Undă verde: Investitorii 2Performant aprobă planul de expansiune globală a companiei

Dorin Boerescu 2Performant

București, 24 aprilie 2024: Planurile de dezvoltare ale 2Performant au intrat în linie dreaptă după ce 

investitorii și-au dat acordul, pe 22 aprilie, în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA), 

pentru toate cele 12 puncte supuse votului. Astfel, compania de tehnologie și lider în soluții inovatoare 

de e-commerce și marketing afiliat, va începe demersurile pentru extinderea pe piețe externe,  

anticipând o creștere de 55% a cifrei de afaceri prin intermediul competiției internaționale de vânzări 

online, BusinessLeague.com. Această platformă inovatoare va servi nu doar ca loc de desfășurare a 

competiției, ci și ca punct de intrare pentru noi jucători din întreaga lume. Țările în care se desfășoară 

deja campanii sunt Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Polonia și mai urmează demersuri în 

Marea Britanie și SUA.   

 

Invitați la Hotelul Marmorosch, cât și online, prin platforma eVote, cei 1366 de investitori 2Performant 

au avut ocazia să dezbată viitorul companiei și să își exprime opțiunile. Astfel, peste 60% dintre 

drepturile de vot au fost exercitate. Nu doar nivelul ridicat de interacțiune este de remarcat, ci și sprijinul 

proactiv oferit tinerilor antreprenori și profesioniști în digital marketing prin soluții financiare dedicate, 

unul dintre punctele discutate la AGEA.  

 

Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO al 2Performant, a declarat: "Ne 

propunem să devenim unul dintre următorii Unicorni made in Romania și am făcut deja primii pași în 

această direcție curajoasă. Le mulțumesc investitorilor noștri pentru implicare și pentru încrederea pe 

care au acordat-o planurilor noastre bazate, ca de obicei, pe experiență, cifre și pe un model de business 

validat. Serviciile 2Performant și produsul nostru unic, platforma Business League, targhetează noua 

generație de profesioniști din e-commerce cărora le oferă o experiență diferită de muncă și de educație 

profesională, adaptată nevoilor și dorințelor lor.”  

 

Echipa managerială își mai propune pentru anul în curs să crească numărul de click-uri generate prin 

platformă cu 45% și valoarea vânzărilor cu 52%, consolidându-și astfel poziția ca lider de piață în 

domeniul e-commerce. 

 

Compania a cooptat, de asemenea, doi noi membri în Consiliul de Administrație: Matei Pavel și Vladimir 

Oane, care vor sprijini echipa de conducere în orientarea internațională a companiei. 

 

”Am avut privilegiul de a fi alături de 2Performant încă de la începuturi, asistând la transformarea sa 

remarcabilă de la o idee inovatoare la liderul de piață care este astăzi. Și pentru ca ei nu stau locului și 

schimbă din nou jocul prin Business League, am spus <<Da>> provocării și mă alătur să contribui la 

extinderea internațională a companiei”, a spus  Vladimir Oane. 


 

2Performant este un partener dedicat sprijinirii și încurajării noii generații de profesioniști digitali. Ca 

angajator, își propune să susțină lucrul remote, transparența și eliminarea birocrației în mediul de lucru, 

pentru a crea un mediu propice inovației și performanței. În calitate de lider în soluții inovatoare de e-

commerce și marketing afiliat, recompensează excelența și construiește o comunitate în jurul valorilor 

sale, oferind modele de mentorship și integrând elemente de gamificare în produsele sale.  

 

Despre 2Performant 

2Performant este prima companie românească de tehnologie listată la BVB, piața AeRo. Compania se 

dedică dezvoltării unei noi generații de profesioniști digitali, prin abordări inedite și metode tehnologice 

avansate. Prin platforma sa, BusinessLeague.com, 2Performant redefinește competiția în vânzările 

online, oferind oportunități unice pentru creștere și succes atât la nivel local, cât și internațional. 

 

 Pentru mai multe detalii: Andreea Retea | +40723.619.910 | [email protected] | Creative City