Summer Trends by Mihai Albu

Glitter Shoes by Mihai Albu Glitter Shoes by Mihai Albu
Vara aceasta se traduce în culori vibrante și în străluciri de metale prețioase, puse la picioarele oricărei fashionista de către designer-ul Mihai Albu. Pe scurt, se anunță un sezon estival glamorous, de-a dreptul sclipitor! Descoperă și tu trendurile și noutățile sezonului pe site-ul mihaialbu ro sau în showroom-ul din București, Bd. Mărășești nr. 125. Optează pentru calitatea impecabilă a unor pantofi speciali, semnați de un designer celebru și pe care îi poţi avea acum la preţuri accesibile, pornind de la 449 lei!
 
 
LA SOARE TE POȚI UITA, DAR GLITTER-UL TE VA FERMECA!
Noutatea absolută și vedeta incontestabilă a noii colecții de primăvară-vară 2017 semnate Mihai Albu o reprezintă glitter-ul. Paiete, sclipici, aspect strălucitor – toate sunt must have-ul spectaculos al zilelor toride din lunga vară fierbinte. 
Indiferent că vorbim despre o pereche de sandale pentru o ocazie specială, despre pantofi stiletto ori despre flats, glitter-ul așternut la propriu la picioarele tale va scoate din anonimat și va aduce acea strălucire stylish oricărei ținute simple de zi. 
Dacă în cazul noilor modele de sandale ies în evidență curelele simple și delicate, la pantofi atenția pică asupra inserției din PVC transparent dinspre vârf, care creează senzația de decupaj adânc, în formă de V. Prețurile balerinilor încep de la 449 lei, iar cele ale pantofilor și sandalelor cu toc - de la 699 lei.
 
“Noutatea glam și ludică în același timp, pe care am pregătit-o în noua colecție de primăvară-vară 2017, o reprezintă glitter-ul. Un material regăsit în trendurile internaționale de modă, extrem de versatil,  purtabil atât seara, cât și ziua și pe care îl veți regăsi la pantofii cu toc înalt, la sandale, dar și la balerini și clutch-uri.”, spune Mihai Albu.
 
 
A TALE OF HIGH HEELS AND CURVES
Sandalele și pantofii propuși de Mihai Albu pentru acest sezon nu sunt gândiți exclusiv pentru seară sau evenimente speciale, ci pot fi purtați și la o întâlnire sau o recepție de după-amiază, dar și ziua, la o ținută simplă, uni, devenind, practic, vedetele întregului outfit. 
 
Tocurile, deși înalte, sunt și ele concepute pentru diverse ocazii și momente ale zilei: de la tocurile metalice arhitecturale stealth, de 11cm, la tocurile cui de 10cm ori la cele groase, de 8 cm.
Un alt element definitoriu pe care Mihai Albu îl aduce în colecția de primăvară-vară, anul acesta, îl reprezintă liniile reinterpretate. Clasica linie dreaptă de terminare a pantofilor spre călcâi este înlocuită de o linie curbă neașteptată, sub forma a trei onduleuri, senzuale, feminine și extrem de chic.
 
 
FIFTY SHADES OF GLITTER
Cele mai noi creații semnate de Mihai Albu în acest sezon se remarcă printr-o noutate absolută: degradeurile, inclusiv pe glitter și  indiferent de gama de nuanțe. De la roz aprins la burgund, de la cenușiu și argintiu la bronz, verde-smarald, albastru cobalt, alb și auriu, pantofii au un aspect original și surprinzător, jucăuș, poți alege o singură nuanță sau poți opta pentru varianta care se schimbă gradual, de la vârfuri spre călcâi.  
Toate modelele de sandale și pantofi realizați din glitter au talpa din piele pe interior și tunit pe partea exterioară. 
 
 
BALLERINA GIRL
Pentru momentele în care vrei să faci o plimbare prin parc sau când trebuie să alergi întreaga zi  între întâlniri, însă vrei să adopți totuși o ținută stilată, balerinii te vor scoate întotdeauna din încurcătură. 
Cu toc comod, de 1 cm, pantofii flats din acest sezon propuși de Mihai Albu, 449 lei, sunt realizați din glitter sau piele cu textură metalizată. Cool & catchy, vor atrage cu siguranță privirile admirative ale oricui, oferindu-ți o soluție extrem de chic și elegantă în locul tenișilor sau pantofilor sport, atunci când optezi pentru combinația clasică cu jeans și tricou sau cămașă lejeră.
Detaliile pantofilor balerini sunt și ele trendy și surprinzătoare: tocurile cu finisaj metalic argintiu sunt adevărate bijuterii la purtător.
 
 
I FEEL LUCKY!
Sandale și pantofii realizați manual sub semnătura designer-ului Mihai Albu, extrem de comozi, cu tălpi, finisaje și materiale de cea mai bună calitate sunt disponibili în magazinul online mihaialbu ro şi în showroom-ul din Bucureşti, din Bd. Mărăşeşti nr. 125.  
În plus, poți profita de Lucky Hit, oferta specială a fiecărei luni. Luna aceasta îți poți cumpăra Red Night Vision cu doar 699 lei.  Visul unei nopți de vară pentru orice fashionista, pantofii Red Night Vision by Mihai Albu sunt din piele întoarsă neagră, cu toc gros, de 10cm, evidențiat de un contur roșu.