Subcondroplastia- o nouă procedură minim invazivă pentru tratarea pacienților cu dureri de genunchi

Subcondroplastia este foarte eficientă în ceea ce privește îndepărtarea durerilor date de edemul osos medular și îndepărtează momentul (sau chiar îl evită) când devine necesară protezarea genunchiului.  Dr. Eugen Rubeli, medic primar ortopedie- traumatologie

Durerile de oase pot fi un calvar pentru foarte multe persoane iar multe dintre tratamentele actuale nu satisfac complet nevoile acestora, mai ales când vorbim de problemele genunchiului. Pacienții în această situație pot ajunge să cheltuiască importante sume de bani pe tratamente medicamentoase, proteze, etc.. Leziunile măduvei osoase pot fi grave și dureroase iar remedierea acestora, până acum, putea fi o corvoadă. Pentru că radiografia nu spune întreaga poveste, până la apariția Rezonanţei Magnetice, acest tip de leziuni nici nu puteau fi depistate. Lucrurile nu mai stau însă chiar așa.

Subcondroplastia la Ovidius Clinical Hospital

La Ovidius Clinical Hospital, a apărut o nouă procedură chirurgicală în serviciul de ortopedie: subcondroplastia. Echipa de medici ortopezi a spitalului, formată din Dr. Eugen Rubeli, medic primar ortopedie- traumatologie, și Dr. Toma Cucu, medic primar ortopedie- traumatologie, abordează de foarte multă vreme patologia dureroasă a genunchiului ce include, pe lângă leziuni posttraumatice și degenerative, durerile ce au ca substrat lezional edemul osos medular- adică un edem inflamator în osul medular în imediata vecinătate a suprafețelor articulare ca un rezultat al leziunilor microscopice osoase.

“Acest tip de leziune a început să fie descoperit din ce în ce mai frecvent odată cu apariția și dezvoltarea mijloacelor moderne de imagistică, și în special Rezonanţa Magnetică. Cercetările moderne arată că edemul osos medular este prezent într-un procent foarte mare la pacienții cu gonartroză și este un indicator foarte important al creșterii durerii, grăbirii distrucțiilor cartilaginoase și al necesității artroplastiei cu proteză totală de genunchi”, a spus și Dr. Toma Cucu, medic primar ortopedie- traumatologie la Ovidius Clinical Hospital.

Edemul osos nu se vindecă fără tratament și el continuă să determine iritații, durere, distrugerea cartilagiului articular și evoluția accelerată către artroză gravă.

Edemul osos medular este în strânsă legătură cu posibilitatea producerii fracturilor de stres, nedetectabile radiografic, la nivelul genunchiului. Tratamentul acestei leziuni se realizează prin procedura numită subcondroplastie.

„Tehnica de subcondroplastie a fost creată și apoi dezvoltată în ultimii  ani în Statele Unite ale Americii de către Dr. Peter F. Sharkey M.D., profesor de ortopedie la Jefferson Medical College. Procedura constă în injectarea în zona corespunzătoare leziunii osoase medulare a unui preparat de faosfat tricalcic. Acesta se prepară în sala de operație prin amestecare într-un recipent vidat a unei pulberi cu o soluție. Substanța rezultată, care are consistența unei paste, se injectează printr-un trocar care țintește zona lezată, intervenția fiind efectuată sub control radioscopic intraoperator.

Fosfatul tricalcic introdus are proprietatea de a se întări în câteva zeci de minute transformându-se într-un țesut cu caracteristici mecanice asemănătoare țesutului osos. Astfel, pacientul se poate deplasa cu sprijin pe membrul operat în câteva ore după intervenție. Totodată, substanța prezintă proprietăți osteoinductive care fac ca acest fosfat tricalcic să fie invadat și apoi înlocuit cu țesut osos normal în decursul a câteva luni după operație. La Ovidius Clinical Hospital, subcondroplastia este asociată cu artroscopia într-o singură ședință operatorie. Astfel, de exemplu, în cazul unui pacient în vârstă de 44 de ani, sub coordonarea domnului doctor Eugen Rubeli, medic primar ortopedie- traumatologie, am reușit să facem cele două intervenții în mai puțin de oră.”, a mai spus Dr. Toma Cucu.

Intervenția este foarte eficientă în ceea ce privește îndepărtarea durerilor date de edemul osos medular și îndepărtează momentul (sau chiar îl evită) când devine necesară protezarea genunchiului.  Un alt avantaj al acestei intervenții este faptul că această se execută minim invaziv, care necesită una, maxim două, incizii, de 0.5 cm, pacientul fiind externat într-o zi, maxim două.

Informații de contact

Nume Companie

Ovidius Clinical Hospital

Persoana de contact

Georgiana Anghel, PR Manager

Telefon

0727187567

E-mail