În prezentul articol voi aborda problema solicitării unui standard în vederea achiziţiei de produse/servicii/lucrări de către autoritatea contractantă, iniţiatoare a procedurii de atribuire a unui contrat de achiziţie publică şi cea a modului de prezentare a acestuia de către operatorii economici care depun oferta în procedura de atribuire. Consider că acest articol este valabil şi pentru procedurile de achiziţie private[1]. Legislaţia la care voi face referire în acest articol, cuprinde o parte dintre actele normative în vigoare, care trebuie înţelese cu modificările şi completările ulterioare: OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii; OG nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională; Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului european şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93.

Scopul acestui articol este de a explica importanţa utilizării standardelor în respectarea principiilor care guvernează achiziţiile publice la nivel naţional, indiferent dacă procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică se finanţează din fondurile publice proprii ale autorităţii contractante organizatoare a procedurii ori din fondurile publice europene. Beneficiarii privaţi care aplică procedura simplificată pot solicita în documentaţia de atribuire standarde, dar este util să înţeleagă utilitatea acestor standarde. Standardele sunt instrumente tehnice recunoscute pentru creşterea competitivităţii economice şi pentru sprijinirea implementării reglementărilor. Fiind conforme cu stadiul actual al tehnicii şi aprobate prin consens, standardele reflectă acceptul tuturor factorilor sociali asupra nivelului optim de ordine, calitate şi siguranţă privind produse, metode sau activităţi.

Cine elaborează standardele la nivel european?

Conform Anexei I la Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice şi al normelor referitoare la serviciile societăţii informaţionale, standardele europene sunt elaborate în cadrul celor trei organisme de standardizare:

Cine elaborează standardele la nivel naţional?

Conform Directivei 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998, organismul naţional de standardizare este Asociaţia de Standardizare din România – ASRO. Adoptarea unui standard european ca standard român se poate face prin una din următoarele metode: publicarea versiunii române sau publicarea prin reproducere a unei versiuni oficiale. Standardele române prin care se adoptă standarde europene sunt identice cu acestea din urmă în ceea ce priveşte conţinutul tehnic şi prezentarea. Versiunea română a unui standard european are acelaşi statut cu versiunea oficială, pe baza notificării efectuate de către ASRO la CEN şi respectiv la CENELEC. Standardele internaţionale sunt documente tehnice cu o recunoaştere internaţională, elaborate şi publicate sub egida ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare) şi/sau CEI (Comisia Internaţională pentru Electrotehnică).

Definiţii ale termenilor.

Pentru a înţelege termenii precizaţi în prezentul articol, OG nr. 39/1998 îi defineşte astfel:

standard – documentul stabilit prin consens şi aprobat de un organism, care stabileşte, pentru utilizări comune şi repetate, reguli, prescripţii sau caracteristici pentru activităţi sau rezultatele lor, în scopul obţinerii unui grad optim de ordine, într-un context dat.

standard european – standardul care este adoptat de către un organism european cu activitate de standardizare şi care este pus la dispoziţie publicului.

standard internaţional – standardul care este adoptat de către un organism internaţional cu activitate de standardizare şi care este pus la dispoziţie publicului.

standard naţional – standardul care este elaborat şi aprobat sau adoptat, după caz, de un organism naţional de standardizare şi care este pus la dispoziţie publicului.

reglementare tehnică – reglementarea care prevede condiţii tehnice, fie în mod direct, fie prin referire la un standard, la o specificaţie tehnică, la un cod de bună practică sau care preia integral conţinutul acestora.

Pe lângă acest act normativ, OG nr. 38/1998 privind activitatea de acreditare a laboratoarelor şi organismelor pentru evaluarea conformităţii, mai defineşte şi alţi termeni, printre care unul este amintit şi în OUG nr. 34/2006, dar nu este definit:

trasabilitate – capacitatea de regăsire a istoricului, a utilizării sau a localizării unei entităţi prin identificări înregistrate; atunci când este asociat etalonării, termenul racordează echipamentele de măsurare la etaloanele naţionale sau internaţionale, la etaloanele primare, la constantele sau proprietăţile fizice fundamentale ori la materialele de referinţă.

Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului european şi al Consiliului din 9 iulie 2008 defineşte şi termenii:

specificaţie tehnică – înseamnă un document care stabileşte cerinţele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească un produs, proces sau serviciu.

standard armonizat – înseamnă un standard adoptat de unul dintre organismele europene de standardizare enumerate în anexa I la Directiva 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998.

Unde se specifică solicitarea unui standard în achiziţiile publice/private?

Dacă se solicită un standard, indiferent de sursa de finanţare pentru atribuirea contractului de achiziţie, iniţiatorul procedurii de atribuire trebuie să publice acest lucru în:

1.     documentaţia de atribuire – Caietul de sarcini (art. 35 ÷ 39 din OUG nr. 34/2006);

2.     specificaţiile tehnice care trebuie elaborate în etapa 1 la procedura simplificată (Ordinul nr. 1120/2013),

denumite în continuare specificaţii tehnice.

Specificaţiile tehnice, atât cele din procedura simplificată, cât şi cele din procedura publică, trebuie publicate în anunţul/invitaţia de participare. Pentru achiziţiile publice acest anunţ/invitaţie de participare se publică în SEAP, iar pentru achiziţiile private anunţul se publică pe site-ul www.fonduri-ue.ro.

Specificaţiile tehnice trebuie astfel formulate, încât să permită oricărui operator economic accesul egal la procedura de atribuire a unui contract de achiziţie. Aceste formulări nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurenţa între operatorii economici, restricţionarea participării la procedura de atribuire şi trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit. În acest scop, atât legislaţia europeana, cât şi cea naţională instituie o ordine de prioritate[2] în care sunt formulate specificaţiile tehnice, atunci când se utilizează standardele, şi anume:

În cazul în care acestea nu există, atunci specificaţiile tehnice se definesc prin referire la alte standarde, omologări sau reglementări tehnice naţionale privind utilizarea produselor sau proiectarea, calculul şi execuţia lucrărilor. Orice astfel de referire trebuie să fie însoţită de menţiunea sau echivalent. Prin urmare, standardele şi reglementările tehnice naţionale se vor utiliza în subsidiar, numai pentru situaţiile în care nu există standarde europene sau internaţionale. În cazul în care iniţiatorul procedurii de atribuire a unui contract de achiziţie defineşte specificaţiile tehnice prin precizarea performanţelor şi/sau cerinţelor funcţionale solicitate, atunci nici o ofertă nu poate fi respinsă dacă ofertantul demonstrează prin orice mijloc adecvat că produsele, serviciile sau lucrările oferite asigură îndeplinirea performanţelor sau cerinţelor funcţionale solicitate deoarece sunt conforme cu:

Modalităţi de prezentare a referinţelor la standarde.

            Specificaţiile tehnice reprezintă caracteristicile tehnice pe care produsele/serviciile/lucrările ce urmează să fie achiziţionate. Acestea trebuie să fie definite cât mai clar şi precis posibil, pentru ca operatorii economici participanţi la procedura de atribuire să identifice în mod exact care sunt cerinţele tehnice pentru produsele ce urmează să fie furnizate, pentru serviciile care urmează să fie prestate şi pentru lucrările care urmează să fie executate. În cazul în care se solicită un anumit standard, identificarea acestuia şi a documentelor de standardizare este obligatorie.

Atunci când este solicitat un standard care conţine caracteristici tehnice şi cerinţe funcţionale necesare pentru achiziţionarea unui produs/serviciu/lucrare, iniţiatorul procedurii de atribuire a contractaului de achiziţie are următoarele obligaţii în publicare referinţelor standardului solicitat:

Este recomandat ca în procedurile de atrbuire a unui contract de achiziţie publică/privată din România să se utilizeze doar standarde pentru organismul naţional de standardizare publicat în versiunea română. Standardul naţional trebuie să conţină prevederi care să nu contravină legislaţiei în vigoare. Standardul naţional se identifică prin aplicarea pe acesta a iniţialelor SR, care semnifică standard român. Standardele internaţionale şi europene se publică numai după adoptarea lor ca standarde naţionale.

Poate solicita comisia de evaluare a ofertelor o copie a standardului precizat în specificaţiile tehnice?

            Standardele şi alte documente de standardizare sunt obiect al drepturilor de autor, aparţinând organismelor de standardizare emitente. Fără acordul prealabil expres al organismului naţional de standardizare, standardele naţionale, europene sau internaţionale nu pot fi reproduse, traduse într-o altă limbă sau multiplicate pentru difuzare.      

Laurenţiu Bogdan NOVĂCESCU

Expert Achiziţii Publice