Tefal Access Steam: soluția rapidă pentru ținute de vară impecabile

Oricine a încercat vreodată să calce o rochie de mătase știe cât de dificil e să netezești cutele fără să afectezi țesătura delicată. Iar când ești în vacanță și tot ce îți dorești e să ieși cât mai repede la plimbare, călcatul hainelor e ultimul lucru pe care ți-l dorești. Dar dacă ar exista o soluție care să te ajute să îndepărtezi rapid cutele și în același timp să împrospăteze și să igienizeze hainele? Ei bine, aceasta există și se numește Access Steam, un aparat de călcat cu abur de la Tefal, foarte practic și ușor de folosit, care asigură în doar câteva clipe o ținută zilnică impecabilă.

„Când vrei să ieși în oraș și nu știi cu ce să te îmbraci pentru că exact rochia pe care vrei să o porți este necălcată sau când ai nevoie să revigorezi rapid bluza pe care ai purtat-o cu o seară înainte, aparatul de călcat cu abur Access Steam te va scoate din încurcătură. Este soluția garantată pentru retușuri de ultim moment”, explică Gabriela Velicu, Trade Marketing Manager Groupe SEB România.

Cum funcționează?

Aburul puternic netezește, împrospătează și igienizează orice tip de țesătură în timp record, direct pe umeraș. Tefal Access Steam include un accesoriu pentru a putea agăța hainele și a le călca în poziție verticală, ceea ce elimină nevoia de a folosi o masă de călcat.

Rezervorul aparatului are o capacitate de 200 ml și este detașabil, pentru a permite umplerea sa cu ușurință. Grație designului compact, aparatul este portabil și poate fi depozitat oriunde, în poziție verticală sau agățat.

Îngrijirea țesăturilor nu a fost niciodată mai ușoară!