Cu date care arata ca numarul device-urilor conectate prin ”Internet of Things” (IoT) va creste de la 2,5 mld. in 2017, la 5,4 mld. in 2020[1], apropierea dintre domeniul de securitate si cel de telecomunicatii devine una naturala. Toate companiile tind spre centralizarea si unificarea controlului diverselor sisteme de care dispun, utilizarea internetului pentru acest lucru, oricand si de oriunde, fiind deja un aspect firesc al activitatii.
Cu toate ca, in ultima perioada, a fost acordata o atentie sporita securitatii cibernetice, nu trebuie ignorat sistemul de securitate fizica, acesta constituind baza unei protectii solide impotriva criminalitatii de orice natura.
In acest context, finalul anului trecut a adus un nou jucator pe piata de servicii de securitate din Romania - Telecom Data Consulting. Compania si-a luat licenta pentru instalare, modificare sau intretinere a componentelor sau sistemelor de alarmare impotriva efractiei. In acest mod, serviciile de securitate informatica oferite deja de companie sunt completate acum cu servicii de securitate fizica.
Cu peste 12 ani de activitate in domeniul de telecomunicatii, Telecom Data Consulting va folosi aceasta experienta pentru a integra cele mai noi tehnologii din domeniul comunicatiilor in solutii de securitate pe care le ofera clientilor sai.
”Aceasta noua directie strategica a activitatii noastre a fost conturata de clienti. Lucram de ani buni cu multe companii din domenii diverse care isi doresc un singur furnizor pentru cat mai multe dintre serviciile de care au nevoie. Pentru acesti clienti si nu numai, oferim acum, la pachet sau individual, atat solutii de telecomunicatii, cat si servicii de securitate”, declara Daniel TANASE, Director General, Telecom Data Consulting.
Din portofoliul de servicii de securitate pe care compania le ofera, fac parte: controlul informatizat al accesului, supravegherea video, protectia (detectia) perimetrala, semnalizarea la tentativa de efractie si agresiune etc.
Telecom Data Consulting este un nume cunoscut in piata romaneasca de telecomunicatii, oferind solutii si servicii cum sunt cele de colaborare si comunicare unificata (UCC), business process outsourcing (BPO), call center si retelistica.
Portofoliul de clienti al companiei include nume precum 3M Romania, Siveco Romania, Regus, Consiliul Britanic, BNP Paribas Leasing Solutions, Ascensos Contact Centres Romania, Endava Romania etc.
Mai multe despre activitatea Telecom Data Consulting aflati de pe site-ul sau – www.telecomdata.ro, pagina de LinkedIn si cea de Facebook.
[1] www.newgenapps.com/blog/iot-statistics-internet-of-things-future-research-data