (plange) ori are o reactie nepotrivita (rade)

- are o aderenta neobisnuita pentru rutine (aranjat masa doar intr-un anume fel, mers dintr-un loc in altul doar pe un anumit drum samd)

Oricare din cele de mai sus se constituie in semnale de alarma dar prezenta uneia sau a doua din ele nu inseamna in mod automat risc de dezvoltare a autismului. Prezenta a mai mult de doua sau manifestari extrem de puternice constituie in schimb motiv serios de ingrijorare.

Ceea ce ar mai fi de spus e faptul ca nimeni in afara unui medic de specialitate nu poate pune un diagnostic. Psihologii, educatorii, psihopedagogii s.a.m.d. isi pot da cu parerea, pot avea opinii ... dar nu pot pune diagnostice. De niciun fel. Ceea ce pot face alte categorii de specialisti sau alte categorii de medici e sa traga un semnal de alarma si sa indrume familia spre un medic psihiatru.

Nici screeningurile (de genul M-Chart sau CARS ), nici evaluarile de diagnostic (ABAS, ADI-R sau ADOS) si cu atat mai putin evaluarile de abilitati (NEPSY, ABLLS-R, VB-Map sau Carolina) nu se constituie in ceva "in loc" de diagnostic. Evaluarile de mai sus il pot ajuta pe un medic de specialitate sa isi faca o parere mai exacta in ceea ce priveste gravitatea diagnosticului. Dar doar medicul (de specialitate) poate pune diagnosticul de autism.