După sezonul turistic estival 2016, în care România a înregistrat cel mai mare număr de turişti din ultimii 10 ani, atingând cifra de 4,8 mil turisti, anul acesta se anunţă unul cu foarte multe noutăţi la nivel de confort, dar și de transport către staţiuni turistice, prin lansarea curselor charter Blue Air, în special către litoralul românesc.
Turismul românesc poate depăși anul acesta destinațiile “la modă” precum Bulgaria și Grecia, fiind cu siguranță anul în care țara noastră este gata să demonstreze că oferă servicii turistice la același nivel, chiar și superior, față de țările vecine rivale.
Conform reprezentanților Bibi Touring Touroperator, destinațiile și pachetele all înclusive s-au dezvoltat mult în ultimii ani și împlinesc visele și cerințele chiar și celor mai pretențioși turiști ce vor alege România, în acest an.
Mai mult de atât, observând tendința dîn ce în ce mai mare a cuplurilor de a călători alături de copii, chiar și în locațiile care până acum câțiva ani de zile erau lipsite de programe dedicate acestui segment, hotelierii au lansat pachete speciale pentru familiile cu copii. Astfel, acestea vor fi răsfațăte de hotelierii, care au amenajat locuri speciale de joacă pentru cei mici și au luat măsuri speciale de siguranță pentru a evita orice posibilă situație neplacută ce ar putea apărea.
De altfel, acestea sunt doar două dintre realitățile și tendințele pe care Bibi Touring Touroperator le va prezenta în cadrul workshopului ce va avea loc vineri, 17 februarie 2017, ora 15:00, la Romexpo în sala Eminescu.
“Turismul românesc începe să dea dovadă clară că se îndreaptă spre maturizare, depășind etapa adolescenței. Infuziile puternice de capital venite atât din partea învestitorilor străini, cât si locali, se fac din ce în ce mai vizibile. Misiunea principală Bibi Touring este să scoată în evidență reușitele turismului românesc, să educe piața si să arate că România merită să fie pe lista celor mai vizitate țări din Europa, în orice clasament internațional,” a declarat Adrian Voican, Director General Bibi Touring Touroperator.
Pe lângă Adrian Voican vor mai susține prezentări încitante, cu informații inedite și în premieră, Andreea Drăgan, Director Comercial și Aurora Manea, Consultant Vânzări, din partea Bibi Touring Touroperator și Simona Metea, Sales Manager România Blue Air, partenerul evenimentului.
Târgul de Turism al României este organizat de Romexpo de două ori pe an, fiecare ediție transformând Centrul Expozițional într-un spațiu al destinațiilor de vis. În 2017 ediția de primăvară este organizată în perioada 16-19 februarie 2017, în Pavilioanele C1 – C5 din cadrul Centrului Expozițional Romexpo.
Ajuns la cea de-a XXXVII-a ediție, Târgul de Turism al României rămâne locul ideal de prezentare a celor mai interesante oferte și atracții turistice, atât dîn România, cât și din străinătate, incluzând: turismul cultural, rural sau de business, turismul de tratament, destinațiile exotice, croazierele și turismul de aventură. Din ofertele companiilor expozante nu lipsesc nici accesoriile și gadget-urile necesare în orice călătorie.
BIBI Touring Touroperator este singura agenție de turism touroperatoare specializată exclusiv pe vacanțe în România. Cu o experiență de 15 ani pe această piață, agenția se află în topul primilor touroperatori naționali, având o rețea de distribuție formată din peste 1.300 agenții partenere în țară și Republica Moldova și o cifră de afaceri de 5,8 mil euro la nivel de grup.
BIBI Touring Touroperator a lansat, în 2015, „Enciclopedia Vacanţelor în România”, o publicaţie de peste 600 de pagini cu destinaţii de vacanţă în toate cele opt regiuni turistice ale ţării, iar în 2016 a editat varianta în limba engleză - „The Big Book of Romanian Travel”, cu 700 de pagini în care se regăsesc ”1000 de hoteluri, în 100 de staţiuni, pentru 10000 de vacanţe”.