Ca antreprenor sau manager de companie, este foarte important sa ai o solutie software care sa iti permita atat eficientizarea procesului de luare a deciziilor, cat si imbunatatirea fluxului de date dintre diferitele compartimente ale companiei tale. Iar daca aceasta solutie iti permite si accesul securizat la date, de oriunde, in timp real, cu atat mai bine.
In acest sens, TotalSoft, unul dintre cei mai mari jucatori pe piata de solutii software pentru companii din Romania, iti propune un sistem ERP unic, ce va revolutiona procesele interne din cadrul companiei pe care o conduci – Charisma ERP.
Ce este un sistem ERP
Un sistem ERP (Enterprise Resorce Plnning) este un software care imbunatateste gestionarea proceselor interne ale unei organizatii. Scopul principal acestei solutii software de ultima generatie este ca inglobeaza module care sprijina activitatile departamentelor contabil, financiar, resurse umane, productie, management de proiect etc.
Legat de implementarea acestui sistem ERP, principala particularitate consta in faptul ca poate standardiza si modul in care sunt pastrate si procesate informatiile, in vederea respectarii celor mai bune practici din industria in care compania ta activeaza.
Astfel, aceasta solutie software se transforma, incet si sigur, in coloana vertebrala ce va sprijini toate operatiunile din compania pe care o reprezinti. Este solutia software cea mai inovatoare prin care se pot asigura derularea proceselor interne, dar si tranzitia informatiilor de la un departament la altul, fara eroare.
Un sistem ERP inglobeaza solutii pentru diverse domenii de activitate
Datorita structurarii pe module de lucru, acest sistem ERP poate fi implementat in diverse combinatii, in functie de specificul si domeniul de activitate al companiei pe care o reprezinti. Organizarea pe module aduce o si mai mare flexibilitate pentru sistemul ERP, dar permite companiilor si implementarea strict a modulelor de care au nevoie.
Astfel, ca principale module, Charisma ERP este organizat pe urmatoarele niveluri:
1. Module de tip core (standard) – aici sunt incluse cele de contabilitate, financiar, mijloace fixe, vanzari, achizitii, gestiune stocuri, hr, payroll
2. Module adaptate activitatii clientului/cerintelor acestuia – diversificate in functie de cele mai specifice domenii de activitate: financiar-bancar, retail, distributie, agricultura, productie, medical, pharma, constructii, utilitati.
3. Aplicaţii destinate administrării interacțiunii dintre angajaţi, clienţi, furnizori sau parteneri - CRM, software BI (business inteligence), Document Management, eProcurement si multe altele.
Implementare de sistem ERP, beneficii pe toata linia
Pentru ca o solutie de tip sistem ERP trebuie sa fie in deplina concordanta cu obiectivele de business si cu fluidizarea fluxului de date dintre compartimente, precum si cu flexibilitatea proceselor interne, acestea ajuta si mai mult in structurarea deciziilor de management.
In acelasi timp, un sistem Charisma ERP este si cel care furnizeaza rapoarte de activitate cu cel mai inalt grad de acuratete, precum si cel mai bun mod de organizare relationala a datelor.
Desi implementarea unui sistem ERP are particularitatile sale, in functie de modulele pentru care se opteaza, cele generale sunt la fel de importante pentru compania ta:
1. Tehnologie imbunatatita si actualizata in timp real – practic, integrarea in structura unei companii a unui sistem ERP inseamna o baza de date care poate comunica rapid cu sistemele clientului, prin comenzi, ferestre, meniuri, mult mai rapide si intuitive.
2. Charisma ERP mobile – o parte dintre modulele sistemului pot fi folosit atat pe smartphone, cat si pe tablete, cu sisteme de operare iOS, Android sau Windows Mobile, pentru a obtine rapid, de oriunde, o privire de ansamblu asupra activitatilor din diverse departamente ale companiei.
3. Informatie unitara – utilizarea unei singure baze de date cu toate activitatile companiei permite actualizarea instanta a acesteia, ori de cate ori sunt introduse noi procese interne si informatii.
4. Eficienta maxima in operatiuni – sistemul ERP imbunatateste fluxul monetar prin vizibilitatea conturilor partenerilor, precum si reducerea erorilor umane in ceea ce priveste facturarea/livrarea de diverse produse sau servicii.
5. Securitate sporita
6. Raportare eficienta – un sistem ERP este varianta de solutie software cea mai stabila si inovatoare, care poate asigura proiectia intregii activitati, eliminand orice forma de eroare sau redundanta. In plus, accesul la informatii este facil, prin rapoartele care se pot obtine din aplicarea filtrelor de baza de date.